Sfântul Flavian a fost patriarh al Constantinopolului după preasfinţitul Proclu şi după ce, mai înainte, fusese preot al sfintei biserici celei mari tot din această cetate.
Ridicarea în scaun a Sfântului Flavian s-a făcut pe vremea împăratului Teodosie cel tânăr şi-a surorii sale Pulheria.
Au fost toate însă cu turburare, de vreme ce se afla pe atunci la curtea împăratului un eunuc zis Hrisafie. El era rău, viclean şi, pe deasupra, şi eretic. Văzând dreapta credinţă a lui Flavian şi neavându-l cu dragoste la inimă şi-a pus în gând să-i caute pricini şi să-i facă rău. Aşa, el a mers la împărat şi i-a zis:
— Se cade, cinstite împărate, să chemi la tine pe noul patriarh. Să-i spui să-ţi pregătească un dar mare, aşa cum se cade a primi un împărat de la un patriarh…
Dând ascultare unui astfel de sfat, împăratul a făcut aşa.
Patriarhul i-a adus nişte pâini, şi Hrisafie i-a zis:
— Aur se cade a aduce, iar nu pâini… la care patriarhul a răspuns:
— Ca unul care am defăimat bogăţiile lumii acesteia, eu nu am aur, fără dar numai pe acela al bisericii, pe care nu se cade să-l dau…
Hrisafie a mers atunci ia împărat şi i-a zis:
— Prin aceasta, patriarhul cel nou batjocoreşte pe împărăţia ta…
Hrisafie, a ridicat asupra lui Flavian pâri nedrepte.
Pulheria însă, preţuind pe omul acesta nevinovat şi sfânt, i-a luat apărarea pe lângă împărat. Asta a făcut pe răul Hrisafie să-i gătească şi ei o groapă de minciuni şi de răutăţi. A mers la Evdochia, soţia împăratului, şi pârând-o pe Pulheria cu vorbe viclene, a împins-o pe împărăteasă s-o depărteze de la palat, asuprind-o.
Drept-credincioasa Pulheria înţelegând vrajba, s-a tras de bunăvoie deoparte. A iesit din cetate şi a mers într-ale sale, cu toate că fusese fratelui său, împăratul, ca şi o mamă, fiind cu mult mai vârstnică decât el.
Atunci eunucul cel vrăjmaş, Hrisafie, a ridicat asupra lui Flavian pâri nedrepte. A sămănat zavistie în biserică, fiind în legături de prietenie cu ereticul arhimandrit Evdochie, care se afla tot în cetatea Constantinopolului.
Aşa au fost întâmplările de atunci: sfântul patriarh Flavian, ca să apere biserica împotriva eresului lui Evtichie, a adunat sobor mult la Constantinopole. Rătăcirea lui Evtichie era aceea că el amesteca cele două firi ale Domnului Iisus Christos în una singură.
Chemat la sobor, Evtichie cu mare greutate a venit, dând tot felul de pricini de împiedecare.
Stând în sobor, rătăcitul arhimandrit a zis eresul său: „Mai înainte de unire, Domnul nostru era din două firi, iar după unire, de-o fire îl mărturisesc pe El a fi.
Atunci sfinţii părinţi din sobor i-au poruncit să se lepede de o asemenea gândire ereticească, şi să primească dogma cea drept credincioasă. Dar el n-a voit.
Soborul l-a scos atunci pe el din rânduiala preoţească.
Hotărârea de judecată astfel grăia: „Văzând scrierile sale de mai înainte şi ascultându-i mărturisirile de acum, se adevereşte că Evtichie, cel ce-a fost oarecând prezviter şi arhimandrit, este îmbolnăvit în duh de eresul lui Valentin şi Apolinarie, că de sfătuirea noastră n-a ţinut nici o seamă şi nicidecum nu s-a ruşinat, nevrând să primească dogmele cele drepte; aşa că, plângând şi suspinând de pierzarea lui cea desăvârşită, l-am judecat întru Domnul nostru Iisus Christos, cel de el hulit, ca să fie de aici înainte străin de toată slujba preoţiei, cum şi de a noastră împărtăşire, iar cei ce vor sta de vorbă cu dânsul, vinovaţi vor fi şi ei de pedeapsa despărţirii, ca unii ce nu s-au depărtat de rătăcirile lui.”
Cu toate că a fost asemenea lepădat, Evtichie stătea pe lingă palatul împărătesc. L-a tinut pe Hrisafie bun ajutor în toate ale sale meşteşuguri vicleneşti. L-a tinut întru a izbuti să gonească din scaun pe drept credinciosul Flavian.
Având pe împărat la îndemâna sa, Hrisafie a scris lui Dioscor, patriarhul Alexandriei, om rău şi necredincios, ca să facă aşa fel să adune un sobor la Efes unde să defaime pe Flavian ca eretic întru aceasta, îndemna şi pe împărăteasa Evdochia.
Şi aşa s-a strâns cel fără-de-lege şi nedrept sobor la Efes, unde a mers şi sfântul patriarh Flavian. Răul Dioscor avea cu sine un arhimandrit Varsum, asemănător lui întru toate, care înteţea împotriva lui Flavian.
Gonind pe episcopii ce ţineau cu Flavian, înconjurând soborul cu oaste, Dioscor a izbutit să facă să izbândească eresia lui Evtichie împotriva dreptei credinţe.
— Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!…
Împăratul, necunoscând uneltirile acestora, a greşit din neştiinţă. Aşa, soborul statornicind eresia că o singură fire este în Domnul Christos, iar nu două, a osândit tâlhăreşte pe Flavian, ca pe un eretic. Zadarnic au sărit să-l apere Onisifor al Iconiei dimpreună cu alţi episcopi care ştiau nevinovăţia lui Flavian, Dioscor n-a vrut să ţie seamă de nimic, iar îndrăcitul Varsum, striga cu putere:
— Cel ce va mărturisi că întru Christos sunt două firi, în două să fie tăiat!
Făcându-se mare tulburare, Dioscor a chemat oastea şi a pus pe nevinovatul Flavian în lanţuri.
Aducându-şi monahii care-l însoţeau, Varsum a început a striga:
— Să se ucidă ereticul Flavian, să se ucidă!… Mâinile ucigaşe s-au pornit atunci asupra sfântului. Unii l-au palmuit, alţii bătându-l cu beţe, iar Dioscor pornindu-se asupra lui Flavian, îl călca în picioare fără cruţare. Episcopii, îngroziţi şi înconjuraţi de oaste, au iscălit izgonirea lui Flavian.
Şi aşa s-a săvârşit acel sobor ucigaş.
A treia zi după această cumplită bătaie, sfântul Flavian şi-a încredinţat duhul în mâinile lui Christos Dumnezeu, pentru care a pătimit uciderea.
N-a trecut însă mult după aceasta, că s-a dovedit răutatea şi meşteşugirea diavolească a lui Hrisafie. El a fost izgonit din palatul împărătesc.
Iar Sfânta Pulheria căpătând voia împăratului, s-a dus şi a adus cu mare cinste la Constantinopole moaştele dreptului mărturisitor Flavian.
Dioscor şi Evtichie, după al patrulea sobor de la Halchidon, fiind daţi blestemului veşnic, au pierit.
Iar biserica lui Christos cea nebiruită de porţile iadului înflorea în dreapta credinţă, slăvind pe Christos, nu despărţit în două feţe, ci în două firi neamestecate, lăudat şi prea înălţat, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.
Vieţile Sfinţilor, Ed. Artemis
