Simplitatea

0
170
smerenie si blândeţeDă slavă Domnului pentru toate, mulţumindu-I nu numai pentru darurile Sale, dar şi pentru pedepse; atât pentru anii de nefericire, cât şi pentru orele de fericire…

Dorinţa ta de a te ruga pentru însănătoşirea stăpânului tău este plăcută lui Dumnezeu. Dar ezitarea şi frica în legătură cu felul cum ar trebui să faci aceste rugăciuni sunt exagerate şi tară sens. Roagă-te simplu: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-l pe stăpânul meu cu familia lui. Invredniceşte-l să se întoarcă acasă sănătos şi cu sufletul liniştit”. Dar ai grijă să te rogi cu smerenie! Cu multă smerenie si blândeţe. Dacă ai impresia plină de mândrie că rugăciunea ta este bineplăcută lui Dumnezeu şi că pentru aceasta El este dator să-ţi împlinească cererea, atunci te asigur că nu vei fi auzit.

Când este slujbă în biserică, nu e corect să atragi atenţia celorlalţi prin multe mătănii sau făcând cruce ostentativ atunci când nu trebuie.

Semnul crucii şi mătăniile trebuie făcute doar în momentele slujbei în care este nevoie. De altfel, în acele momente, cei mai mulţi dintre credincioşii care se roagă împreună vor face acelaşi lucru. Din acest motiv nimeni nu îţi va da o atenţie deosebită.
Ca o regulă generală în această problemă, îţi recomand să te controlezi cu discreţie când este vorba de manifestarea în exterior a evlaviei tale, de fiecare dată când te afli într-un spaţiu public. Iar lupta aceasta de a te stăpâni va fi primită de Dumnezeu ca o jertfa de smerenie si blândeţe.

Mă întrebi dacă, înainte de a merge să te mărturiseşti Şi să te împărtăşeşti, trebuie să te duci pe la persoanele pe care le-ai supărat ca să le ceri iertare, când ştii că nu vei reuşi nimic mai mult decât să încasezi o doză bună de ironii şi de „epitete ornante”.

Trebuie să ştie că, slujindu-te pe tine, este ca şi cum L-ar sluji pe Hristos!

Am ajuns acum şi la tema postului.

Chiar dacă privesc cu respect şi apreciere recomandările medicului, care îţi spune să mănânci de toate şi să nu posteşti în Postul mare şi în celelalte zile de post, cred că nu aş putea să-ţi dau „acordul oficial” – ca să-i spunem aşa – să faci lucrul acesta. Pentru că noi nu avem dreptul să îngăduim ceea ce Biserica noastră interzice.

Îţi voi da însă un sfat! Primeşte hrana aşa cum primeşti celelalte medicamente pe care ţi s-a spus să le iei. Şi mănâncă ce trebuie, cu discernământ şi măsură. Nu pentru plăcere, ci pentru însănătoşirea ta. Însă atunci când mergi să te mărturiseşti, spune şi lucrul acesta, ca pe o încălcare a poruncilor Bisericii. Din clipa în care mărturiseşti cu smerenie o cădere – mică sau mare, cu voie sau iară voie, injustificabilă sau justificabilă prin forţa împrejurărilor -, preotul poate să îţi dea iertarea. Şi nu mă îndoiesc de faptul că, mai ales în situaţia de faţă, ţi-o va da.

Dar nici acela, nici eu, nici oricine altcineva nu poate să aleagă sau să facă deosebire între legile şi poruncile Bisericii. Nu se poate practica respectarea unora şi permiţând încălcarea altora. Cu alte cuvinte, atunci când nu posteşti, fie şi din motive serioase de sănătate, sau când încalci o altă poruncă, din motive independente de voinţa ta, să ai mereu conştiinţa că nu faci un lucru bun. Trebuie să ceri cu smerenie si blândeţe milă de la Dumnezeu.

Prima ta grijă trebuie să fie neapărat dobândirea răbdării şi a liniştii sufleteşti depline, chiar şi în condiţiile acestea foarte grele.

Şi nu trebuie să îţi osteneşti cu nevoinţe duhovniceşti trupul deja slăbit şi chinuit.
Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40).
Deschide-ţi inima, slăveşte-L fară încetare pe Dumnezeu şi mulţumeşte-I pentru crucea pe care te-a învrednicit să o ridici. Asta este tot ce îţi pot spune pentru situaţia ta de acum.

