Sfinţenia reprezintă treapta în care omul ajunge la starea taborică
Sfințenia -Adică a unirii cu Logosul Cel veşnic, cu sensul vieţii şi al existenţei, tocmai in aceasta constă plinătatea şi desăvârşirea personalităţii şi existenţei omeneşti. Sfântul este idealul de viaţă creştin, iar după alţi autori este geniul creştin, care print-o extraordinară depăşire a tuturor ispitelor, păcatelor şi tumultului interior egoist ajunge la puritate morală. Frumuseţea sfinţeniei este un subiect ce cuprinde mai multe aspecte.
În primul rând este vorba despre trăirea în Dumnezeu şi după voia Sa. Sfinţenia este caracterul lui Dumnezeu Creatorul. Ea este caracterul care defineşte prezenţa unicului Dumnezeu în toată existenţa. Nimic din ce este creat nu poate să existe în prezenţa directă a lui Dumnezeu, a Fiinţei Supreme.
În viața veșnică îl vom vedea pe Dumnezeu față către față
Biblia ne relatează cazul lui Moise care a primit poruncă să se descalţe căci locul pe care stătea în acel moment era sfânt, adică impregnat de prezenţa Creatorului. Chipul lui Dumnezeu se referă la esenţa Sa de aceea nu poate fi privit (Isaia 32, 40). A-L privi pe Dumnezeu faţă către faţă este o recompensă hărăzită vieţii veşnice. Faţa este simbolul însuşi a lui Dumnezeu. Cei care nu respectă sfinţenia lui Dumnezeu şi nu se conformează ei vor fi pe pedepsiţi groaznic. ,,Fiţi sfinţi, căci Sfânt sunt’’.
În prezenţa Izvorului Frumuseţii omul trebuie să se descalţe de sine şi de grijile acestei lumii. ,,Nici un om nu poate să vadă soarele dacă nu a devenit el însuşi capabil să vadă razele soarelui şi tot aşa nici un suflet nu poate să vadă frumuseţea dacă n-a devenit el însuşi un suflet frumos. Omul dornic să privească Binele şi Frumosul să devine şi el asemenea lui Dumnezeu şi în întregime frumos’’, afirmă Platon.
Căutare lui Dumnezeu este la sfânt căutarea îndrăgostitului. Asemenea acestuia focul iubirii se înteţeste cu cât aproierea creşte. Iubirea sporeşte treptat. ,,L’atitude du saint est d’etre continuellment oriente par l’amor et la contemplation vers Dieu’’. Când vorbim despre frumuseţe, vorbim de fapt despre mântuirea personală. Mântuirea noastră ţine de prezenţa frumuseţii lui Dumnezeu în noi.
În lumina lui Dumnezeu vedem frumos creația lui Dumnezeu
Dacă suntem locuiţi de lumina lui Dumnezeu atunci vedem frumos creaţia lui Dumnezeu, vedem frumos relaţiile dintre noi, vedem frumos totul. Ca să vezi frumuseţea, paradoxal, trebuie să o ai. Nu trebuie să vedem mai întâi munţii, marea, ca să ni se pară frumoase, ci mai întâi trebuie să ne curăţim inima pentru ca să putem sesiza frumuseţea lui Dumnezeu care ne înconjoară de peste tot.
Sfinţii sunt oameni care trăind în condiţii normale ale vieţii se extrag acestora. Ei de fapt sunt oamenii ca noi care au luat în serios chemarea lui Dumnezeu. Ei au conlucrat cu harul Duhului Sfânt. ,,Cea mai minunată frumuseţe este este frumuseţea sufletească a sufletului împodobit cu Duhul Sfânt’’. Cum vede un sfânt lumea?
Rugăciunile sfinţilor arată cel mai bine viziunea lor, felul vederii lor duhovniceşti cu privire la lumea în care trăim. Rugăciunile sfinţilor ne arată o lume plină de lumină, lucrarea şi căldura iubirii Sfintei Treimi! „Treime mai presus de fire, preabună, preadumnezeiască, atotputernică, a toate văzătoare, nevăzută, nepătrunsă, făcătoarea fiinţelor celor înţelegătoare şi a firilor celor cuvântătoare.
Sfinții în iubirea lui Dumnezeu
Ortodoxia a reuşit să strângă în câteva sute de pagini comori ale trăirii arzătoare a sfinţilor în iubirea lui Dumnezeu . Aceasta colecţie de texte impregnate de frumuseţea trăirii în Dumnezeu s-a numit Filocalie. Spiritualitatea filocalică se cuvine să fie valorificată în trăirea fiecărui om ce-şi caută desăvârşirea. Cuvântul „filocalie” înseamnă ,,iubire de frumusete”, a unei frumuseți care este totodata si bunătate și sfinţenie, adică o frumuseţe care nu implică doar o dimesiune estetică, ci una spirituală și morală, şi care își află expresia deplină în Dumnezeu.
