Glasul II, având prooimionul – idiomelă şi acrostihul: τοῦ ταπεινοῦ Ῥωμανοῦ αἴνος (lauda smeritului Roman)
Când la fântână a venit Domnul, samarineanca-L
ruga pe Cel Milostiv: „Dă-mi apa credinţei şi mă voi
boteza în colimvitra apei vieţii şi voi lua bucurie mare
şi mântuire!”
1
Talantul cel dat ţie, suflete al meu, nu-l ascunde,
ca să nu suferi ruşinea trândăviei
în ziua în care Dumnezeu va judeca lumea!
Cel ce va veni atunci te va judeca îndată;
va face socoteala şi Îşi va lua plata după cât ai câştigat,
iar nu după cât ţi s-a dat,
căci împrumutu-l ia de la fiecare cu dobândă.
Suflete al meu, nu te lenevi! Suflete al meu,
fă-te negustor!
Suflete al meu, dă şi primeşte,
ca [atunci] când va veni Împăratul tău,
pentru lucrarea ta să-ţi dea [ţie]
bucurie mare şi mântuire!
2
Nu a deţine are valoare, ci câte ai
[să] le datorezi harului, Celui ce ţi le-a dat.
Nu neglija, dar să împarţi
pe cele bune ale tale celor ce le cer,
precum le-a dat cândva samarineanca;
căci deşi singură a dobândit, a oferit şi altora
din ceea ce a luat.
Nimeni nu o cerceta, dar tuturor oferea dar
cu generozitate din darul său.
Însetează şi de jur-împrejur împrăştie,
fără să bea, adapă.
Nici bine nu a gustat şi ca ameţită
striga celor de un neam cu ea:
„Veniţi să vedeţi apa vieţii pe care am găsit-o!
Nu cumva Acesta este cu adevărat
Cel ce dă
bucurie mare şi mântuire?”.
3
Din apele cele fără de moarte,
din care credinţa samarinencei
s-a săturat de cum le-a găsit,
acum noi cu dorinţă arzătoare,
după ce am băut, să căutăm bine toate vinele ei.
Să cercetăm puţin şi cuvintele Evangheliei,
văzând pe Hristos, Lumina,
apa pe care atunci a băut-o samarineanca
şi cum aceasta prin apă altă apă a oferit
şi pentru care pricină atunci nu a dat apă lui Iisus,
ce înseta.
Pe toate aceste lucruri minunate
Scriptura le cuprinde şi dă
bucurie mare şi mântuire.
4
Dar ce ne învaţă Scriptura? Hristos, spune, [El cel] Care dă
viaţa oamenilor, de la mult mers pe jos
a obosit şi s-a aşezat lângă fântâna Samariei.
Iar arşiţa soarelui ardea,
căci se apropia de amiază, precum scrie Scriptura.
Astfel, în plină zi a ajuns Mesia să lumineze
pe cei ce în noapte se sălăşluiau.
La fântână a stat Fântâna dragostei, nu ca să bea,
ci ca să spele.
Izvor al apei celei nemuritoare fiind,
la jgheabul sărmanei omeniri
s-a înfăţişat ca nevoiaş.
Oboseşte că merge Cel care a mers pe mare
fără de efort,
Acela care dă
bucurie mare şi mântuire.
5
Când Milostivul se afla la fântână, precum am spus,
iată şi o femeie din Samaria,
care pe umăr urciorul său ducea,
a venit ieşind din Sihar, ţara sa.
Şi cine nu fericeşte ieşirea şi intrarea aceleia?
A ieşit păcătoasă şi a intrat curată ca cinstita Biserică.
A ieşit şi a sorbit viaţa asemenea buretelui.
A ieşit să ia apă şi a intrat purtând pe Dumnezeu.
Şi cine nu fericeşte pe această femeie?
Sau mai bine [spus], cine nu cinsteşte
pe aceasta dintre neamuri, pe chipul,
pe cea care a luat
bucurie mare şi mântuire?
6
A venit sfânta la Hristos şi cu înţelepciune s-a purtat.
Cum a văzut pe Domnul obosit foarte şi însetat
şi zicându-i: „Femeie, dă-Mi să beau!”,
n-a fost necuviincioasă,
ci a început să vorbească şi să spună:
„Cum, Tu iudeu fiind, ceri mie apă?”
