Singura biserică din lemn semnată de Horea, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca

0
523

imageResize (1)Puține lucruri au rămas în lume iscălite de mâna lui Horea, conducător al răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, iar unul dintre ele, singurul în lemn, se află în Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România.

Semnătura lui Horea se află pe o grindă a unei biserici pe care acesta a construit-o împreună cu echipa sa de meșteri.

Biserica a fost construită în 1773 și directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean, a declarat, pentru AGERPRES, că aceasta este un obiectiv important nu numai pentru că este singurul care poartă semnătura lui Horea, ci și pentru că reprezintă faza de maturitate a construcțiilor de lemn din România.

‘Biserica este singura marcată de Horea. A fost adusă în muzeu în 1968, din localitatea sălăjeană Cizer, cu sprijinul Comisiei Monumentelor, și este unul dintre obiectivele cele mai interesante. Tipologic este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale fazei de maturitate a construcțiilor de lemn din România, o biserică cu plan evoluat, care este foarte armonioasă ca și construcție. Pictura, de asemenea, e o interpretare în stil rural a erminiilor bizantine, dar este o pictură de foarte bună calitate, am depus un proiect de restaurare care merge înainte pe fondurile norvegiene și sperăm să fie și restaurată. Trebuie făcută și restaurarea structurii, chiar dacă nu are probleme mari’, a menționat Tudor Sălăgean.

Potrivit unei prezentări a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Biserica lui Horea este construită din stejar, iar clopotnița sa înaltă — element de prestigiu comunitar, corpul naosului și cel al altarului alcătuiesc împreună un întreg bine echilibrat, îngrijit executat, armonios proporționat și dinamic. De asemenea, pereții bisericii sunt încinși median cu funia tradițională sculptată, care apare și la portal, iar arcadele pridvorului sunt și ele bogat decorate.

‘Bisericile de lemn din Transilvania erau caracteristice doar satelor românești de rit ortodox și greco-catolic. Ele erau construite prin efortul comunităților și reflectau — prin dimensiuni, grad de ornamentare și calitate a picturii — situația demografică și economică a acestora. Personalitatea bisericilor de lemn românești este dată de simplitatea arhaică a volumelor (acoperișuri simple, turnuri elansate), de descendența țărănească a unor elemente (pridvorul, scara) și de absența influenței accentuate a stilurilor arhitectonice culte, mult mai vizibilă în cazul altor biserici de lemn europene’, se mai arată în prezentarea respectivă.

Istoricul Tudor Sălăgean spune că au existat alte două inscripții cunoscute făcute de Horea, dar că ele au dispărut misterios și că acum a rămas doar cea de pe Biserica din Cizer, deținută de Parcul Etnografic din Cluj.

‘Lucrarea aceasta a fost contractată de Nicula Ion a Neamțului, dar a fost executată de Horea, care s-a și semnat pe o grindă de pe cupola ușor arcuită, cu litere chirilice: ‘lucrat Ursu H’. Istoricii au identificat un număr total de trei inscripții, toate cu litere chirilice, care ar fi fost făcute de Horea. Una dintre acestea, realizată pe grinda principală a casei lui Horea din Albac, care reda numele autorului ei sub forma ‘Nicula Urs’, a fost depusă la sfârșitul secolului al XIX-lea în Muzeul Astrei din Sibiu, de unde a dispărut fără urmă în timpul primului război mondial. O altă inscripție, de asemenea pierdută, ar fi fost realizată pe grinda unei case din Mătișești. Dintre inscripțiile atribuite lui Horea a căror autenticitate a fost confirmată de specialiști, cea aflată în biserica din Cizer este unică, fiind singura păstrată până astăzi’, subliniază Tudor Sălăgean.

Istoricul clujean povestește și o legendă creată în jurul Bisericii lui Horea și a inscripției lăsate de acesta pe o grindă.

‘Tradiția locală din Cizer a păstrat amintirea prezenței lui Horea în localitate și a atenției deosebite pe care locuitorii din Cizer au dat-o inscripției lăsate de acesta. Potrivit amintirilor localnicilor, copiii erau ținuți departe de inscripție, pentru a preveni deteriorarea acesteia. Unul dintre cei mai bătrâni oameni din Cizer, intervievat în anii 1960, își amintea că, în copilăria sa, bătrânii satului le spuneau copiilor să se ferească de locul cu inscripția, pentru că ‘acolo sus și-a scris moartea numele și cine se apropie de el moare’. Legenda avea rolul de a-i îndepărta pe copii și pe inoportuni de inscripție, prevenind distrugerea ei’, explică istoricul clujean.

Tudor Sălăgean mai spune că Horea era foarte cunoscut pentru iscusința sa în meșteșugul cu lemn și că în perioada construirii Bisericii din Cizer se stabilise în apropiere, pe un domeniu al familiei Banffy, la Ciucea, pe teritoriul de astăzi al județului Cluj.

‘Horea, moț sărac, cu familia lui (soția Ilina, copiii Ioan și Luca) s-a așezat la Ciucea, la Iegăriște, probabil fugit de pe domeniul minier al Zlatnei, unde era iobag și unde sarcinile fiscale deveniseră foarte grele. Horea, împreună cu alți moți așezați în zonă, au devenit cunoscuți în satele din jur pentru iscusința meșteșugului lor’, precizează istoricul.

