Sfântul Apostol sârb – Predica a doua la parastasul Vlădicăi Nicolae

0
102

sârbDoi oameni are poporul sârb și Biserica sârbă. Primul este Sfântul Sava, singurul până astăzi întocmai cu Apostolii. Iartă-mă, Sfinte Vlădică! Iar pentru mine şi pentru toate sufletele sârbeşti sănătoase, tu eşti al doilea întocmai cu Apostolii, Vlădica de la Jicea, Sfântul sârb cel cu gura de aur!

Şi tot ceea ce el a spus – este comoară cerească. Tot ceea ce a scris este netrecător, ceresc, aur veşnic, într-adevăr, dacă faceţi o incursiune printre marii Sfinţi ai lui Dumnezeu, printre marii Sfinţi scriitori ai Bisericii lui Hristos, după Sfântul Ioan Gură de Aur, cel mai apropiat de el este Sfântul Vlădică Nicolae, Sfântul Ioan Damaschin, Grigorie Palama şi încă puţini ca ei.

Sfântul Damaschin sârbul

Cât de nespus de mare este el! Iar sârbii – sărmanii, nefericiţii sârbi! îl vedeţi, oare, în Academia Sârbă a ştiinţelor? Nu, nu, nu!
Sârbii, popor chinuit, popor chinuit… Oare nu a devenit creaţia poetică a acestui slăvit Gură de Aur sârb, creaţia poetică a Noii Serbii şi a întregii Serbii? Iată-l pe Sfântul Damaschin sârbul! Iată-l, cu adevărat, pe cel mai mare poet sârb.

Cel mai mare dintre toti slăvitii poeţi mari. Numai că a lăsat ltfa duhovnicească, altfel ar fi fost întocmai Sfântuiu Damaschin. Şi el? Fiecare cuvânt îi este cântare cântare veşnică, cântare despre veşnicie. Cântar despre Adevărul veşnic, cântare despre Dreptate veşnică, cântare Singurului şi Adevăratul Dumnezeu al tuturor lumilor, Domnului Hristos.

Astăzi acesta este mit, legendă! Legendă pentru cine? Pentru cine? Luptătorul cel mai mare din istoria sârbească, cel mai mare decât toţi în istoria neamului sârbesc, ca şi în istoria acestor stele ipocrite ce se numesc tări – pentru Domnul Hristos pentru mulţi şi mulţi sârbi de după Sfântul Sava. Doamne, iartă-i pe sârbi!

Sfântul Vasile cel Mare sârb

Ce ştiu sârbii despre savantul sârb? Despre savantul sârb al Bisericii? Despre savant în general? Acesta este Sfântul Vasile cel Mare sârb. Ce a fost Sfântul Vasile? În veacul al patrulea a fost cel mai mare şi cel mai învăţat om al vremurilor sale şi Sfântul lui Dumnezeu. Dar el a ştiut că învăţătura nu înseamnă nimic fără sfinţenia lui Dumnezeu.

Astăzi, noi, sârbii, îl avem pe el – pe Sfântul Vasile cel Mare sârb, cu adevărat Mare. Şi toate tainele, marile taine, tainele tuturor lumilor dumnezeieşti, le întâlnim în lucrările sale. Amintiţi-vă de predicile sale pe care le-a ţinut ca tânăr ieromonah, până la minunatele imnuri închinate Domnului Hristos, până la acatistul lui Hristos Cel înviat. Toată fiinţa, de la moleculă până la Arhanghel, toată este cuprinsă de sufletul său mare și sfânt.

Sfântul Sava

Mintea sa imens de cuprinzătoare a dăruit-o Ştiinţei, aşa cum omul de ştiinţă sârb şi poporul sârb nu au ştiut să o facă. Toti bâlbâiţi, toţi bâlbâiţi până la el-prin el sufletul sârb şi-a dezlegat limba, a început să vorbească în mod strălucit ca Sfântul Sava, a început să vorbească heruvimic, tunător, a început să vorbească sufletului sârb care începuse să surzească. Urzit de politică, de grozăvii… Surd pentru tot a ce este veşnic, pentru tot ceea ce este al lui stos pentru tot ceea ce este al Sfântului Sava.

Şi simplu ieromonah, un călugăr sârb batjocorit, mergea pe străzile din Beograd în cea mai modestă haină. Mulţi s-au ruşinat şi s-au scârbit de el. Şi el? El, într-un fel ca acesta, a provocat o revoluţie, cea mai mare revoluţie după cea a Sfântului Sava, care a fost săvârşită în neamul sârbesc. Această revoluţie duhovnicească a înfăptuit-o ca tânăr ieromonah şi a terminat-o ca Sfântul, întocmai cu Apostolii, Episcop al Ohridei şi Jicei.

Aceasta este filosofía Bisericii, înţelepciunea bisericească! Iar filosofía sârbească, filosofía universităţilor noastre? Vai!

Sfântul Grigorie Teologul Sârbul

Iar el? în filosofía sârbească, de fapt el este un filosof. Sfântul Grigorie Teologul – Sfântul Grigorie Teologul Sârbul. Când spunem aceasta, aducem cel mai mare compliment, cea mai mare laudă care se poate spune. Grigorie Teologul, mintea cea mai mare, care a văzut tainele Fiinţei Dumnezeieşti. Iată, asemenea lui, Domnul a dat neamului sârbesc pe veşnicul Grigorie Teologul sârb.

