S-a născut în anul 1722, în orașul Poltava din Ucraina, într-o veche familie preoțească, primind numele de botez Petru. După ce a rămas orfan de tată, a fost crescut de mama sa, iar la vârsta de 13 ani a început să studieze la Academia duhovnicească din Kiev. După patru ani a intrat în mănăstirea Liubețchi de pe malul Niprului, iar apoi s-a mutat la mănăstirea Medvedovschi, unde a și fost tuns rasofor în anul 1741, primind numele Platon.
Din cauza uniației, a ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde a învățat meșteșugul de a săpa icoane în aramă. Apoi s-a îndreptat către Țările Române, unde timp de patru ani, a viețuit în schiturile Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul, o mare influență asupra lui avându-o starețul Vasile de la Poiana Mărului.
În anul 1746, a ajuns la Muntele Athos și s-a stabilit într-o chilie în apropierea mănăstirii Pantocrator. Pe la începutul anului 1750, starețul Vasile de la Poiana Mărului vine și el la Athos unde, treptat, începe să strângă ucenici în jurul lui și îl hirotonește preot duhovnic pe Paisie, ridicând împreună Schitul Sfântul Ilie.
Fiind nevoit să părăsească Muntele Athos din cauza numărului mare de ucenici, Paisie și cei 64 de ucenici ai săi se stabilesc, cu binecuvântarea mitropolitului Gavriil Calimachi, la mănăstirea Dragomirna, în anul 1763. Aici, starețul Paisie a introdus viața de obște, respectând cu sfințenie pravila călugărească, ocupându-se în același timp, și cu traducerile scrierilor Sfinților Părinți în limbile slavonă și română. În urma ocupării Moldovei de Nord de către austrieci, Paisie și cei 350 de frați s-au așezat la mănăstirea Secu, iar în anul 1779 i s-a încredințat stăreția mănăstirii Neamț.
Grija față de om și față de carte
Numărul manuscriselor păstrate din timpul Sfântului Paisie este de aproximativ 300, peste 40 fiind scrise chiar de el. Referitor la viața de obște, a introdus slujbe zilnice și predici, alături de grija specială arătată bătrânilor, bolnavilor și călătorilor, construind noi chilii, o casă de oaspeți și un spital. Printre cei peste 700 de călugări aflați la mănăstirea Neamț în acea perioadă, se puteau întâlni pe lângă români, ruși, ucraineni, greci, bulgari, chiar și necreștini convertiți la ortodoxie. Cei mai de seamă ucenici paisieni de la Neamț au fost călugării Gheorghe, viitor stareț la Cernica și Căldărușani, Gherontie și Grigorie, traducători ai cărților teologice din grecește în românește, Grigorie, viitor mitropolit al Ungrovlahiei, în duhul paisian trăind și viitorul mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi. Prin strădaniile Sfântului Paisie, mănăstirea Neamț s-a remarcat ca un important centru de cultură teologică-ascetică.
Starețul Paisie a trecut la cele veșnice în ziua de 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica mare a mănăstirii Neamț, unde i se poate vedea mormântul până astăzi. Rânduielile introduse de starețul Paisie în cele trei așezăminte monastice moldovene pe care le-a condus au avut o importantă influență asupra vieții altor mănăstiri și schituri din țările românești, dar și din Rusia sau de la Muntele Athos. Ucenicii care au fost sub îndrumarea sa duhovnicească s-au răspândit în multe așezăminte monahale românești și în peste o sută de mănăstiri rusești, promovând un nou duh de viață călugărescă.
Călugăr cu viață aleasă, bun organizator al vieții de obște, bun călăuzitor al numeroșilor săi ucenici, pe care i-a îndemnat mereu la rugăciune, muncă și traduceri din Sfinții Părinți, starețul Paisie poate fi socotit ca „al doilea înnoitor al monahismului românesc”(Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu), după Sfântul Nicodim de la Tismana. Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1988, apoi cea Română în 1992, l-au trecut în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an la data de 15 noiembrie.
Mihai Parfeni
Jurnal Spiritual
