Soţii trebuie să se spovedească la unul şi acelaşi duhovnic

0
133

sotiDespre neînţelegerile dintre soţi stareţul spunea: „Soţii trebuie să se spovedească la unul şi acelaşi duhovnic. Pentru ca două surcele să se potrivească, ele trebuie tăiate cu acelaşi cuţit”. Altădată a mai spus: „Ei trebuie să aibă acelaşi duhovnic, pentru că o competiţie nu se face fără arbitru”.

– Cum să procedăm când observăm că unul din soţi începe să arate slăbiciunile celuilalt în văzul tuturor, mai ales când spune lucruri neplăcute?

– Sfinţii Părinţi spun că tot ce se petrece în familie nu trebuie discutat cu persoane străine. Pe lângă faptul că nu trebuie să ne luăm în derâdere unii pe alţii, nici să nu povestim numănui nimic. Dacă ne deschidem în faţa unei persoane necunoscute, îi dăm astfel posibilitatea de a ne cunoaşte punctele slabe, mai ales că nu toţi oamenii sunt cumsecade. Nici într-un caz nu ne vom lăuda şi nici nu vom împărtăşi durerile noastre. Este o viaţă interioară, tainică, care trebuie ocrotită cu orice preţ. Orice persoană poate să-şi manifeste o slăbiciune în familie. Aceasta o face pentru că crede că va fi înţeleasă de cei apropiaţi ei. Probabil că faţă de alte persoane ea se abţine, însă în familie îşi arată neputinţa nu pentru că îşi descarcă mânia asupra soţiei şi a copiilor, ci pentru că are încredere în ei. Soţul îşi deschide sufletul în faţa soţiei, pentru că are încredere în ea, aşa cum are şi în duhovnic la spovedanie. E dureros să vezi cum doi soţi se iau în derâdere, încep să povestescă tuturor anumite taine şi să se umilească reciproc. Aceasta nu ne arată decât imoralitatea acelor persoane care procedează astfel, lipsa lor de înţelepciune.

-Ce să facă a doua persoană în această situaţie?

-Să încerce s-o înţeleagă şi să aibă răbdare. Să se străduie ca să nu-i dea motive pentru batjocurile ei.

Iată că îţi spun ţie, precum spun şi celorlalţi: niciodată să nu încerci să schimbi pe cineva cu ajutorul mâniei, căci o ispită nu înlătură pe alta, ci să faci aceasta cu smerenie şi iubire. Dacă vezi că te încearcă mânia, amână pentru un timp discuţia. Iar când ea va trece şi în locul ei va veni pacea şi vei vedea că ai mintea senină, să spui numai ceea ce este folositor.

”Familia ortodoxă”, Pr. Evgheni Şestun

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here