Scoală-te la miezul nopţii şi laudă pe Domnul tău

0
932

laudaEvanghelia se adresează tuturor şi fiecare e chemat, monah sau mirean, la aceleaşi înălţimi ale sfinţeniei. În vechea Tradiţie creştină, exista o singură spiritualitate, fără nici o deosebire. Marii duhovnici ca Sfântul Nil sau Sfântul Ioan Gură de Aur învăţau că toate nevoinţele monahale se cer şi de la cei din lume: „Scoală-te la miezul nopţii şi laudă pe Domnul tău. În timpul nopţii sufletul e mai curat, mai uşor. Dacă ai copii, trezeşte-i ca să se roage împreună cu tine.”

Astăzi, ritmurile omului nu mai sunt cele din epocile rurale, reglate de soare şi de natura vie înconjurătoare. Astăzi, Rugăciunea ca asceză trebuie asumată în adânc pentru a mântui un om epuizat de tehnică, urbanizare şi beton. Deşi viaţa spirituală are mereu aceleaşi principii, acestea se înscriu într-un alt context. Unei existenţe deja încovoiată sub povara uzurii şi a surmenajului, ar fi de-a dreptul demonic să-i adaugi mortificări şi dolorisme… Or, Rugăciunea lui Iisus îi dă omului contemporan putinţa de a primi toată această întreaga viaţă contemporană ca pe o asceză, de a o transfigura în loc de a o trăi ca pe o mortificare, şi de a aduce în ea eliberarea necesară pentru a întrupa Harul. În acest sens, Rugăciunea ne plasează într-o atitudine de rupere lăuntrică, de rupere de lume în chiar mijlocul ei: angajare şi neangajare, întrupare, dar pentru îndumnezeire. E o prezenţă în această lume, reală până la cele mai mici detalii, dar fără a mai fi sub puterea ei de atracţie care, de fapt, este a prinţului întunericului „de la început ucigător de oameni… şi tatăl minciunii”. În acest întuneric se dă lupta noastră pentru lepădare, luptă care constă mai ales în vigilenţă activă (trezvie), într-o însoţire fără nici un compromis cu această lume. În felul acesta, asceza devine permanentă ca şi rugăciunea, ajungând de altfel să se confunde una cu cealaltă pentru că e vorba de aceeaşi luptă fără nici un răgaz: „Fiţi treji, privegheaţi neîncetat. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită”.

Noaptea simbolizează în mod admirabil, pe de o parte întunericul acestei lumi şi, pe de altă parte, starea noastră de somnambuli. Ruperea cu ceea ce ni se pare totuşi normal şi firesc „după viziunea omenească”, ne poate conduce într-un proces de transformare radicală a întregii fiinţe, corp-suflet şi duh, la metanoia, o adevărată răsturnare care ne deschide lumea Luminii. Nu e vorba aici de o imitare a monahilor şi de a ne ruga jumătate din noapte, ci doar de a cuceri noaptea cu răbdare pentru ca, atunci când va voi, Domnul să ne dăruiască harul de a „dormi, pentru că e o nevoie a firii, în timp ce inima veghează din preaplinul iubirii”. Atunci noaptea devine o stare duhovnicească din ce în ce mai conştientă care contribuie cu putere la transformarea vieţii diurne.

Iată câteva elemente importante care trebuie respectate în această practică:

Mai întâi, pentru ca somnul să fie corect, trebuie să fim reţinuţi şi cu măsură: a dormi prea mult înseamnă să aduci un afront propriei persoane şi lui Dumnezeu, iar Calea să poarte în ea propria negare.

Apoi, trebuie să învăţăm să dormim: să nu cernem iarăşi şi iarăşi problemele şi grijile zilei, ci să le încredinţăm cu nădejde în mâinile lui Dumnezeu. Acest lucru presupune şi să ne încredinţăm fizic Lui printr-o destindere profundă a trupului, respirând adânc şi rărind şi lungind din ce în ce mai mult expiraţia, fără nici un efort de voinţă. Odată ajunşi în această stare de totală încredinţare de sine în mâinile lui Dumnezeu, subconştientul se deschide şi putem începe, tot fără vreun amestec din partea voinţei, să spunem Rugăciunea lui Iisus, rar şi ascultând-o cum răsună înăuntru ca o legănare. Adormim cu Rugăciunea care ne pătrunde, ca apa într-un burete, întreaga fiinţă, până în subconştientul fizic şi psihic. După un timp, ajungem să ne trezim în plină noapte şi să auzim în adâncul trupului şi al sufletului Rugăciunea spunându-se de la sine… Somnul devine poros şi transparent. „Subconştientul” investit de har lucrează în mod minunat!

Dar înainte de a ajunge în acest stadiu şi pentru a-l menţine pe mai departe, e nevoie de o sculare în timpul nopţii, de o străpungere a acestui bloc opac de întuneric. Şi dacă va fi doar o mică spărtură de lumină, va fi îndeajuns pentru ca oaza de somn să se deschidă şi de ea să se înlănţuie mai târziu şi altele…Se poate fixa o trezire la trei ore şi să se spună un timp Rugăciunea lui Iisus, apoi, la revenirea în pat, din nou destinderea şi intrarea în procesul adormirii descris mai sus. Astfel, putem parcurge, noapte de noapte, distanţe ameţitoare prin întunericului din noi ca să depunem în el elanul înnoitor al primilor creştini: „Deşteaptă-te, cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos!” Care este elanul pascal al oricărei vieţi duhovniceşti, trecere de la moarte la Viaţă.

Şi, în sfârşit, ştiinţa de a te „trezi de dimineaţă” nu numai că a făcut parte dintotdeauna din dictoanele înţelepciunii populare, dar este şi o înţelepciune divină! O zi nouă mi-e dăruită pentru a trăi. Ce fel de viaţă? O primesc pentru a face, ce, cu ea? Orice angajament îşi are originea aici, în intervalul dintre întuneric şi lumină, dintre apus şi răsărit. Faţă de cine, pentru ce? Hotărârea pe care am luat-o, odată pentru totdeauna, de a porni pe Cale, se reînnoieşte aici în fiecare zi, se precizează şi mă repune pe direcţie. Ea îmi orientează ziua întreagă şi fiecare amănunt pe care îl conţine. Şi chiar dacă în momentul în care o trăiesc sunt inconştient, ceea ce contează este intenţia profundă de la pornire, acolo unde se înrădăcinează fapta. Cupa unei flori nu e totdeauna conştient de rădăcinile ei şi totuşi ea primeşte totul de la ele în fiecare moment! Lucrarea inconştientă din timpul nopţii ne va ajuta să primim şi ziua care vine în aceeaşi stare de încredinţare încrezătoare: „ Iată vin, ca să fac voia Ta, Dumnezeule!” Încă de la trezire, tonalitatea de fond pe care o va dobândi repetarea Rugăciunii lui Iisus, va fi lepădarea totală de sine şi lucrarea harului. Trebuie să ne agăţăm de ea pentru a nu o pierde în timpul miilor de mici gesturi ale dimineţii, de la toaletă până la începerea lucrului, trecând prin micul dejun, călătoria până acolo etc.

Practica rugăciunii lui Iisus, Alphonse si Rachel Goetmann

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here