„Îndrăzneala” – aşa cum o numeşti – să te autorăneşti şi să scrii cu sângele tău (!). O declaraţie de credinţă veşnică lui Dumnezeu şi patriei, ţi-o spun direct: este un lucru nelalocul lui şi ridicol. Şi nu mai încerca zadarnic să găseşti justificări.
Părerile tale rătăcite cu privire la mândrie şi la smerenie si blândeţe, precum şi flecărelile prin care urmăreşti să te îndreptăţeşti pe tine însuţi nu fac decât să tulbure apele şi să te îndepărteze de miezul problemei. Lucrurile sunt simple. Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Unde vezi o cădere, să fii sigur că înaintea ei a fost mândria”.
Nici unul dintre noi nu se poate „mândri” că a dobândit smerenia. Fiecare faptă a noastră, de pe tot parcursul vieţii, demonstrează tocmai contrariul. Şi unde nu este smerenie si blândeţe, acolo domneşte aroganţa. Unde nu este lumină, împărăţeşte întunericul…

Crezi cu adevărat că pacea interioară pe care o doreşti depinde de locul unde vei alege în cele din urmă să trăieşti?

Fii sigur că pacea sufletului nu are de-a face cu mediul în care îţi duci traiul. Nu are o atât de mare importanţă dacă eşti la munte sau la mare, în zgomotul căruţelor sau în foşnetul frunzelor pădurii. Oriunde te-ai afla, pacea inimii poate fi dobândită cu două condiţii – să te lupţi pentru a dobandi de smerenie si blândeţe şi să respecţi întocmai poruncile lui Hristos. El însuşi îţi spune: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 29).

Asta este. Unde vei înfăptui acest lucru, nu are nici o importanţă.
Când locuim cu alţi oameni şi comunicăm cu ei, putem să dobândim mult mai uşor conştiinţa slăbiciunilor noastre; in traiul în singurătate ne lipseşte de acest privilegiu. Iar atunci când, smeriţi de murdăria sufletului nostru, ne rugăm lui Dumnezeu să ne miluiască.  El nu ne lasă niciodată să aşteptăm prea mult. El este pacea noastră (Efeseni 2, 14). Aşadar, nu te lăsa înşelat. Nici un loc, nici un om şi nici o metodă nu ne pot asigura cu certitudine pacea adevărată. Numai harul lui Dumnezeu poate să facă inima omului sălaş permanent şi sigur al păcii cereşti, care este o parte a veşniciei.

Eşti exagerat şi nejustificat de amărât pentru faptul că ai tăi nu sunt de acord cu ce faci. De ce te tulburi atâta?

De vreme ce, aşa cum mărturiseşte conştiinţa ta, nu ai nici o vină pentru atitudinea lor duşmănoasă… De vreme ce n-ai făcut nimic care să justifice gândurile şi sentimentele lor, trebuie să fii cu inima împăcată. Nu te tulbura şi roagă-te pentru ei. De altfel, nu-i putem întotdeauna convinge pe ceilalţi de corectitudinea faptelor noastre şi nici de nevinovăţia motivelor pentru care facem un lucru sau altul. Fiecare om are modul lui de a gândi;  propriile lui concepţii de viaţă şi propriile puncte de vedere în legătură cu problemele mici sau mari ale vieţii de zi cu zi. Insă tu, orice lucru ai face, să îl oferi ca miros cu bună mireasmă, jertfa primită, bineplăcută lui Dumnezeu (Filipeni 4 18).

Iar atunci când iei parte la discuţii legate de credinţa noastră, să vorbeşti cu smerenie si blândeţe, cu respect faţă de persoana celor cu care discuţi, oricine ar fi aceştia.

Nu îi aborda aşa cum face învăţătorul cu copiii de şcoală primară. Şi nu uita că şi cel mai neînduplecat ateu este chipul lui Dumnezeu!
Însă dacă vezi că necredinciosul sau cel înşelat cu care vorbeşti este de rea-credinţă, nu-ţi pierde timpul. De un asemenea om, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3, 10-11).

Nu încerca niciodată să apreciezi calitatea şi valoarea rugăciunii tale. Doar Dumnezeu poate face lucrul acesta. Noi trebuie să considerăm totdeauna că rugăciunea noastră este o încercare insuficientă şi o jertfa sărăcăcioasă; pe buzele noastre să avem mereu cuvintele pline de umilinţă ale vameşului: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13)

Poveţe duhovniceşti, Sfântul Macarie de la Optina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here