Smerenia să fie acoperământul și apărătoarea harului pe care ni l-a dat Dumnezeu

0
130

smereniaFiule, a ține ascuns harul evlaviei, a nu te socoti pentru aceasta mai bun decât alții, a nu vorbi mult despre el, ci dimpotrivă a te micșora pe tine însuți pentru păcatele și slăbiciunile tale și mai ales a te socoti vrednic de harul pe care l-ai primit, este un lucru mai sigur și mai folositor pentru tine. Nu te sprijini prea mult pe ceea ce simți, căci curând poți să te simți cu totul altfel; în adevăr simțirile se schimbă. Dacă ai căpătat harul de a fi credincios, gândește-te cât de sărac și de nefericit ești fără acest har. Înaintarea în viața duhovnicească nu stă numai în a gusta mângâierile pe care ți le dă harul, ci mai degrabă în a purta lipsa lui cu smerenie, cu lepădarea de sine și cu răbdare, pentru că astfel, când ești lipsit de har, să nu slăbești în rugăciune și să nu părăsești vechile și bunele tale deprinderi, dimpotrivă să faci tot ce-ți stă în putință, după lumina pe care o ai. Seceta în care se află duhul tău și tulburarea care apasă sufletul tău să nu te facă să te neglijezi cu desăvârșire.

Sunt mulți care, când văd că lucrurile nu merg după voia lor, își pierd numaidecât răbdarea și râvna. Ah! Se poate ca omul să voiască a spori, însă calea lui nu este în puterea lui, ci în a lui Dumnezeu, care dă mângâiere cui voiește și cât voiește, și nu mai mult. Niște neînțelepți, în râvna lor mare, s-au pierdut singuri, pentru că au voit să facă mai mult decât puteau și n-au ținut seama de puțina măsură a puterilor lor, ci s-au lăsat duși în lucrarea lor mai mult de pornirea inimii lor decât de dreapta judecată. Și fiindcă, în mândria râvnei lor oarbe, s-au apucat de lucruri mai mari decât voia Dumnezeu să facă prin ei, au pierdut curând harul. Ei au voit să-și facă cuib în cer, dar lăsați în puterile lor, au căzut pe pământ săraci și mititei, s-au târât în țărână, pentru ca, în sărăcia și înjosirea lor, să învețe să nu mai încerce să zboare pe aripile lor, ci, plini de încredere, să se odihnească sub acoperământul aripilor Celui-Prea-Înalt. Cei de curând întorși la Domnul și neîncercați în căile Lui lesne pot să rătăcească și să naufragieze( să se sfarme de stânci ca o corabie), dacă nu vor asculta de sfatul celor încercați.

Dacă însă se iau mai degrabă după capul lor decât să urmeze povețile celor încercați și nu se lasă la timp de părerea lor, mersul și zborul lor va avea un sfârșit primejdios. Rareori cei ce se cred înțelepți au destulă smerenie ca să se lase îndrumați de sfatul bun al altora. De aceea este mai bine să ai învățătură puțină însă unită cu smerenie multă, decât să ai o comoară de știință și să fii plin de tine însuți. Mai bine să ai puțin și să rămâi în smerenie decât să ai mult și să te umpli de mândrie. Este lipsit de înțelepciune acela care, în timp ce harul este revărsat din plin peste el, se dedă în totul veseliei și-și uită de lipsa lui de mai înainte și părăsește acea sfântă frică de Dumnezeu care nu lasă niciodată pe om să adoarmă în siguranța sa, ci este mereu de veghe ca să nu piardă harul primit. De altă parte, este lipsit de înțelepciunea celor sfinți și acela care, în ceasul necazului și al strâmtorării, pierde tot curajul, se luptă, se luptă cu deznădejdea li nu se gândește la Mine cu toată încrederea cu care s-ar cădea să se gândească.

Acela care, în timp de pace, lasă să i se înrădăcineze în inimă prea mult siguranța, adeseori în timp de luptă este foarte neîndrăzneț și fricos. Dacă ai ști să rămâi întotdeauna smerit și dacă ai domoli și ai conduce bine mișcările duhului tău, n-ai cădea așa de iute în primejdie de păcat. Înțelept lucru este ca, în ceasul de evlavie, când focul râvnei arde cu lumină vie, să te gândești ce va fi când focul și lumina vor trece. Și dacă în adevăr și focul și lumina a trecut, să te gândești că pot să se întoarcă iarăși, căci Eu le dau și tot Eu le iau înapoi pentru puțină vreme, pentru ca tu să te întărești în veghere, iar numele Meu să fie mărit în tine.

O astfel de încredere este adeseori mai folositoare pentru tine decât dacă ți-ar merge toate după plac. Căci ceea ce face adevărata vrednicie a omului nu trebuie să se măsoare nici după vedeniile sau mângâierile lui, nici, după iscusința lui în Scripturi, nici după mărimea slujbei lui sau înălțimea rangului, lui; ci dreapta măsură a vredniciei cuiva aceasta este: să fie adânc întemeiat în adevărata smerenie și plin de dragoste de Dumnezeu;  să caute totdeauna în toate numai slava lui Dumnezeu: să se socotească pe sine nimic, ba chiar să se disprețuiască pe sine; și să aibă mai multă bucurie când e înjosit și disprețuit pe nedrept decât atunci când este lăudat și înălțat de oameni.

 „Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, cartea a III-a

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here