Suferinţa este creştere duhovnicească

0
110

24 mai: Cuviosul Părintele nostru Simeon cel din muntele minunat
Fapte 17, 1-9; In 11, 47-54

Simeon, născut la Antiohia în anul 521, a murit în 596 după o lungă viaţă de rugăciune şi pocăinţă.

Suferinţa este creştere duhovnicească

Cineva a descris suferinţa ca pe o ,,călătorie’’ în care omul pleacă de acasă spre un nou ţinut şi se întoarce „sporit’’. Fiecare om suferă în viaţă. Dar nu e atât de important ce ni se întâmplă, cât felul cum răspundem noi la ceea ce ni se întâmplă. Dacă întâmpinăm suferinţa cu credinţă, ea ne poate duce la creştere duhovnicească. Trebuie să purtăm durerea şi întristarea crucii înainte de a încerca bucuria Învierii. După ce trecem prin suferinţă, nu vom mai fi niciodată cu totul la fel ca înainte. Ea face să ne sporească omenia şi rodnicia. Cu adevărat sunt săraci cei ce nu au suferit şi nu poartă nici unul din semnele suferinţei.

Paula D’Arcy exprimă foarte bine acest fapt în cartea sa Când prietenul tău suferă:
„Suferinţa a fost marele meu dascăl. Primele ei daruri au fost credinţa neclintită în Dumnezeu, conştiinţa că clipele prezente ale vieţii au mare însemnătate şi cunoaşterea faptului că opţiunile mele de fiecare zi au multă putere: prin ele spun da, vieţii sau o tăgăduiesc.

Suferinţa m-a învăţat să nu mă agăţ de nimic – afară de nădejdea în Dumnezei să nu lepăd nimic, ci să învăţ din toate. Prin moarte vom pierde până la urmă pre zenţa celor dragi. Dar nu vom pierde dragostea. Tocmai suferinţa ce mă rănea m-a facut bogată”.

Condacul Cuviosului Simeon

De cele de sus dorind, cele de jos ai lepădat, şi ca un Cer stâlpul facându-ţi, printr-însul ai strălucit cu raza minunilor, Cuvioase, şi lui Hristos Dumnezeu te rogi neîncetat pentru noi toţi.

Vitamine duhovniceşti pentru întărirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris