Suflet și trup

0
108

hrana_trup_suflet_medium–  În timp ce vorbeați despre suflet, îmi venea mereu un gând care nu-mi dă pace, spuse Părintele Filip. De ce cercetați sufletul despărțit de trup? Sunt oare cu adevărat despărțite și independente unul de celălalt?

– De bună seamă că nu sunt independente. Sufletul este strâns legat de trup. Părinții spun că se întâmplă cu sufletul ceea ce ce întâmplă cu fierul băgat în foc: se face foc, rămânând totuși fier după fire.

Sufletul este pretutindeni în trupul omului. Faptul că sufletul dă viață trupului unit cu el dovedește că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu în mai mare măsură decât au fost îngerii.

Tocmai de aceea în Biserica Ortodoxă spunem că boala sufletului molipsește și trupul, tot așa cum boala trupului molipsește uneori sufletul. Datorită acestei legături lăuntrice se întâmplă că, deși sufletul vrea să ajungă la părtășia cu Dumnezeu, trupul nu primește să urmeze sufletului, din pricina patimilor, și astfel apare osteneala trupească.

Atunci când ne dăm seama că, deși sufletul se simte mai curând sănătos, totuși trupul se simte bolnav și slăbit.

Se vădește spusa Domnului: „Că duhul osârduitor este, iar trupul neputincios”. Din această pricină, tradiția ortodoxă statornicește ca înaintarea sufletului să fie paralelă cu cea a trupului. Isihasmul tămăduiește și trupul în multe feluri și cu felurite metode, spre a ajunge la părtășia cu Dumnezeu, atunci și trupul se preschimbă. Acest lucru se vede la Schimbarea la Față a lui Hristos, când chipul Său strălucea ca soarele. Se vede și la Moise, al cărui chip strălucea orbitor ca și la chipul Arhidiaconului Ștefan, care s-a făcut precum chipul unui înger. Prin urmare, există o deosebire limpede între suflet și trup, dar nici unul dintre ele nu are putința să existe independent de celălalt.

De altfel, chiar și la moarte, sufletul „în chip silnic se desparte din legătura sa”. Iar despărțirea are loc „prin voia dumnezeiască”. Deci sufletul nu este omul, ci trupul omului.

Omul este alcătuit di suflet și trup, este o ființă psihosomatică. Prin urmare, și trupul va fi îndumnezeit și va fi înviat la A Doua Venire, trecând în veșnicie.

„Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă”, mitropolit Hierotheos Vlachos

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here