Zorii zilei nedespărţiţi de Domnul

0
430
Slujba din Zorii Zilei -De frică să nu fac rău, prin faptul că tac, repet ceea ce v-am mai spus cu altă ocazie şi anume cât am fost de şocat aflându-mă, prima oară, în biserică, la parohia unde fusesem repartizat şi în plus în situaţia de ,,a lua taurul de coarne” cum se spune.

Am tot cerut să mi se dea de lucru (,,gata, eu merg la parohie, nu mai stau o clipă”). Acum, ajuns la faţa locului, ce fac? Am stat câteva momente singur. Mi-am spus: ,,trebuie să încep slujba” şi am deschis (la ora 9) Liturghierul, dând să mă împlânt acolo, mintea în rugăciune: ,,De cu noapte mânecând…”, la ora!? Am făcut eu asta? Nicidecum.

Zic către Dumnezeu: ,,toată noaptea am fost cu grijă că, iată, mă întâlnesc cu Tine, Doamne, să lucrez cu Tine”. Îl informez că eu toată noaptea m-am pregătit, dar nu am avut grija asta şi real trebuie să tremur că se face ziuă. De ce-L mint pe Dumnezeu? Aşa am învăţat la Teologie, să vorbesc fals? Cum de îndrăznesc eu să vorbesc aşa, cu Dumnezeu? Şi mi-am zis atunci: ,,Nu-i bine. Aici e ceva ce nu-i bine”.

Preotul vine în parohie ca un specialist care ştie ce are de făcut, ştie sigur că, ce a spus Mântuitorul, este chiar aşa.

Se presupune că viitorului preot i s-a atras atenţia: ,,Bagă de seamă că trebuie să te sfinţeşti cu încrederea ce-a avut-o Domnul Hristos în Tatăl!”. Trebuie să fie experienţa deja pornită, şi tu să te duci deja specialist; n-am fost pregătit pentru a începe slujba. M-am văzut, în acele clipe, că nu sunt specialist, astfel nu m-aş fi încumetat să rostesc asemenea măgărie: ,,Vezi, Doamne, că de cu noapte m-am trezit şi nu mai pot de grijă”. Gândurile mele erau să fac faţă doar la ceea ce cer oamenii.

Slujba de trezire

Ce rămâne de făcut? Am luat hotărârea, pe loc (aşa cum v-am mai spus), să nu fiu mincinos pe mai departe, ci în fiecare zi să înfiinţez slujba de trezire (cum de fapt o are Biserica), încadrându-mă în rânduiala Bisericii, pentru ca ei, credincioşii, să ştie că o fac, şi de ce o fac; să ştie că aici, dimineaţa, se face alarmă, şi să o prindă alarma chiar stând acasă, dacă nu pot veni la Biserică. Să gândească măcar, fiecare, în sinea lui: ,,Se face ziuă şi ziua este de a lucra cu Dumnezeu”. Aceiaşi alarmă, zilnic. Fiindcă zilnic Dumnezeu ne dă viaţă şi eu, ca specialist, am datoria zilnic să atrag atenţia: ,,vedeţi, oameni buni, că avem viaţă dumnezeiască în noi, ce facem cu ea?”.

V-o spun, dintr-o nelinişte a inimii, să nu stăm înaintea lui Dumnezeu gândind fals.

Cântăm aici colindele acestea splendide, dar nu ştim, nu ne dăm seama că poporul păstrează colinda ca mărturie a bucuriei că-L putem avea pe Hristos, drept inimă, minunat-lucrând, o inimă cu posibilităţi dumnezeieşti; În făurirea colindei, s-a pornit de la conştientizarea răspunderii noastre de a lucra, mână în mână, în inima noastră, cu duhul lui Dumnezeu care a promis că în noi operează şi ne face capabili să continuăm opera Sa. Colindele înseamnă bucuria că ne simţim cu Dumnezeu de mână.

Mântuitorul a promis că, dacă ne interesează problema Lui, El vine şi ne serveşte; sta alături de noi, cei ce ne prezentăm ca specialişti. Alături de noi, stă tocmai El, specialistul, maestrul. El supravegheaza lucrarea pe care o facem în specialitatea Lui.

Eu Mă sfinţesc pe Mine, Părinte, să fac voia Ta, pentru a face şi ei ca Mine. Asta-i toată problema. În mod sigur, în unii dintre voi rămân cele spuse, nu avem dreptul să ne îndoim, poate că în toţi.

Oricum, ceva-ceva se va pune la inimă şi vă veţi întreba, sincer: ,,Oare chiar aşa o fi?”

Poate că, încet, uite aşa în grupuri restrânse, frăţeşte, apropiaţi, se pot învăţa lucrurile acestea mari. Dacă le aruncăm, de-a valma, în grămadă, uşor cad pe piatră, între spini şi cuvintele nu au sorţi de rădăcină. Probabil că de aceea a şi spus Mântuitorul: ,,Unde-s doi, trei adunaţi în numele Meu, acolo-s şi Eu”.

Între prietenii lui Hristos cuvintele Lui nu cad aiurea, ci direct în inimile atente (numai inima de prieten e perfect, şi cu dragoste atentă). „Te cunosc, suntem prieteni; uite, am o problemă, ce zici: tu cum ai face aici?” Si ne corectăm pe loc, ne completăm, noi între noi, fiindcă avem siguranţa că lucrăm pe-o mână (în mulţime, nu sunt sigur că toţi gândesc la fel, că ne aflăm pe aceeaşi lungime de unde). ,,Voi, prietenii Mei sunteţi!”

,,Cum să te rogi neîncetat”, Părintele Miron Mihăilescu

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here