I-a amintit dogma, iar mai apoi băutură
cu bunăcuviinţă i-a făgăduit.
Nu i-a spus, deci: „Nu-ţi dau Ţie apă,
Celui de alt neam”,
ci a spus: „Cum ai cerut?”.
Precum mai înainte îngerului
Născătoarea de Dumnezeu i-a răspuns:
„Cum va fi aceasta? Cum Cel ce mamă
mă are pe mine mă va face mamă,
Cel care dă
bucurie mare şi mântuire?”
7
Cred că două icoane înfăţişează samarineanca
din Sihar:
[că este] chip al Bisericii şi al Mariei.
Pentru aceasta, să nu o lăsăm în urmă,
căci bucurie oferă.
Să spună femeia iarăşi Făcătorului: „Cum îmi ceri?
De Îţi voi da, vei bea şi bând vei lăsa dogma iudaică,
şi Te voi aduce la credinţa mea, prin apa ce ai cerut-o”.
Cât îmi plac cuvintele samarinencei!
Înfăţişează colimvitra la fântână,
prin care- Şi face roabă pe femeie
Cel care dă
bucurie mare şi mântuire.
8
„Acum, ascultă-Mă, femeie”, spunea Iisus,
„de ai fi ştiut ce dau şi cine este Acesta care ţi-a spus
«dă-Mi să beau», tu i-ai fi cerut apa cea adevărată,
pentru că Acesta oferă apa cea nemuritoare”.
La acestea a răspuns femeia cu îndoială:
„Nu ai vas să scoţi apă, iar fântâna este adâncă
şi unde vei găsi apa de care îmi spui?
Oare eşti mai mare sau mai bun
ca părintele nostru Iacov?
Căci acesta ne-a dat din vechime această fântână.
Cum spui Tu acum:
„Pot să-ţi dau apă nemuritoare,
care nu seacă şi care dă oricui o caută
bucurie mare şi mântuire?”
9
„Nu ai înţeles bine, femeie, ceea ce am spus.
Nu ai ajuns acolo unde vreau.
Pentru aceasta apleacă-te şi deschide-ţi mintea ta,
înăuntru să intru şi să rămân,
de vreme ce aceasta Mă bucură!
Cel care bea din apa aceasta, va înseta în fiecare zi,
dar din Apa pe care o dau Eu, câţi au credinţă aprinsă
cu siguranţă setea îşi vor potoli,
pentru că prin cei ce beau va curge
izvor de apă ce va izvorî viaţa veşnică.
Pe aceasta demult în pustiu evreii au gustat-o,
dar nu au aflat
bucurie mare şi mântuire.
10
Prin cuvintele acestea a ajuns samarineanca
să înseteze fără să înţeleagă,
şi ordinea lucrurilor s-a schimbat,
căci cea care puţin mai înainte dădea apă
înseta acum, iar Cel ce mai-nainte însetase,
acum adăpa.
La picioarele Sale femeia cădea şi spunea:
„Dă-mi, Doamne, această apă,
ca să nu mai vin la această fântână,
pe care mi-a dat-o Iacov!
Cele ce au îmbătrânit să plece
şi cele noi să înflorească.
Cele vremelnice să se depărteze,
căci cu adevărat a venit vremea Apei pe care o oferi.
Aceasta să ţâşnească şi să mă adape pe mine
şi pe toţi care
cu credinţă fierbinte caută
bucurie mare şi mântuire.
11
„Din belşug de vrei să-ţi dau apă curată,
mergi, strigă pe bărbatul tău!
Nu voi face ca tine, nu îţi voi spune:
„Samarineancă eşti şi cum ceri apă?”
Nu te voi necăji cu setea, după ce Eu către sete,
prin setea Mea, te-am adus.
M-am făcut că sunt însetat şi că istovesc după apă,
ca să te fac să însetezi.
Mergi, dar, strigă pe bărbatul tău şi vino!”
Iar femeia a spus: „Vai, dar nu am bărbat!”