Efortul omului spre asemanarea cu Dumnezeu este înțeles ca o aspiraţie a omului spre frumuseţea nobleţei de sus, cum spune Sfântul Grigore de Nazianz. De altfel, Sfinţii Vasile cel Mare și Grigore de Nazianz au fost primii care au folosit acest termen pentru o antologie din scrierile lui Origen. Cu vremea, termenul s-a extins la lucrări cu conţinut asemănator, devenind o mare colecţie de scrieri ascetice și mistice răsăritene, alcătuite de Sfinții Părinţi şi scriitorii bisericeşti, între veacul IV și XVI.
Spiritualitatea transpare în modul de viață
În Răsăritul creştin-ortodox conceperea frumuseţii are fundament teologic deoarece omul însuşi este considerat chip al lui Dumnezeu. Ortodoxia a practicat de la începuturi şi până în contemporaneitate o spiritualitate integrală: frumuseţea spirituală a persoanei înduhovnicite transpare în modul ei de viaţă manifestându-se plenar, de la frumuseţea trupească până la frumuseţea relaţiilor inter-umane, la frumuseţea relaţiei om-creaţie, om-Divinitate constituind, astfel, fundamentul unei veritabile viziuni pancalice.
Sfinţenia reprezintă aşezarea rădăcinilor sufletului în cer. Este o dorire fiinţială şi ontologică a sufletului omului. Nevoia de infinit manifestă nu are satisfacţie în ţinutul celor pământeşti, trupeşti sau materiale.
O altă ipostază a frumuseţii este aceea care se degajă din releţiile interpersonale
Sfinţii sunt aceia care dau în jurul lor caldură şi lumina harului lui Dumnezeu care lucrează în ei. Ei sunt cei care lucrează cel mai mult, dar care paradoxal se și odihnesc cel mai mult în frumuseţea stării lor. Odihnă înseamnă întreruperea unei activităţi cu scopul de a recupera energia consumată în realizarea respectivei lucrări. Sfânta Scriptură vorbeşte de odihna lui Dumnezeu, Creatorul atotputernic Care, după ce a săvârşit lucrarea creaţiei, S-a odihnit de lucrurile Sale şi a sfinţit ziua odihnei.
Trebuie să observăm că odihna divină nu este o pauză, ci este o stare continuă; Domnul nu mai creează nimic după odihna Sa. Înţelegem de aici că Dumnezeu nu oboseşte în actul creaţiei, odihna Lui fiind starea de perfecţiune la care a adus creaţia şi, astfel, El Se odihneşte în lucrarea Lui, iar sfinţind ziua odihnei, sfinţeşte creaţia şi arată că drumul istoriei este îndreptat către sfinţenie. Sfinţenia este astfel odihnă, dar nu ca nelucrare, ci ca bucurie şi mulţumire de lucrul bine făcut.
Frumuseţea apare în sfinţenie în mod natural nu numai ca valoare morală, ci şi estetică. Atunci când sufletul ajunge să domine trupul liniile dizarmonice ale trupului sunt anihilate şi chiar infirmitatea poate deveni frumuseţe. Unii artişti afirmă că numai integritatea fizică se identifică cu frumuseţea fizică, însă artiştii creştini remarcă împlinirea frumuseţii fizice prin cea spirituală. Având imprimată în el lucrarea specială a sufletului cu toată complexitatea activitătilor raţionale şi formelor de sensibilitate trupul omenesc e o raţionalitate palpabilă specială.
Chipul sfântului se tranfigurează
Iar în icoană apare împodobit de aureolă. Capătă asprimea mustrării şi totodată blândeţea mângâierii. Minunându-se de aceasta psalmistul cântă: ,,Să stiţi că minunat a facut Domnul pe cel cuvios al său’’(Psalmul 4,3). Şi iarăşi ,,Micşoratu-l-ai pe el cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el (Psalmul 8,5). Sfântul se întoarce la chipul îngerului. Sfinţenia este atributul unei relaţii personale. Omul care o dobândeşte o face într-un mod particular, specific sieşi. Spre exemplu unii sfinţii s-au desăvârşit prin rostirea permanentă a unei rugăciuni dragi lor. De aceea sfinţenia nu anulează personalitatea, ci o pune şi mai mult în valoare.
Chipul lui Hristos este o imagine etalon a sfinţeniei. Este faţa omenească a lui Dumnezeu. Duhul Sfânt pogorât asupra lui ne arată frumuseţea absolută divino-umană. Această realitate dunnezeiască produce o infinită smerenie în om. De fapt sfinţenia omului în raport cu sfinţenia lui Dumnezeu este smerenie. Apare sfiala şi teama. Este imposibil a descrie sau a defini sfinţenia pentru că aceasta vine din afara lumii. Fumuseţea şi fericirea radiază din sfinţenie. Aşadar sfinţenia este sursa frumuseţii, dacă nu cumva singura veritabilă.
Mihai Parfeni
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi:
Despre rodirea cuvântului Evangheliei
Frumusețea ca dat ontologic al ființei umane
Relaţia dintre frumos, bine şi adevăr
