Mai puţină energie decât în mod normal sau, în cazuri severe, o durere uşoară de cap sau chiar ameţeli? Fiecare din aceste situaţii poate indica anemie. Anemia este caracterizată de o reducere sub valorile normale a concentraţiei de hemoglobina (Hb) în sânge şi poate fi un simptom al problemelor de nutriţie, boli cronice, pierderi de sânge, hemolizâ sau cancer. Anemia nu numai că indică prezenţa unei boli, dar reduce semnificativ abilitatea pacientului de recuperare după o boală şi refacerea completă.
Anemia este un simptom de boală, nu o boală în sine. în mod normal, concentraţia de hemoglobina rămâne constantă pentru un anumit individ, iar o schimbare a nivelului de hemoglobină a unui pacient este un semn clar că ceva este în neregulă, chiar dacă valoarea este peste cea care este considerată ca un indicator general de anemie. Tratarea anemiei cauzate de deficienţa de fier sau vitamina B12 este relativ simplă, iar pacienţii simt destul de repede o îmbunătăţire semnificativă. Totuşi, schimbări ale nivelului de hemoglobină pot sugera hemoragii interne, o tumoare gastro-intestinală sau o boală cronică a ficatului -toate fiind condiţii serioase care necesită un tratament medical de urgenţă. Anemia este o consecinţă fie a unei producţii de celule roşii mai mici decât normal sau a hemoglobinei, fie a unei distrugeri sau micşorări a vieţii celulelor roşii. Producţia de celule roşii şi a hemoglobinei este un proces complex, care poate fi afectat de multe stări congenitale sau dobândite, în general, anemia poate fi cauzată de o multitudine de probleme, printre care şi infecţiile, anumite boli, anumite medicamente sau o hrăni re defectuoasă.
Testarea anemiei
Primele teste de screening ale anemiei măsurau hemoglobina şi hematocritul. Nu este nevoie să se măsoare şi hemoglobina, şi hematocritul, deoarece s-a dovedit clar faptul că hemoglobina şi hematocritul variază direct proporţional în majoritatea cazurilor. Mai mult, hemoglobina furnizează o indicaţie mai rapidă şi este considerată în general ca fiind un test superior, deoarece tehnicile de hematocrit pot da erori. Valorile normale ale hemoglobinei sunt 16 gr/ 100 ml sânge pentru bărbaţi şi 14 gr/100 ml sânge pentru femei. Hemoglobina este, de ase-menea, un indicator mai sensibil al anemiei decât hematocritul, nefiind afectată de variaţii ale dimensiunilor celulelor roşii în cadrul aceluiaşi specimen.
Un alt test obişnuit de screening este hemo-leucograma şi deţine clar un loc important în testarea anemiei. Totuşi, există avantaje evidente în a avea la îndemână un test simplu, ieftin şi exact de detectare a anemiei în cadrul POC fără a efectua o înţepătură în venă. Un studiu recent arată faptul că hemoglobina singură este un test valoros în depistarea anemiei, iar hemoleuco-grama este necesară numai atunci când anemia este detectată sau când semnele clinice şi istoricul pacientului indică necesitatea unor investigaţii amănunţite.
Odată stabilită existenţa anemiei, ar trebui investigată cauza patologică (patogeneza). Dacă se lansează întrebările care trebuie şi dacă a fost efectuat un examen fizic, poate fi observată etiologia (de exemplu, anemia este comună pe parcursul sarcinii şi la femeile care au cicluri menstruale abundente) şi se poate confirma, putând fi recomandată terapia necesară cu un minimum de investigaţii. Dacă nu este cazul, trebuie pus la punct un plan de investigare clar, cu obiectivul de a descoperi etiologia anormalităţii, fără a mai supune pacientul la costuri care nu sunt necesare.
Simptomele anemiei
Acestea sunt rezultatul scăderii nivelului de oxigenare a celulelor (hipoxie). Deoarece he-matiile, prin intermediul hemoglobinei, trans-portă oxigenul către celule, o scădere a produc-ţiei de hematii sau prezenţa lor în număr insufi-cient duce la hipoxie. Totuşi, multe din aceste simptome nu vor fi prezente în cazul anemiilor uşoare sau moderate, deoarece organismul reu-şeşte de obicei să compenseze schimbările gra-duale ale hemoglobinei.
Simptomele anemiei pot semăna cu alte de-reglări sangvine sau probleme medicale. Lipsa fierului este cea mai comună cauză a anemiei, lată câteva motive majore ale lipse fierului:
-sarcina sau creşterea rapidă în copilărie sunt perioade când organismul are nevoie de mai mult fier decât în mod obişnuit;
-menstruaţie abundentă;
-absorbţia precară a fierului din cauza unei boli intestinale, e.g. boala celiacă şi boala lui Crohn;
-hemoragie intestinală;
-o pierdere masivă de sânge poate cauza anemie. în unele cazuri, sângerarea poate fi u-şoarâ sau intermitentă, pacientul nefiind conş-tient de aceasta;
-o dietă săracă, conţinând o cantitate insuficientă de fier.
Există multe alte cauze ale anemiei, inclusiv:
-lipsa anumitor vitamine, cum ar fi acidul folic şi vitamina B12;
-probleme ale globulelor roşii, talasemia, anemia falciformă şi anemia hemoliticâ. în toate aceste cazuri, globulele roşii ale organis-mului sunt fragile şi se fragmentează uşor în fluxul sangvin;
-probleme ale măduvei spinării şi leucemia sunt cazuri ieşite din comun, dar cauzează anemie;
-alte probleme, cum ar fi artrita reumatoidâ, HIV, cancerul şi inactivitatea rinichilor pot cauza anemie.
Tipuri de anemii
Oxigenul este transportat de la plămâni la ţesuturi prin organism cu ajutorul globulelor roşii. Oxigenul se fixează pe hemoglobina, o moleculă caracteristică oricărei celule roşii. în cazul în care cantitatea de hemoglobină funcţională este redusă, atunci se poate spune că apare anemia.
Anemia care rezultă poate lua multe forme, printre care:
-anemie megaloblastică – cea cauzată de o deficienţă de fier, de vitamine;
-anemie hemolitică – distrugerea prematură a globulelor roşii;
Cel mai des întâlnite simptome ale anemiei:
-piele, buze, mâinile palide sau lipsa culorii sub pleoape;
-puls rapid (tahicardie);
-greutăţi la respiraţie, dispnee;
-lipsa de energie, slăbiciune sau oboseală timpurie;
-buimăceală sau ameţeli, în special la statul în picioare;
-dureri de cap;
-iritabilitate;
-ciclul menstrual dereglat;
-lipsa menstruaţiei sau menstruaţie întârziată (amenoree);
-limba dureroasă sau umflată (glossitis);
-icter sau îngălbenirea pielii, sclerelor şi mucoasei bucale;
-mărirea splinei sau a ficatului (splenomegalie, hepatomegalie);
-încetinirea sau întârzierea creşterii şi dezvoltării copilului;
-vindecare greoaie a rănilor.
-anemie mieloftizică – înlocuirea celulelor normale din măduva spinării cu celule canceroase sau leucemia;
-anemie aplastică – rănirea măduvei spinării;
-anemie cronică – defecte structurale înnăscute ale globulelor roşii, inhibarea producţiei de eritropoietină de sistemul imunitar;
-anemie sideroblastică – incapacitatea de a pro-duce hemoglobinâ sau de a se folosi de fier;
-anemii microcitare (cu hematii mici) cauzate de alterarea sintezei componentelor de bază ale hemoglobinei (deficitul de fier, talasemia, defecte de sinteză a hemoglobinei, anemiile din bolile cronice);
-anemii normocitare şi normocrome (hematii de dimensiune normală şi concentraţie normală a hemoglobinei) cauzate de un mecanism defectuos de producere sau de transport al hematiilor;
-anemii macrocitare cauzate de deficitul de vitamina B şi acid folie sau de interferarea sin-tezei ADN-ului eritrocitar în cursul tratamen-tului cu citostatice;
-anemii hemolitice, caracterizate prin distru-gerea crescută a hematiilor (sechestrarea în splină, hemolizâ mediată prin anticorpi, membranare deficitară a hematiilor, prezenţa unor hémoglobine cu structură anormală).
