Mitropolitul Sebastian obişnuia să călătorească mai peste tot unde misiunea sfintei arhiepiscopii ori mitropolii o cerea, într-o Volgă cuvioasă, foarte bine apreciată la acele vremuri. De altfel, ce maşină veritabilă nu a fost apreciată, în fiecare perioadă, de către chiriarhii cu un simţ estetic pronunţat!
Întorcându-se odată de la un Sinod cu şoferul personal, pe drum simte un miros apăsător, strident, în maşină. Drumul lung, mireasma persistă… La un moment dat, trec printr-un sat şi dau de o fântână. Poruncitor, mitropolitul îi spune şoferului:
– Trage pe dreapta! Du-te şi te spală pe picioare!
Asa cum îi stă bine oricărui fiu duhovnicesc (şi împreună-lucrător în ogorul mitropoliei), şoferul coboară tacticos, se spală pe picioare şi îşi reia activitatea transportatoare.
Mai merg ei ce mai merg şi dau de o altă fântână.
– Opreşte!, îi spune din nou mitropolitul şoferului.
Acesta, ascultător, trage din nou pe dreapta.
– Coboară şi spală-te pe picioare!
– Înaltpreasfinţia Voastră, dar acum un sfert de oră m-am spălat…
– Nu e nimic. Mai spală-te odată, că nu vezi ce tare pute?!
Are loc o nouă operaţiune de spălare a picioarelor (şi de data aceasta individualistă şi, deci, mai puţin fundamentată scripturistic, desigur, după exemplul spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos), după care drumeţii noştri îşi continuă călătoria.
O altă fântână, aceeaşi poruncă:
– Trage pe dreapta!
Cu răbdarea în pioneze, şoferul abia reuşeşte să îşi găsească un ton cât de cât conciliabil:
– Înaltpreasfinţia Voastră, de două ori la rând m-am spălat! Nu ştiu să fi fost mai curat vreodată pe picioare decât acum…
– Ale mele put, mă! Eu trebuie să mă spăl…
“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015