Şi Făcătorul către aceasta:
„Sigur nu ai? Cinci ai avut,
iar pe al şaselea îl vei lăsa, ca să câştigi
bucurie mare şi mântuire”.
12
O, ce înţelesuri adânci! O, ce trăsături potrivite!
Toate semnele Bisericii în credinţa sfintei
se înfăţişează în culori vii, netrecătoare.
Adică, după cum femeia cea cu mulţi bărbaţi
a refuzat bărbatul,
astfel şi Biserica, care ca bărbaţi a avut mulţi dumnezei,
i-a refuzat şi i-a lăsat
şi s-a logodit, prin botez, cu Unul Dumnezeu.
Samarineanca cinci bărbaţi avusese,
iar pe al şaselea îl avea împotriva legii,
iar Biserica pe cei cinci bărbaţi ai necuviinţei acum
îi lasă, de al şaselea, prin botez,
pe Tine te ia,
bucurie mare şi mântuire.
13
Să urâm formele idolatriei!
Biserica, cea care a luat de Mire pe Hristos,
se scârbeşte de aceasta
şi o neagă, căci este de urât,
şi astfel dobândeşte rădăcină dulce.
Şi poate s-ar întreba careva:
„Care sunt cele cinci feluri ale idolatriei?”.
Înşelăciunea idolească este de multe feluri
şi are cinci coarne:
impietatea, desfrânarea şi prostituţia
şi încă neîndurarea şi uciderea de prunci,
precum David ne spune:
„Au jertfit demonilor fii şi fiice
şi nu au aflat
bucurie mare şi mântuire”.
14
A renegat pe aceste mari rele cea dintre neamuri
care s-a logodit
şi către a colimvitrei fântână aleargă
şi părăseşte pe cele vechi, precum atunci samarineanca.
Nu a ascuns nimic aceasta de Cel ce pe toate le ştie
mai înainte de a se face,
ci doar a spus: „Nu am”. Nu a spus: „Nu am avut”,
şi cred că a vrut să spună acestea:
„ Şi de aş fi avut mai înainte bărbaţi,
acum nu vreau să am
pe cei pe care i-am avut, căci acum pe Tine te am stăpân
ce m-ai ridicat şi m-ai scos din nămolul răutăţilor mele,
căci, prin credinţă, am primit
bucurie mare şi mântuire.
15
Pe când cea sfântă a priceput a Mântuitorului valoare,
din cele ce i-a descoperit, mai mult dorea să afle
ce şi Cine este Acesta ce stă lângă fântână.
Şi poate, cu dreptate, astfel de gânduri îşi făcea:
„Oare este Dumnezeu sau om Cel pe care îl văd?
Ceresc sau pământesc?
Căci pe amândouă mi le face cunoscute,
însetează şi adapă, învaţă şi profeţeşte
şi iarăşi mă cheamă lângă El
pe mine călcătoarea de lege şi îmi descoperă
toate greşelile,
ca să primesc
bucurie mare şi mântuire.
16
Este ceresc şi poartă fire pământească?
Dacă este Dumnezeu şi om, mie ca om Mi S-a arătat
şi pe când ca om a însetat,
ca Dumnezeu mă adapă şi profeţeşte;
căci în cer nu a fost ca om, ca să cunoască viaţa mea
şi pe toate să şi le amintească.
Aceasta este semnul Celui nevăzut
pe Care acum Îl am înaintea mea,
să îmi arate şi să mă cerceteze.
Acesta poate să mă cunoască pe mine
şi să-mi descopere cine sunt.
Înţelepciunea Acestuia voi lua,
cunoaşterea Lui voi sorbi,
cu ale Acestuia cuvinte voi spăla
urâţenia tuturor greşelilor mele,
încât cu suflet curat să dobândesc
bucurie mare şi mântuire.
17
Fiule al omului, precum Te văd,
Fiule al lui Dumnezeu, precum Te simt,
Tu luminează-mi mintea şi, Doamne,
învaţă-mă cine eşti!”
Cu politeţe ruga samarineanca pe Hristos.
„Iată, clar Te văd şi prin credinţă Te simt
şi nu-mi ascunde [cine eşti]!
Oare eşti Tu, Hristos, pe Care mai înainte
L-au vestit profeţii că va veni?
Dacă Tu eşti, precum au spus, spune-mi pe faţă!
Îmi dau seama că ştii cu adevărat pe toate
câte le-am făcut,
precum şi toate cele ascunse ale inimii mele;
şi pentru aceasta cu tot sufletul meu Te rog,
ca să primesc
bucurie mare şi mântuire!
18
Când a văzut Atotştiutorul cuvintele înţeleptei femei
şi credinţa inimii [ei], îndată a răspuns acesteia:
„Pe Cel pe Care Îl numeşti Mesia,
pe Cel de care profeţii mai înainte au vorbit,
pe Acesta Îl vezi înaintea ochilor tăi
şi glasul Său Îl asculţi.
Eu sunt, Cel pe Care-L vezi.
Eu sunt, Cel pe Care-L ai în inima ta.
Eu doream cu ardoare să te aduc lângă Mine
şi să te mântuiesc.
Acum vesteşte tuturor celor din oraşul Siharului
ce vor să se mântuiască,
rudelor şi celor din oraşul tău, şi veniţi aici toţi
cei care însetaţi [de]
bucurie mare şi mântuire!
19
Iată, femeie, acum te-ai eliberat din groapa suferinţei.
Eu, Cel care nu am nici găleată ca să scot apă,
inima ta am curăţit
fără de apă şi gândul tău am clătit,
iar de apă nu am avut trebuinţă.
Am vrut şi te-am făcut sălaş al Meu
şi ţi-am descoperit Cine sunt, iar apă n-am băut”.
Când se spuneau şi se-ntâmplau acestea,
au venit ucenicii;
căci nu erau, precum se scrie,
la fântână pe când se făceau cele de mai sus,
ci mai pe urmă au venit şi când s-au înştiinţat,
s-au minunat strigând:
„O, iubire de oameni cea de nespus,
a primit şi a coborât să ajute pe femeie
Cel care dă
bucurie mare şi mântuire!”.
20
Întărire şi putere a luat samarineanca
şi a alergat la samarineni,
după ce a lăsat urciorul şi a luat pe umerii inimii ei
pe Cel care cunoaşte inimile şi dorinţele oamenilor.
Şi de cum a ajuns în oraş a vestit peste tot
cu astfel de cuvinte:
„Bătrâni şi copii, tineri şi fecioare,
la fântână alergaţi repede!
S-a revărsat apa şi din belşug a curs pentru toţi.
Acolo am aflat om,
pe care nu se cuvine să Îl numesc om,
căci are lucrările lui Dumnezeu;
pe toate le spune mai înainte şi le profeţeşte
Cel care vrea ca pe toţi să salveze
şi Care dă
bucurie mare şi mântuire”.
21
N-au spus nimic apostolii Mântuitorului
că L-au aflat vorbind cu femeia,
pe Cel ce a venit şi S-a născut pe pământ din Fecioară,
de grijă adâncă mişcat;
căci pe când mergeau hrană să aducă, L-au aflat dând
hrană mai presus de fire celor ce o doresc,
hrană a nemuririi.
Către apostoli a răspuns:
„Hrana care Mă satură pe Mine
este să fac totdeauna voia Tatălui Meu.
Pentru aceasta Eu mănânc hrană
pe care voi nu o cunoaşteţi,
care oferă celor ce o mănâncă
viaţă desăvârşită şi credinţă de neînstrăinat,
ce dă
bucurie mare şi mântuire”.
22
S-a adunat lângă Făcător poporul Samariei;
a lăsat casele sale şi s-a făcut, prin credinţă,
casă a Celui ce a spus în Scripturile
cele de Dumnezeu inspirate:
„Voi locui în ei şi voi păşi printre ei”, precum se scrie.
Unor astfel de case, credincioşilor ce au lăsat totul:
părinţi, câmpuri şi orice alt lucru iubit,
le voi fi Dumnezeu şi Eliberator din capcanele
celui viclean,
iar aceştia îmi vor fi Mie popor iubit şi lăcaşuri
se vor face
Treimii celei fără de început şi nedespărţite,
Care din belşug izvorăşte
bucurie mare şi mântuire”.
(Sfântul Roman Melodul – Imnele Sfintei Scripturi)