Diagnosticarea anemiei
Deoarece de cele mai multe ori anemia afectează transportul de oxigen, este influenţată şi utilizarea combustibililor. Deoarece anemia este o problemă hematologică, se impune testarea elementară a sângelui. Acest test poate furniza multe din informaţiile necesare: determinarea procentajului de celule albe (importante în lupta împotriva infecţiilor), a hematocritelor (câtul împărţirii volumului de globulele roşii la volumul total de sânge). Testul constă în observarea la microscop a unei probe de sânge pentru a localiza anormalităţi în structura celulei. Pentru ca boala să fie diagnosticată drept anemie, numărul globulelor roşii trebuie să fie sub 4,5 milioane/microlitru la bărbaţi şi 4,8 milioane/microlitru la femei (faţă de cantităţile normale de 5,4 milioane/microlitru la bărbaţi şi 4,8 milioane/microlitru la femei).
Tratamentul este specific şi va fi stabilit de medic pe baza următoarelor puncte:
-vârsta pacientului;
-starea generală de sănătate şi istoricul medical;
-gravitatea anemiei;
-tipul anemiei;
-cauzele anemiei;
-toleranţa la anumite medicamente, proceduri sau terapii;
-dezvoltarea probabilă a anemiei.
Este destul de uşor să îţi dai seama dacă un pacient este anemic. în general, mult mai dificil şi mai costisitor este să constaţi cu exactitate cauza dereglării. Progresele tehnologice actuale permit formularea unei teze despre cauza bolii prin câteva teste simple ale sângelui. Anemia poate exista în trei feluri diferite: producţie scăzută de globule roşii, distrugere crescută a acestora sau pierderea sângelui prin hemoragie. Cele trei forme de anemie nutriţională sunt cauzate de producţia scăzută de globule roşii.
Bazată în principal pe analiza istoricului medical şi examinarea fizică, diagnosticarea anemiei mai poate cuprinde: teste de sânge adiţionale; extragere de măduvă osoasă şi biopsie – măduva poate fi extrasă prin aspirare sau prin puncţie. Aspirarea implică extragerea de lichid din măduva osoasă, iar puncţia implică extragerea de celule ale măduvei. Aceste metode sunt de obicei utilizate împreună.
Perturbarea poate fi cauzată de mai multe condiţii, unele ereditare, majoritatea fiind rezultatul unei alimentaţii necorespunzâtoare. Cu toate că unele forme de anemie au nevoie de supravegherea medicului, acelea cauzate de alimentaţie pot fi tratate acasă după stabilirea diagnosticului. Este important să ne ocupăm de anemia cauzată de alimentaţie, pentru că este foarte răspândită şi totodată simplu de tratat. Cele mai comune forme de anemie nutriţională sunt acelea apărute în urma lipsei de fier, acid folie şi de vitamina B12.
Deficienţa de fier
Deficienţa de fier este cea mai răspândită din întreaga lume. Ea influenţează vieţile a milioane de femei şi copii şi contribuie la o dezvoltare cognitivă scăzută, mortalitate infantilă şi capacitate de muncă redusă. însă, cu măsuri de sănătate publică corespunzătoare, această formă de lipsă a micro-nutrienţilor poate fi ţinută sub control.
Cu toate că acest tip de deficienţă poate fi stopat prin tratament, afecţiunile mintale şi psi-homotorii nu sunt în totalitate înţelese. Cu toate că anemia nutriţională a scăzut în ţările dezvoltate, încă mai sunt afectaţi între 500 şi 600 milioane de oameni. Chiar şi în Statele Unite deficienţa de fier este cea mai dominantă malnutriţie. Acest tip de anemie este cel mai prezent la copiii mici între 6 şi 24 de luni şi la femeile apte de reproducere, nelipsind însă şi la adolescenţi, adulţi şi bătrâni.
