”Strașnic domn a mai fost și Cuza-Vodă!”

0
219

cuza”Strașnic domn a mai fost și Cuza-Vodă!

El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat și păturele împărătești. Și bine a făcut! Că băga acolo fietece român treisprezece banițe de porumb în tot anul și când  să-și ia și el agoniseala, tot ce tăgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei banițe din ce pusese.

Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat șoarecii, și porumbul era mâncat de ciocoii satului.

Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor care n-au ascultau, le da fum!

Cuza-vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și de multe ori, ca să prinză pe mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni.

Unde pomeneai la el trăsuri și slugi puzderie și bogății strânse grămadă, cum erau la Bibescu? Ăla se plimba prin țară cu alai mare; avea la caleașcă șaisprezece cai albi, cu hamurile roșii și vizitii  stângaci.

Tot Cuza-vodă a unit tărișoarele noastre, pe Valahia cu Țara moldovenească, unde a făcut țara noastră strașnic de mare și puternică cum e azi.

Când s-a dus, cică,  la împăratul turcesc, ca să-i ceară învoirea de a domni netulburat peste amândouă țările, a făcut lucruri așa de minunate că a pus pe gânduri pe turci!

Știți ce?

Era obiceiul ca domnii țării noastre, când intrau la împărat, se târau de poarta curții palatului până la picioarele împăratului, în genunchi.

Cuza însă nu era omul care să sufere rușinea asta!

A mers la palat drept, cu fruntea sus și cu sabia zornăind ca un Făt- Frumos.

– Îngenunche și mergi târăndu-te, băiete, dacă vrei să fii primit! i-au strigat paznicii de la poartă.

– Asta n-oi face eu niciodată! a strigat Cuza supărat. Și dacă vi-i vorba așa, mă duc de unde am venit!

Dacă l-au văzut plecând, turcii au spus împăratului și ăsta a dat poruncă să-l primească așa.

A intrat Cuza-vodă.

– Bună ziua,  înălțate împărate!

I-a mulțumit în limba lui și apoi mirat că-l vede înainte-i așa drept, soldățește și fără sfială l-a întrebat:

– De ce ai venit așa?

Așa m-a trimes pe mine Țara!  a răspuns Cuza cu mândrie și cu așa curaj, că s-a mirat și împăratul.

Și, el știe cum o fi mai vorbit și ce o mai fi vorbit, că a îmblânzit inima turcului și a ascultat împăratul dorința lui Cuza.

L-a pus pe urmă împăratul pe Cuza la masă cu el, au mai vorbit ei ba de una alta, ba de alta și când să plece, l-au dus turcii pe Vodă Cuza cu o cinste nemaipomenită, pâna la Constanța.

De mirau turcii, se mirau cadânele, se mirau pașii și boierii lor când îl vedeau și-l priveau ca pe un viteaz din povești:

– Bre, bre, bre! La noi n-am văzut așa om.”

Din legendele românilor, Editura Ion Creangă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here