Sufletul este chipul Lui Dumnezeu în noi

,,Și Dumnezeu l-a făcut pe om, după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut pe el’’ (Gen. 1:27)

Sufletul este chipul Lui Dumnezeu în noi. Purtăm în noi Icoana Lui Hristos. Dar oare noi conștientizăm acest lucru? Conștientizăm că așa cum spunea Sfântul Nectarie de Eghina am fost zidiți de Dumnezeu ca să întruchipăm la scară mică pe pământ nesfârșita măreție a dumnezeiecului chip al Creatorului, conștientizăm oare că trebuie permanent să păstrăm întru noi însușirile Lui Dumnezeu, că trebuie să fim în strânsă relație cu El, că trebuie să ne recunoaștem Ziditorul, să-L  iubim, să-L slăvim, să facem voia Lui și să-I slujim cu dragoste și credință?

,,Ce înseamnă să fii Icoana Lui Dumnezeu, să fii Chipul Lui Dumnezeu? Aceasta înseamnă, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii Lui Dumnezeu în noi; avem simţire, avem inima – aceasta este chipul lui Dumnezeu în noi; vieţuim în această lume – aceasta este chipul vieţuirii dumnezeieşti; suntem ca icoane nemuritoare ale Lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeieşti. Şi Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Său, ca să vieţuim în această lume întru El, ca mintea noastră totdeauna să cugete: Ia aminte de unde eşti, tu eşti de la Dumnezeu, să ai gânduri curate, gânduri dumnezeieşti. Atunci voia noastră este sănătoasă şi desăvârşită, când se întoarce către voia Lui Dumnezeu, către originea sa. Simţirea noastră este curată, sănătoasă, este dumnezeiască, dacă se călăuzeşte după simţirea dumnezeiască.’’ (Cuviosul Iustin Popovici de la Celie)

Purtăm în noi Icoana Domnului, dar oare avem grijă ca această icoană să fie ferită de praful și paianjenii uitării noastre de Dumnezeu, să fie ocrotită de loviturile răutăților noastre, să fie  ferită de cariile păcatelor noastre, de murdăria patimilor noastre? Oare iubim această icoană ca pe o comoară prețioasă, ca pe o comoară cu o valoare inestimabilă, oare vrem să ne trăim noi viața în așa fel încât să fim icoane vii ale Lui Dumnezeu în această lume?

Lăsăm oare noi ușa sufletului nostru larg deschisă să pătrundă Lumina cea adevărată, să pătrundă Soarele iubirii care să încălzească toate ungherele sale amorțite de împietrire, nepăsare, necredință și nepocăință?  Oare lăsăm diamantul dumnezeirii din noi să strălucească mai puternic decât soarele, sau îl acoperim de mâlul păcatelor noastre, uitând că Dumnezeu este înlăuntrul nostru și îi murdărim chipul cu catranul patimilor noastre? Conștientizăm oare că Dumnezeu este în noi așa cum a spus Sfântul Nicolae Velimirovici ca lumina în cameră, ca focul în cuptor, ca aerul în plămâni, ca viața în făptura vie?

Ne dorim oare să simțim pe Bunul Dumnezeu în noi, ne dorim oare să fim vrednici urmași ai Lui Hristos care urmează viața, adevărul și calea Lui? Suntem oare oile adevărate ale Lui Hristos care ascultă glasul Lui și Îl urmează, suntem oare adevărați creștini care nu ne rușinăm de numele Lui Hristos și îl mărturisim cu curaj și iubire?

Spunem că suntem creștini și că purtăm chipul Lui Hristos, dar faptele noastre vădesc acest lucru? Oare ne asemănăm Lui Hristos? Să facem un test. La ură răspundem cu iubire sau tot cu ură, la umilință, nedreptate, răutate, invidie, răspundem cu smerenie sau cu mânie și aceeași monedă, la adevăr răspundem cu adevăr sau cu minciună? La sinceritate răspundem cu sinceritate sau cu falsitate și viclenie, purtând nenumărate măști pe chip și în suflet?  Suntem oare milostivi, cu inima ocean de compasiune pentru suferințele semenilor noștri sau suntem împietriți la inimă și indiferenți la nevoile aproapelui nostru? Suntem oare blânzi precum mieii, sau suntem iuți și  aprigi la mânie, suntem oameni cu pace în suflet sau suntem mereu cu inima plină de neliniște, agitație, deznădejde? Suntem oameni buni la suflet și lucrăm mereu fapta bună sau suntem plini de răutate și lucrăm mereu fapta rea care aduce suferință celor din jurul nostru și care Îl întristează pe Bunul Dumnezeu? Iertăm greșiților noștri sau ținem minte răul și ne dau târcoale gânduri de răzbunare? Suntem curați cu inima sau aceasta e plină de gunoiul patimilor noastre? Iubim simplitatea, ne mulțumim cu puțin din cele materiale, atât cât ne sunt de trebuință sau suntem mereu într-o goană după agonisirea de comori materiale, într-o goană nebună după satisfacerea tuturor plăcerilor lumești? Iubim rugăciunea, ea e mereu prezentă în mintea, in inima și sufletul nostru, ea cântă mereu în inima noastră imne de slavă și mulțumire Lui Dumnezeu, sau suntem leneși la rugăciune, aceasta lipsind cu desăvârșire din viața noastră? Suntem mereu cinstiți în tot ce facem în viața noatră sau suntem necinstiți și nedrepți? Avem Haina Botezului albă și luminoasă sau am pătat-o cu noroiul greșelilor noastre? Și aș putea continua întrebările acestea la nesfârșit.