Deficienţa de fier se dezvoltă încet şi nu este vizibilă decât după ce anemia e majoră şi există consecinţe. Principalele cauze sunt consumul insuficient de mâncăruri ce conţin fier, absorbţia slabă a acestuia în organism şi pierderea de sânge. Sărăcia, abuzurile şi traiul într-o casă cu condiţii de confort proaste plasează copiii în aria maximă de risc pentru anemie. Când se stabileşte diagnosticul de anemie, este verificat nivelul fierului după ce rezultatele de laborator sunt gata. Dacă este mic, se verifică şi nivelul de feritină, o proteină ce fixează fierul. Dacă nivelul de feritină este scăzut, este confirmat diag-nosticul de anemie.
Tratamentul anemiei
-vitamine şi suplimente minerale;
-medicaţie şi/sau întreruperea unei
medicaţii care a provocat anemia;
-tratamentul bolii sau dereglării ce a cauzat anemia;
-în cazul anemiilor hemolitice, extragerea chirurgicală a splinei;
-dacă este necesar, tranfuzii de sânge (în cazul pierderilor masive de sânge);
-antibiotice, în cazul în care anemia a fost provocată de o infecţie;
-transplant de măduvă osoasă (în cazul anemiei aplastice).
Există o varietate de măsuri pentru a preveni şi combate anemia cauzată de deficienţa de fier. Acestea includ îmbunătăţirea alimentaţiei, consumul de mâncăruri bogate în fier, supli-mente de vitamine ş.a.m.d. Numeroase studii au arătat că frecvenţa suplimentelor de fier poate fi redusă de la zilnic la săptămânal fără a compromite eficienţa tratamentului. Totuşi, la copiii mici şi la femeile gravide se păstrează re-comandarea de a lua suplimente zilnic.
Carnea este o sursă bună de fier cu absorbţie rapidă. Sunt multe strategii pentru fortifierea cu fier la nivel naţional. Una dintre ele ar fi suplimentarea unei mâncări de bază, consumată în cantităţi mari de toată populaţia, în Caraibe, America de Sud, America de Nord şi Regatul Unit, această abordare a avut succes prin folosirea făinii de grâu. O a doua abordare de succes a fost folosirea condimentelor, uleiului de peşte şi a zahărului.
Mâncăruri bogate în fier care sunt rapid absorbite în organism includ carnea (în special ficatul), peştele, carnea de pasăre, ouăle, moluştele, fasolea şi mazărea, fructele uscate, făina de soia ş.a.m.d. Aceste mâncăruri, împreună cu cele bogate în vitamina C, susţin absorbţia de fier în organism. Totodată, există mâncăruri ce reduc abilitatea corpului de a absorbi fier prin blocarea intrării lui în sistemul digestiv: pâinea graham, calciul, ceaiul, zincul în cantităţi excesive ş.a.m.d. Bărbaţii au nevoie de aproximativ un gram de fier în fiecare zi. Femeilor care alăptează sau sunt însărcinate şi copiilor în creştere le trebuie aproximativ 1,5 până la 2 grame zilnic.
Deficienţa de acid folic
Spanacul conţine niveluri ridicate de acid folie, acesta din urmă fiind un membru al grupului de vitamine B. Lipsa lui duce la o anemie caracterizată de un număr mic de celule roşii foarte mari în dimensiuni. Deficienţa se produce dacă alimentaţia este săracă în acid folie sau dacă intestinele nu o pot absorbi. Asocierea unei alimentaţii necorespunzâtoare cu alcoolismul este cauza cea mai comună a deficienţei acidului folie.
