Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

0
215

Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un unicat în felul ei.

A fost şi este mănăstirea unde se adună toţi pustnicii şi sihastrii care trăiesc prin crăpăturile munţilor din împrejurimi. Ei vin aici în duminici şi sărbători, la praznice mari, ca să participe la Sfânta Liturghie şi să primească Sfânta Împărtăşanie. De la distanţă mănăstirea nu-şi dezvăluie silueta din pricina zidurilor de incintă, foarte înalte. Doar turlele se văd, cu cât depăşesc înălţimea zidurilor.

Intrarea în mănăstire se face pe o poartă îngustă şi joasă, bine ferecată, apoi o altă poartă, tot aşa de ferecată ca prima, şi numai la anumite ore. Biserica este aşezată în poziţie centrală a zidurilor. De jur-împrejur sunt chiliile, cu două şi trei nivele, unde locuiesc călugării. Terenul fiind în pantă se urcă şi se coboară mai multe trepte, de la o latură la alta a zidurilor de apărare, depinde de direcţia în care vrei să mergi. Altarul sfintei biserici este aşezat pe rugul pe care l-a văzut Moise arzând, dar nu se mistuia. Acel rug veghează şi acum. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar rădăcina în Sfântul Altar.

În Sfântul Altar se afla Sfintele Moaşte ale Sfintei Ecaterina. 

Biserica Sfântă Ecaterina este împodobită cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agăţate de tavan, aproape că nu se poate vedea partea de sus pictată a bisericii. Cine sărută sfintele moaşte ale Sfintei Ecaterina primeşte un inel simbol ce are următoarea istorie : Ecaterina a fost fiica de mare demnitar roman. A crescut într-un lux despre care nu se poate vorbi în cuvinte. Era foarte inteligentă şi de o frumuseţe nemaiîntâlnită. La anii căsătoriei, cunoştea toată înţelepciunea vremii respective. Starea materială, înţelepciunea şi frumuseţea fizică a făcut-o să fie stăpânită de o mândrie diabolică.

Mulţi tineri de rangul ei au voit să o ia de soţie dar Ecaterina îi umilea pe toţi.

Aşa procedând nu a găsit, din cei mulţi câţi s-au prezentat ca să o peţească, pe nici unul demn de a fi logodnicul ei şi deci, soţ de viaţă. Sistemul pe care l-a adoptat, a eliminat pe toţi candidaţii la căsătorie, iar păcatul mândriei a stăpânit-o şi mai mult.

Aşa stând lucrurile, ea se gândea la un logodnic ideal. Dar, modelul acestuia nu l-a întâlnit încă printre cei care s-au prezentat ca să o peţească. Dumnezeu care pe toate le plineşte şi dă mână de ajutor păcătoşilor, nu o lasă pradă vicleanului diavol nici pe frumoasa, înţeleapta şi îndestulata Ecaterina, că într-o noapte ea are o vedenie. În această descoperire se făcea, că la ea a venit o Doamnă, cu chip ceresc. Era îmbrăcată cu voal de mătase, în culori pe care încă nu le mai văzuse până atunci. Venise cu Fiul ei de mână, un Tânăr strălucitor, care se apropie de ea cu o eleganţă nemaipomenită, cu paşi lini, parcă zburând, purtaţi de o adiere de vânt şi se apropie de patul în care dormea, îngropată în puf.

O clipă se examinează reciproc, apoi superba Doamnă, o întreabă cu o voce angelică, arătând spre Fiul ei: “Îţi place de El ?” Ecaterina vedea în acel tânăr, chipul desăvârşit al logodnicului ei şi fără ca să stea pe gânduri, zise Slăvitei Doamne: “Da îmi place!” Maica cea frumoasă se întoarse către Fiul ei, Căruia îi pune aceeaşi întrebare: “Dragul Meu ţie îţi place de această copilă?” La care Fiul răspunse: “Nu!” şi Fiul se întoarce cu spatele către tânăra fecioară cu dezgust, adăugând şi aceste cuvinte “Că este mândră! Este plină de mândrie!” şi îndată peţitorii au dispărut.

Ecaterina s-a deşteptat din somn, foarte mâhnită, rănită în orgoliul ei. Până atunci n-a înfruntat-o, n-a umilit-o nimeni aşa cum a umilit-o acest tânăr şi s-a pus pe plâns toată noaptea cât a mai rămas după vedenia ei.

A doua zi, cu ochii umflaţi de plâns, s-a sculat din pat;  mult s-a gândit şi s-a frământat, “ce va să însemne aceasta”. Şi pentru că nu putea să dezlege singura visul, nici pe Cel ce o peţise nu l-a cunoscut, îşi aduse aminte de un pustnic, ca fiind foarte înţelept. Numai acela putea să-i dezlege enigma.

