Diavolul spune că nu putem scăpa de soartă, oricare ne-ar fi voia. Dumnezeu spune: De veţi vrea, bunătăţile pământului veţi mânca. Soarta spune: „Chiar de veţi vrea, dacă nu vă este dat, voinţa nu vă e de vreun folos!” Dumnezeu spune: Dacă nu veţi vrea să luaţi aminte la cuvintele Mele, de sabie veţi fi mâncaţi!” Soarta spune: „Chiar dacă nu veţi vrea, dacă vă este dat, veţi fi negreşit mântuiţi!” Nu spune aşa soarta? Poate fi o luptă mai lămurită ca aceasta? Poate fi un război mai vădit ca acesta, pe care demonii, dascălii răutăţii, îl duc cu neruşinare cuvintelor dumnezeieşti? Dar, după cum am spus, nu-i deloc de mirare că demonii şi alţii (oameni) ca demonii, adică păgânii, sunt convinşi de asta; ci grozăvia grozăviilor este că voi, care aveţi o învăţătură atât de dumnezeiască şi atât de mântuitoare, o necinstiţi şi alergaţi la acele învăţături lipsite cu totul de judecată, care vă pierd sufletul. Că ce am eu ca să judec pe cei din afară? Eu vă vorbesc vouă, mădularele lui Hristos, fiii Bisericii, cei învăţaţi în casa părintească, cei care aţi primit învăţături cereşti, cei care aţi fost învredniciţi de o cinste atât de mare. De aceea suspin, de aceea plâng şi bocesc! De bocete, într-adevăr, e vrednic acela ce cade în greşeli, care nu merită iertare! Spune-mi: ce iertare mai meriţi când Dumnezeu spune una, şi demonii alta, iar tu socoteşti mai vrednice de credinţă cele spuse de demoni decât cele spuse de Dumnezeu? N-am să aduc acum dovezi, ci am să arăt deocamdată obrăznicia celor înduplecaţi de demoni. Dumnezeu spune: Am pus înaintea ta foc şi apă, viaţă şi moarte! Întinde mâna şi ia ce vrei! Demonul spune: „Nu stă în puterea ta să întinzi mâna, ci în puterea necesităţii şi a silniciei”. Iar ţie ţi se par mai vrednice de credinţă cele spuse de soartă, fără să te gândeşti câtă deosebire este între aceşti sfătuitori, că unul este Dumnezeu, iar celălalt, demon. Nu cauţi să cercetezi deosebirea dintre sfaturi, că unul e mântuitor şi cheamă la virtute, iar celălalt drăcesc şi cheamă la păcat şi răutate. Nu te gândeşti la cele făcute ţie de Dumnezeu şi la cele făcute ţie de demon, că Unul atâta te-a iubit, că şi pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat pentru tine – şi Tatăl nu avea ceva mai de preţ ca El -, şi încă te iubeşte, că te cheamă şi prin apostoli numai ca să te mântuieşti, iar celălalt atâta tea urât şi te urăşte, încât îţi poartă război prin tot ce poate şi nu numai că nu-ţi dă nimic bun, ci încearcă să-ţi ia şi ceea ce ai primit de la Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să te facă deopotrivă cu îngerii, iar demonul te-a făcut să ajungi mai fără cinste şi decât animalele, îndemnându-te să te închini lor. Dumnezeu te călăuzeşte la împărăţia cerurilor şi la alte cinstiri, iar demonul a pizmuit şi locuinţa dată ţie aici şi nu s-a lăsat până nu te-a scos din ea. Dacă nu vă puteţi da seama de greşitele învăţături ale diavolului, deşi ele sunt mai limpezi ca lumina soarelui pentru cei cu mintea trează, şi deşi se vede destul de bine că învăţăturile diavolului duc la păcat, iar ale lui Dumnezeu la virtute, deci dacă nu vă puteţi da seama de învăţăturile diavolului, atunci cunoaşteţi acestea după sfătuitori: a cărui învăţătură e bună şi a căruia, vătămătoare. Nu-i oare nesăbuit ca în celelalte lucruri din viaţă să gândeşti aşa, de pildă să primeşti fără să cercetezi, ca pricinuitoare de sănătate, o mâncare dată de un doctor, şi să respingi, fără să mai cercetezi, ca otrăvitoare şi vătămătoare, o mâncare dată de un otrăvitor şi un şarlatan, dar când e vorba de Dumnezeu să nu întrebuinţezi aceeaşi măsură? Şi doar cu mult mai mare e deosebirea între Dumnezeu şi demon decât între doctor şi otrăvitor; atâta e de mare, cât nu se poate spune, nici înfăţişa cu mintea şi cuvântul. Nu-i oare cea mai mare sminteală a nu cerceta deloc mâncărurile ce ni le aduc persoane cu foarte mică deosebire între ele, ci a ne mulţumi, în loc de altă cercetare, numai cu îndreptăţirea pe care o au acele persoane, iar când e vorba de sfătuitori atât de deosebiţi, să avem nevoie de cercetare pentru a şti dacă sfatul lor e bun sau vătămător? Nu, vă rog, să nu fim mai fără judecată decât dobitoacele! Să fugim, să nu ne plecăm urechile! Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune Şi iertare nu au cei înşelaţi. Spune-mi, te rog, pentru care pricină fugi când nimereşti într-o localitate bântuită de ciumă şi plină de boli şi nu vrei să zăboveşti acolo, chiar de te-ar atrage mii şi mii de pricini să locuieşti în ea, punând mai presus de toate sănătatea trupului, dar nu fugi când dai de unii cu gura plină de cuvinte ciumate, de boală, care nu strică numai trupul, ci pierd şi sufletul, făcându-l mai rău şi mai trândav? Ascultă, spune un bărbat înţelept, nu te opri, ci fugi, nu zăbovi!, temându-te să stai cât de puţin cu aceşti oameni. Grăim aşa nu pentru că ne este teamă de puterea învăţăturilor lor, ci pentru că ne este teamă de slăbiciunea voastră. Nouă, cu harul lui Dumnezeu, ni se par învăţăturile lor mai slabe ca pânza de păianjen, pentru că suntem întemeiaţi puternic în credinţă. De ne-ar umple urechile necontenit cu acordurile învăţăturilor lor, nu vor primi din partea noastră nimic mai mult decât râsul, ca nebunii şi smintiţii; dar ne e teamă de slăbiciunea voastră. Când grăiesc aşa, nu vorbesc de toţi, ci de cei vinovaţi de cele spuse (necuvenit). Pentru că şi Pavel, cel ce putea toate, nu l-a învăţat pe ucenicul său, Timotei, numai credinţa, ci i-a arătat şi cum să lupte cu duşmanii, dar l-a sfătuit să se ferească de certuri pe cuvinte şi vorbe deşarte . Scurt este timpul vieţii noastre, scurtă şi calea mântuirii. Dacă ne cheltuim acest timp scurt, dat nouă pentru învăţarea celor folositoare, spre auzirea unor lucrări zadarnice, nesocotite şi vătămătoare, când vom mai avea timp să învăţăm cele de neapărată trebuinţă, cele neapărat folositoare? Dar, mai bine spus, chiar dacă ar fi lung timpul, ar trebui să-l cheltuim tot în cele de folos. Dar când mai e şi scurt, şi puţin, n-ar fi oare cea mai mare nebunie să cheltuim scurtimea lui cu învăţături care ne strică sufletul? Pentru ce să ai nevoie de leacuri? Nu te lăsa rănit! Să nu-ţi iroseşti timpul ca să-ţi vindeci rănile primite de la alţii sau pe care deja le ai! Adună-ţi învăţătura sănătoasă din Sfintele Scripturi. De vine la tine un altul să-ţi spună altceva, astupă-ţi urechile, fugi îndată, nu zăbovi! Dacă s-ar pune la cale un complot împotriva împăratului, n-ai vrea, negreşit, să iei parte la astfel de adunare, ca nu cumva să te primejduieşti numai prin simpla ta participare, chiar dacă n-ai fost de acord, iar când se grăieşte împotriva lui Dumnezeu, când învăţătura Lui este tăgăduită, nu fugi, nu urăşti limba hulitoare, nu astupi gurile cele fără de Dumnezeu?! Cum vei putea să te rogi lui Dumnezeu cu îndrăznire, când iei parte la hulele aduse Lui? Nu, vă rog, nu faceţi aşa! Nu spun asta către cei de faţă; dar, mai bine spus, şi către cei de faţă. Chiar dacă voi nu aveţi pe cuget un astfel de păcat, totuşi voi să spuneţi aceste cuvinte şi altele mai multe celor pe care-i ştiţi bolnavi de boala aceasta, ca să smulgeţi din rădăcină răul. Facă Dumnezeu ca prin rugăciunile sfinţilor şi prietenilor lui Dumnezeu – că n-au cuvintele mele atâta putere, cât îndrăznirea rugăciunii lor -, facă Dumnezeu ca noi toţi, şi toţi câţi alcătuiesc pliroma Bisericii, să fim scăpaţi de aceste învăţături rele şi să stăm cu îndrăznire înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, Căruia slava! Amin!
„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur
Jurnal Spiritual