Deficienţele pot fi cauzate şi de o cerere ridicată de acid folie ca în cazul cancerului, sarcinii, hipertiroidismului, anemiei hemolitice sau de unele medicamente ce facilitează absorbţia. Acidul folie este indispensabil în metabolismul aminoacizilor si în formarea de globule roşii sănătoase. Acesta este o substanţă solubilă în apă şi de aceea nu poate fi stocată în mari cantităţi în corp. Organele animale, precum ficatul şi rinichii, conţin cea mai mare cantitate de acid folie. Alte alimente bogate în acest acid sunt legume verzi (spanac, asparagus, broccoli), suc de portocale, banane, fasole şi mazăre. La fel ca şi în cazul fierului, cantitatea de acid folie absorbită depinde de sursa lui. Doar 25-50 de procente din acidul folie consumat sunt absorbite. Motivele pentru absorbţia redusă a acestuia pot fi: prăjirea excesivă a alimentelor, lăsarea legumelor crude la temperatura camerei timp de mai multe zile şi consumul de antiacizi.
În China, anemia este un fenomen foarte rar. O statistică efectuată în 1991 arată că acumulările de fier în organismul chinezilor sunt mult mai mari decât la locuitorii SUA. Explicaţia: nu hrana chinezilor este mai bogată în fier, ci preparatele realizate în tigăile din oţel (deja vestitele wok-uri), precum şi existenţa unei cantităţi mari din acest element în praful respirat de chinezi.
Anemia la copii
Chiar şi o anemie uşoară poate duce la o oboseală extremă şi interferează cu abilităţile unui copil de a activa la şcoală sau de a participa la activităţi sociale. Pentru copii, deficienţa de fier poate cauza întârzieri ireversibile în dezvoltarea mintală şi fizico-motorie. Asocierea dintre anemia cauzată de deficienţa de fier şi funcţiile mintale, motorii şi comportamentale la copii a fost bine stabilită, iar aceste efecte se pare că durează foarte mult, în ciuda corectării lipsei de fier. Anemia cauzată de deficienţa de fier mai este asociată cu o creştere încetinită şi poate produce şi alte anormalităţi sis-temice, cum ar fi sclerotica al-bastră, coilonichia (unghii hi-pocratice), stomatita angulară (uneori însoţită de glosită), o susceptibilitate crescută de infectare şi schimbări funcţionale în tractul gastro-intestinal. O dată cu deficienţa de fier, creşte şi absorbţia de grafit, care poate duce la intoxicări.
Introducerea laptelui de vacă în primul an de viaţă reprezintă cel mai mare factor de risc pentru a dezvolta anemia cauzată de deficienţa de fier. Laptele de vacă este sărac în fier şi astfel descreşte absorbţia acestuia provenită din alte surse de dietă.
Majoritatea oamenilor pot preveni apariţia deficienţei acidului folie prin păstrarea unei alimentaţii echilibrate, prin limitarea consumului de alcool sau prin luarea de suplimente în timpul sarcinii. Totodată, e recomandată renunţarea la fumat, care creşte necesitatea de vitamine.
17% din populaţia globului este afectată de anemie nutriţională
Abuzul de alcool nu numai că duce la malnutriţie, ci produce şi unele schimbări chimice, care au ca efect scăderea nivelului de acid folic.
Femeile şi femeile însărcinate
Pierderea masivă de sânge menstrual repre-zintă un factor de risc sever pentru producerea anemiei la femeile care nu sunt însărcinate. La femeile însărcinate, tratamentul împotriva anemiei poate îmbunătăţi rezultatele sarcinii şi starea generală, atât pe parcursul acesteia, cât şi după.
