În 23 aprilie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox. În tradiția populara Sf. Gheorghe este cunoscut sau Sângeorz sau San-George. Este considerat a fi protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
În spiritualitatea populară, între San-George și Samedru (Sfantul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, San-George ia cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În legendele populare Sf. Gheorghe este „străjer al timpului”, lui îi sunt încredinţate cheile vremii şi, la porunca sa, se închide şi se deschide anotimpul cald. Dat fiind faptul că începutul sezonului cald coincide în calendarul popular cu debutul sezonului pastoral, Sfântul Gheorghe are în cultura populară şi atributul de patron al păstorilor.
În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag sau iarbă verde pentru a avea un an roditor.
În dimineaţă zilei de San-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, aşază la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse şi în hrană animalelor, în credinţă că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
În ajunul zilei de San-George, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
Există şi obiceiul că în dimineaţă zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observă care fecior va calcă peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineaţă zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăgună şi năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streaşina, în credinţă că ele le vor aduce peţitori bogaţi.
Flăcăii căutau în dimineaţă zilei de 23 aprilie, iarbă fiarelor, plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lăcăţele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el ştiut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofă cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu faţă iubita. Dimpotrivă, dacă în apă se află o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrană animalelor, în credinţă că vacile vor da mult lapte şi de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicţia, avea să fie somnoros întregul an.
Urzicatul era un alt obicei practicat de San-George. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul întregii veri care urmă să înceapă.
Ana Grama