Evanghelistul între toţi evangheliştii. Iată Sfântul Evanghelist sârb. Gândiţi-vă că fiecare cuvânt al său este o Bună-Vestire. Fiecare cuvânt al său este o mică Evanghelie. Ca o rădăcină înmiresmată, pe care cu cât o răzui mai mult, cu atât miroase mai tare. Astfel, atunci când îl citeşti pe Sfântul Grigorie Teologul Sârbul, cu cât îl citeşti mai mult, cu atât mai mult te rogi şi simţi venind din lucrările sale o mireasmă cereasca, mireasmă de Arhangheli.

Cât de veşnică este Evanghelia, acea Evanghelie în care şi îngerii doresc să-şi arunce privirea (2 Petru 1,12; Apocalipsa 14). El ne-a expus nouă, sârbilor, această Evanghelie în modul cel mai elocvent. Cel mai limpede pentru om dar şi pentru îngeri.

Sfântul Apostol Sârb

Între toţi Apostolii, iată-l pe Sfântul Apostol Sârb! O, cine a străbătut astfel pământul sârbesc cu Evanghelia lui Hristos şi a propovăduit Buna-Vestire a lui Hristos ca el? De la Ohrida până la Budima, de la Pirota până la Vrahi, de la Prohor Pcinscki până la Rieke. Nimeni ca el, Apostol-Episcop. Apostol şi Episcop – Sfântul Vlădică Nicolae, Cel întocmai cu Apostolii.

Între toţi mărturisitorii, iată-l pe Sfântul Mărturisitor sârb, întocmai cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Nicolae Mărturisitorul din Gruzi şi mulţi alţi Sfinţi Mărturisitori. Cu atâta îndrăzneală, cu aşa neînfricare a propovăduit şi a mărturisit Adevărul Domnului Hristos, Adevărul tău, sârbule nefericit! Adevărul întregii istorii sârbeşti! Adevărul întregului neam omenesc. Nimeni ca el, nimeni nu a mărturisit astfel în neamul sârbesc.

Între toţi tămăduitorii, între doctori, între făcătorii de minuni, iată acesta este Sfântul Doctor Sârb – Sfântul Vlădică Nicolae. Spuneţi-mi, cine poate număra în poporul nostru câte suflete a tămăduit Vlădica Nicolae cu cuvintele şi cu rugăciunile sale? Cine poate număra bolnavii pe care i-a tămăduit? Cine ar putea număra conştiinţele, nenumărate conştiinţe bolnave pe care Sfântul Vlădică le-a tămăduit, aducându-le la adevărata credinţă în dumnezeul cel Adevărat. Cine? Cu adevărat, el este storul sufletelor şi al conştiinţelor noastre. Doctor Ceresc al conştiinţelor sârbeşti.

Şi cine este el, între sfinţii ctitori? Noul ctitor. Cel mai mare după Sfântul Nemania. Da, voi sunteţi martori la aceasta. Din Ohrid până la Jicea, a ridicat şi a reconstruit mănăstiri, până în inima Şumadiei şi în afara Şumadiei. Pretutindeni duhul său. El, zidarul neobosit, constructorul neobosit, a restaurat ctitoria Sfinţilor Nemania.

Ceilalți Sfinți sârbi

Astăzi, Serbia Cerească, astăzi, o, nu numai Serbia Cerească, ci Biserica Ortodoxă Cerească, slăveşte pe cel mai mare Mucenic în neamul sârbesc după Sfântul Sava – pe Sfântul sârb Nicolae, Cel întocmai cu Apostolii. Astăzi îl slăvesc Heruvimii şi Serafimii, căci s-a făcut asemeni lor prin bunele-vestiri  pe care le-a răspândit în toate ţările Europei, Americii şi Asiei, ca un Heruvim!

Şi cine, astăzi, în chip neîndoios, îl îmbrăţişează pe el? Sfântul Sava îl îmbrăţişează pe cel mai drag fiu al său din neamul sârbesc. Şi cu el, alături de el, nenumăraţi Sfinţi sârbi împreună cu Sfântul Sava, Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir şi ceilalţi Sfinţi sârbi. Astăzi, în Ceruri, Serbia Cerească îl slăveşte pe cel mai mare Sfânt sârb. Astăzi toti Sfinţii, toti aristocraţii, toti Sfinţii Nemania în Ceruri, îl întâmpină cu bucurie pe noul Mucenic sârb, pe cel mai mare nou Evanghelist sârb, pe cel mai mare nou Apostol sârb – pe Sfântul Vlădică Nicolae.

Sfinţilor Mărturisitori, împreună cu toţi Sfinţii, rugaţi-vă pentru cuminţirea neamului nostru. Ca fraţii să se împace, ca să piară dezbinările, aceste molime care sunt cele mai mari molime prin care s-a infestat neamul sârbesc. Iartă-mă, Sfinte Mărturisitorule cei întocmai cu Apostolii, iată eu, ţânţar al pământului sârbesc, ţi-am răspuns bâlbâind. Amin!

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here