Femeile prezintă un risc crescut de a avea anemie cauzată de deficienţa de fier. Necesarul de fier se măreşte pe parcursul perioadelor de creştere rapidă şi la momentul stabilirii menstru-aţiei la tinerele fete. Anemia în adolescenţă este cel mai adesea cauzată de lipsa de fier. Adolescentele, preocupate de siluetă, de multe ori urmează diete care nu conţin cantităţi suficiente de fier; o estimare arată că una din patru adolescente prezintă lipsă de fier. Un factor de risc important de anemie cauzată de deficienţa de fier la femeile care nu sunt însărcinate aflate la vârsta la care pot da naştere la copii este pierderea masivă de sânge menstrual. Alţi factori de risc includ folosirea de metode contraceptive intrauterine (care sunt asociate cu pierderea masivă de sânge menstrual), multiparitate, diagnosticări anterioare cu anemie cauzată de deficienţa de fier şi aportul scăzut de fier. Mai multe studii epidemiologice au arătat că atât concentraţiile scăzute de hemoglobină, cât şi cele ridicate sunt asociate cu creşterea rezultatelor adverse ale sarcinii, o retardare a creşterii intrauterine, naş-tere înainte de termen şi o greutate scăzută la naştere. Cercetări efectuate în India arată că o anemie severă pe parcursul sarcinii este asociată cu un risc crescut de a da naştere unor copii cu o greutate sub normal, rată crescută a naşterilor premature, naşteri cu complicaţii şi travaliu prelungit. Cel mai important pas care poate fi făcut pentru a reduce incidenţa anemiei în timpul sarcinii este să se stabilească dacă femeia este anemică înainte de a fi însărcinată şi de a trata orice anemie cum se cuvine. Apoi, femeia îşi începe sarcina nu numai cu un nivel normal al hemoglobinei, dar şi cu rezerve suficiente de fier pentru a preîntâmpina nevoile suplimentare ale sarcinii.
Diabetul
Anemia este o stare comună asociată dia-betului, mai ales la acei pacienţi care manifestă albuminurie sau o funcţionare redusă a rinichilor. Şi alţi factori mai pot contribui la creşterea riscului de anemie la pacienţii cu dia-bet. Acei pacienţi care prezintă un risc ridicat de a dezvolta anemie pot fi identificaţi rapid.
Anemia are un impact semnificativ asupra calităţii vieţii pacienţilor cu diabet. Deşi pacienţii sunt conştienţi de prezenţa anemiei, totuşi conştientizarea faptului că sunt testaţi regulat pentru anemie este scăzută. Un număr semnificativ dintre cei la care anemia a fost detectată nu primesc tratament. Este foarte probabil ca anemia la pacienţii diabetici să fie nerecunos-cută, nedetectată sau netratată. Având în vedere faptul că pacienţii cu diabet nu se preocupă de anemie sau să caute informaţii despre anemie, medicii sunt factorii-cheie în creşterea gradului de conştientizare a anemiei. O cercetare clinică din SUA a demonstrat că anemia este un factor independent de risc atât pentru insuficienţa renală terminală, cât şi pentru insuficienţa cardiacă congestivă. Rezultatele mai sugerează că prevenirea şi corectarea anemiei pot reduce incidenţa insuficienţei renale terminale şi a insuficienţei cardiace congestive la pacienţii cu tipul 2 de diabet zaharat şi nefropatie.
În anemie, inima va bate mai repede. Aşa apare tahicardia şi aşa poate să crească şi tensiunea arterială. Tahicardia este o reacţie a inimii că nu are destule globule roşii, sau nu sunt de calitate, si încearcă să facă faţă nevoilor de oxigen ale organismului cu câte globule roşii are.
10% din ceea ce se consumă este absorbit de organism, aşa că un bărbat normal ar trebui să consume 10 grame de fier pe zi.
Anemia nu ar trebui să fie acceptată ca fiind o consecinţă inevitabilă a procesului de îmbătrânire. Cele mai des întâlnite cauze ale anemiei la vârstnici sunt bolile cronice, deficienţa de fier şi tulburări de nutriţie şi metabolice. Anemia dublează riscul oamenilor vârstnici de a dezvolta o slăbire fizică serioasă care poate eroda abilitatea acestora de a trăi independent, conform unui nou studiu epide-miologie. Acest studiu arată că şi o anemie minoră reprezintă un factor de risc legat de reducerea abilităţii persoanelor în vârstă de a funcţiona la capacitate maximă. O scădere a performanţei fizice prezice spitalizarea, instalarea unui tratament ambulatoriu ajutat de persoane specializate şi mortalitatea.