În prezent, Biserica lui Horea din Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ este deschisă publicului, ba chiar este foarte solicitată de către populație, contra cost, pentru botezuri și cununii. Din această lună august, în Biserica lui Horea au început să se oficieze și slujbe religioase ortodoxe, în fiecare duminică.

În afară de Biserica lui Horea, în parcul etnografic clujean există alte două biserici reprezentative.

‘Muzeul are trei biserici care reflectă trei tipuri diferite de evoluție a bisericilor de lemn. Altă biserică interesantă este cea din Petrindu, Sălaj, care are o pictură interioară, destul de deteriorată, realizată de Dimitrie Ispas în anul 1835, el fiind unul dintre cei mai mari pictori de biserici din Transilvania. Pictura de la Petrindu a fost extraordinară în momentul realizării și e cuprinsă în restaurare, sperăm să o putem reda publicului. Cealaltă biserică este cea mai veche, e mai mică, din Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud, și ilustrează o etapă ceva mai timpurie din construcția bisericilor de lemn, este din secolul 17, una dintre bisericile vechi din Transilvania. Este lipsită de pridvor, care e o dovadă de vechime’, spune Tudor Sălăgean.

Pe lângă Biserica lui Horea, Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ are în portofoliu, între cele 55 de obiective ale sale, și alte construcții unicat. Printre ele se află cea mai veche gospodărie românească păstrată și cea mai veche casă din Transilvania.

‘Avem cea mai veche gospodărie românească păstrată, gospodăria din Cămârzana, Țara Oașului, datată 1725. A fost adusă în muzeu acum 20 de ani. Avem și cea mai veche casă transilvăneană păstrată în vreun muzeu, o casă secuiască din Cașin Imper, casa unui mic nobil secui, care este datată 1678. Este cel mai vechi obiectiv tip gospodărie. Mai avem și o casă săsească din zona Bistriței, din Jelna, este o casă foarte frumoasă, reprezentativă pentru zona de așezare germană din nord-estul Transilvaniei. O gospodărie foarte interesantă este cea de la Geaca, Cluj, caracteristică pentru Câmpia Transilvaniei, singura casă al cărei acoperiș este realizat din jupi de trestie. O casă foarte interesantă pe care am început să o restaurăm de doi ani. Am lucrat după toate principiile în cazul acesta, fiindcă a fost posibil. Încercăm să utilizăm materiale din satul de unde provine casa și meșteri tot de acolo. Aceasta e o casă refăcută de meșterul Grigore Șom din Geaca, cu trestie recoltată din Geaca. E un proces destul de complicat, trestia se recoltează iarna când e înghețat, pe urmă se ține până primăvara-vara, când se poate acoperi casa. Și tehnica e diferită față de casele acoperite cu paie’, explică, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean.

Tot el povestește și despre începuturile Parcului Etnografic Național ‘Romulus Vuia’, care este primul astfel de parc din România. Nașterea parcului s-a datorat chiar viitorului rege Carol al II-lea.

‘Parcul Etnografic Romulus Vuia, înființat în anul 1929, este cel dintâi muzeu etnografic în aer liber din România și al șaselea din Europa. Înființarea parcului îi este datorată fondatorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, etnograful român Romulus Vuia (1887-1963). Puțină lume știe însă că imboldul către realizarea acestui muzeu a fost dat de principele Carol al României (devenit, în 1930, regele Carol al II-lea), care îi solicitase lui Romulus Vuia sprijinul în vederea aducerii câtorva bisericuțe de lemn din Transilvania pe domeniul regal de la Pelișor’, menționează istoricul clujean.

Parcul era la începuturile sale chiar un muzeu viu, cu oameni care locuiau permanent în el și care duceau o viață cum era pe vremea construirii caselor în care viețuiau.

‘Parcul Etnografic a fost, la începuturile sale, un muzeu viu, care își propunea să ilustreze viața rurală din diferitele zone etnografice ale Transilvaniei. Casele aduse în muzeu, până în anul 1940, au fost locuite de familii care proveneau din aceeași regiune (ba chiar, de preferință, din aceeași localitate) de unde veneau și gospodăriile respective. Muzeul avea, de asemenea, propriul său restaurant, care purta numele ‘Gaudeamus’ și care era aprovizionat cu produsele realizate de gospodarii din Parcul Etnografic. Derularea proiectului a fost însă destul de dificilă, chiar și în condițiile perioadei interbelice. Astfel, cei mai mulți dintre țăranii care erau aduși în parc au renunțat, în scurt timp, la modul de viață tradițional și au preferat să părăsească parcul etnografic pentru a se muta în locuințe mai moderne. În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, noile autorități maghiare au desființat parcul etnografic și au încercat să atribuie casele de aici, ca locuințe, unor familii venite din Ungaria. Nici una dintre aceste familii nu a acceptat însă această repartiție, refuzând să locuiască în casele din Parcul Etnografic’, conchide Tudor Sălăgean.

În prezent, în Parcul Etnografic Național ‘Romulus Vuia’ din Cluj-Napoca se organizează adesea evenimente specifice satului tradițional, care atrag un număr din ce în ce mai mare de turiști. Numărul vizitatorilor a ajuns în 2013 la peste 22.000, în creștere foarte mare față de anii precedenți. Printre evenimentele tradiționale organizate anual se numără ‘Înstruțatul boului’ și seceratul grâului, dar sunt organizate și evenimente muzicale similare celor din satul tradițional, slujbe religioase, alături de alte evenimente culturale, lansări de carte etc.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here