Fără să mai aştepte răspunsul altora, s-a echipat corespunzător pentru o asemenea vizită. A plecat cu paşi grăbiţi spre chilia acelui om al Lui Dumnezeu, care nu locuia prea departe de palatul în care locuia Ecaterina cu părinţii ei. Era distanţă de circa o oră de la ea până la acel bătrân, care locuia într-o pădure, lângă un izvoraş cu apă limpede şi rece. Ajunsă la chilia bătrânelului, îi spuse înlăcrimată ceea ce visase cerând de la el dezlegarea visului, deoarece nu avea linişte, de când o vizitase acea Doamnă cu Fiul ei.

Bătrânelul cunoştea orgoliul tinerei şi o linişteşte cu cuvinte potrivite, indemnandu-o să asculte sfatul lui şi dacă va asculta, totul va fi bine: “Să te rogi la Dumnezeu – îi spune creştinul – şi să lepezi mândria care te stăpâneşte, că Cel care a venit la tine, este împotriva celor mândri. Să te socoteşti cea mai nevrednică, cea mai de pe urmă fiinţă şi atunci El are să te iubească.”

Fata îl dorea pe Acel tânăr ideal, nu cu patima unei tinere de seamă ei, ci cu totul altfel.

Ea nu prea ştia cum Îl dorea şi tocmai acest lucru o împingea şi mai mult, să-L dorească. Ea vroia să facă orice, pentru a intra în graţia Lui; în nici un chip nu-L mai putea scoate de la inima ei. A plecat de la bătrân hotărâtă să-i respecte sfatul, deşi nu se prea potrivea cu gândirea ei. Ecaterina a realizat că înţelepciunea bătrânului se datora faptului că era creştin.

De când i-a dat sfaturile acelea, Ecaterina le-a păzit cu multă râvnă; ea a devenit o bună creştină; nu mai era mândră, nu mai avea gândul acela diabolic care o ţinea departe de Dumnezeu; se modelase după modelul sfinţilor şi era fericită. Ce mai încoace şi încolo, devenise o bună creştină. In această postură se simţea aşa cum niciodată nu se simţise. În fiecare seară înainte de culcare, îşi făcea rugăciunea în taină, să n-o vadă nimeni. Toţi ai ei erau împotriva creştinilor. În perioada aceea creştinii erau prigoniţi de păgâni. Cei care refuzau să se lepede de credinţă erau omorâţi în chinuri groaznice.

Era conştientă Ecaterina de ce o aşteaptă dacă ea devine creştină dar şi hotărâtă în ceea ce făcea.

De aceea se şi ruga şi implora pe Acela, să vină că nu mai poate rabda întârzierea Lui. Şi aşa aştepta cu ardoare pe mirele ei. Dumnezeu care cunoaşte toate, nu S-a lăsat mult timp aşteptat. Într-o noapte se arata Mărita Doamnă, cu Fiul ei. De această dată totul era mai strălucitor, decât cum fusese prima dată. Ecaterina, ca arsă a sărit din pat, cu mult curaj, înflăcărată pentru a-L întâmpina. Fiul o plăcu de astă dată. Dovada că aşa a fost, îi dădu o verighetă pe care El, cu mâna Lui, o puse în degetul ei.

Ce fericită a fost Ecaterina atunci, este greu a spune în cuvinte, dar a jurat Lui Hristos, legătura sfântă, pe viaţă şi pe moarte. Când s-a deşteptat din acest vis, uimirea ei a fost şi mai mare, era mai fericită acum decât în vis, văzând că în deget avea o verighetă. “Deci a fost adevărat! Nu a fost vis ci a fost adevărat! Fiul Lui Dumnezeu este Logodnicul meu. Acum fac acest legământ înaintea Lui, că nu mă voi mai despărţi de El, chiar dacă va fi să mor!”. Mai spusese cineva aceste cuvinte şi când a văzut prin ce suferinţe trece Iisus, înainte de cântatul cocoşului, cum îi spusese s-a lepădat cu jurământ, “că nu-L cunoaşte pe Omul acesta.”

Ca să scurtăm povestirea noastră adevărată,- că este cale lungă şi frumoasă – cu Ecaterina nu s-a petrecut aşa. Ea a fost hotărâtă şi ceea ce a spus aceea a şi făcut, primeşte pentru Mirele Hristos, moarte de martir. Îngerii îi ridică firavul ei trup, în văzul chinuitorilor şi îl duc la Sinai, aşezat de cuvioşii de aici într-o raclă.

Sursa: crestinortodox.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here