La pacienţii vârstnici, anemia reprezintă o problemă care poate justifica morbiditatea şi mortalitatea. De aseme-nea, are un efect negativ asupra calităţii vieţii. Descoperiri recente au arătat că anemia poate duce la complicaţii cardiovasculare şi neurologice, cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă şi afectarea funcţiilor cognitive. în plus, anemia poate duce la o scădere a funcţiilor fizice; de exemplu, poate cauza lipoti-mie şi leşin. Datele disponibile au de-monstrat că o identificare din timp şi o tratare a anemiei la vârstnici reduc morbiditatea şi mortalitatea.
în absenţa unei probleme cardiovas-culare fundamentale, anemia severă poate duce la insuficienţă cardiacă congestivă. în prezenţa unei boli cardiace, în special boli arteriale coronariene, anemia poate înrăutăţi angina pectorală şi poate contribui la o incidenţă crescută a altor complicaţii cardiovasculare.
Bolile renale
Anemia este un indicator-cheie al complicaţiilor disfuncţionale renale; totuşi, majoritatea pacienţilor cu diabet sunt rar testaţi pentru anemie şi nu sunt conştienţi de legătura existentă dintre anemie şi bolile renale.
Bolile renale cu insuficienţă renală progresivă sunt aproape întotdeauna însoţite de o anemie hipoproliferativă moderată sau severă, în ge-neral, severitatea anemiei se corelează cu gra-vitatea insuficienţei renale. Pe măsură ce con-centraţia sangvină a ureei se apropie de 36 milimoli/L (100 mg/dL) şi creatinina depăşeşte 265-442 micromoli/L (3-5 mg/dL), hemoglobina scade sub 70 g/L (7 g/dL). Aceasta reflectă o combinaţie între scăderea semnificativă a duratei de viaţă a globulelor roşii circulante, secundară uremiei, şi un răspuns insuficient al producţiei de eritropoietinâ, din cauza leziunilor renale. Există insuficienţe renale acute în care pierderea funcţiei renale nu se corelează cu răspunsul eritropoietinei. Astfel, pacienţii cu sindrom hemolitic-uremic prezintă o creştere marcată a producţiei de globule roşii, ca reacţie la hemoliză, în ciuda unei insuficienţe renale suficient de importante pentru a necesita dializă.
Boala polichistică a rinichiului este o altă situaţie în care producţia de eritropoietinâ poate să continue, în ciuda unei insuficienţe renale progresive. Spre deosebire de aceste situaţii, pacienţii cu diabet zaharat pot să prezinte o anemie mai gravă decât s-ar putea presupune pe baza valorilor ureei şi a creatininei sangvine, ceea ce sugerează instalarea precoce a unui deficit de eritropoietinâ. Semne clinice şi de la-borator în mod similar cu alte anemii hipoproli-ferative, anemia din bolile renale este caracteri-zată de normocitoză şi normocromie, asociate unui indice de producţie reticulocitară scăzut. Morfologia globulelor roşii nu oferă indicaţii diagnostice. Excepţia de la această regulă este apariţia celulelor „cu ţepi” (echinocite), observată în bolile hepatice, şi a globulelor roşii fragmentate la pacienţii cu sindrome vasculitice, mai ales sindromele hemolitice-uremice şi purpura trombotică trombocitopenică. Studiile metabolismului fierului oferă cheia diagnosticului şi a tratamentului cu succes al pacientului cu boală renală şi anemie. La examenul iniţial al acestuia, fierul seric, capacitatea totală de legare a fierului de transferină şi nivelul feritinei serice trebuie să fie, toate, în limite normale, situaţie evident diferită de cea care se observă în cazul anemiilor prin deficienţă de fier sau inflamatorii. Ulterior, rezultatele evaluării fierului vor varia în concordanţă cu evoluţia clinică.
Mai 2006 /Revista ”Farmacist.ro”
Jurnal Spiritual