Acum să ne cercetăm foarte bine conștiința, sufletul și inima și să vedem cu sinceritate care e rezultatul testului privind asemănarea noastră cu chipul Lui Hristos. Întru Hristos smerenia, întru noi înălțarea, întru Hristos iubirea întru noi răutatea, Întru Hristos răni și patimi, întru noi hrană, odihnă și îmbelșugare, întru Hristos dragoste, bunătate, blândețe, pace, lumină, căldură, curățenie, întru noi ură, răutate, mânie, vreajbă, necurăție, întuneric, răceala inimii și tot alt rău. Și atunci mai avem noi sufletul – chip al Lui Dumnezeu în noi, atunci nu am acoperit icoana vie a Lui Dumnezeu cu mâlul păcatelor și patimilor noastre, oare nu am sluțit-o nu am zgâriat-o, nu am deteriorat-o și distrus-o prin viața noastră păcătoasă și vicioasă?

Uneori nu mai reușim să păstrăm deloc această icoană a Lui Hristos în sufletul nostru, fiindcă lăsăm pe urâciosul diavol cu care am devenit prieteni de nedespărțit, să ne-o fure, fiindcă el nu suportă dumnezeirea din noi, fiindcă vrea ca sufletul nostru să fie chipul lui, vrea ca sufletul să ne fie robul lui, vrea ca sufletul să fie legat cu lanțurile sale, îl vrea prizonierul și sclavul său.

Oare câți dintre noi pot să spună: Da, Doamne, gândurile, faptele, lucrurile mele, sujirea mea se aseamănă cu ale Tale, da, mă pot numi urmașul tău, da, eu mi-am trăit viața așa cum Îți place Ție, împlinind poruncile Tale și urmând Legea Ta, da, Doamne, eu am trăit mereu în spaţiul Invierii Tale nu în spaţiul morţii lumii acesteia consumeriste în care trăim? Oare câți dintre noi pot să spună fără să greșească: Învățătorul meu ai fost și eu Te-am urmat mereu cu credință și dragoste și vreau să Îți urmez în toate și de acum înainte ca un vrednic și adevărat ucenic, Împăratul meu tu ești și eu Ți-am oferit sufletul meu să-Ți fie tron al împărăției Tale? Puțini foarte puțini putem spune acestea, fiincă nu am avut grijă de icoana sufletului nostru, fiindcă nu am trăit în Duhul Lui Dumnezeu, fiindcă nu L-am ales drept Model de slujire şi iubire pe Hristos, domnul păcii, al iubirii, al milostivirii, al iertării.

Ce trebuie deci să facem ca să fim icoane vii ale Lui Dumnezeu? Trebuie să nu fim creștini căldicei și să slujim la doi domni, trebuie să ne luptăm cu toată puterea noastră împotriva vrășmașului diavol pntru a fi învingători în războiul duhovnicesc,  trebuie ca faptele noastre să nu dovedească că ne dorim mai mult iadul decât Raiul, că îl iubim mai mult pe satana decât pe Hristos. Trebuie să iubim, să cinstim și să cercetăm Biserica – corabia mântuirii şi să participăm la Sfintele Taine ale sale ca să ne învrednicim de darurile Duhului Sfânt şi să ne întâlnim cu Hristos Cel înviat. Trebuie să nu neglijăm rugăciunea, să cugetăm mereu la cele de sus ca să dovedim că dorim să înviem cu Hristos, că dorim să ne înălțăm la cer și că înălțarea la cer am început-o de aici, de pe pământ, prin viața noastră corectă, smerită și curată, cât mai dupa voia Lui Dumnezeu, prin o viaţă de care se bucură atât Domnul nostru Hristos, cât și semenii noștri. Trebuie să ne luptăm cu multă râvnă să devenim creștini desăvârșiți care se învrednicesc de virtuțile teologice: credința, dragostea, nădejdea din care izvorăsc toate celelalte virtuți, trebuie ca să nu slujim mai mult trupului decât sufletului.

Ca să devenim icoane vii ale Lui Dumnezeu trebuie să ne încredințăm Lui Hristos cu totul, neașteptând ajutor din nicio altă parte, să ne punem nădejdea doar în El, să ne recunoaștem neputința și să fim ca niște prunci ce se lasă modelați de mâinile Lui Dumnezeu, ce se lasă să fie îndrumati în toți pașii vieții lor de Mântuitorul lor Iisus Hristos și să ne ducem crucea spirituală cu demnitate și credință indiferent de greutatea ei. Trebuie ca Hristos să trăiască în noi, să avem mereu un dor de El, mereu să Îl dorim în inima noastră, El să fie fericirea noastră, bucuria noastră, El să împărățească în sufletul nostru.

Să ne rugăm așadar Bunului Dumnezeu ca al Său chip să se întipărească în mintea, inima și sufletul nostru, să ne rugăm să nu iubim nimic în afară de Iisus Hristos, să  ne rugăm să ne ajute să nu-I pălmuim chipul Său sfânt cu păcatele noastre, să ne ajute să nu-I acoperim chipul cu catranul patimilor noastre, să ne ajute să nu-I împletim cunună de spini în jurul capului, fiecare păcat al nostru fiind un spin care Îi rănește nu numai fruntea ci și inima.

Să ne dăruim inima și sufletul Lui Dumnezeu, inima să ardă de focul iubirii pentru El iar sufletul să se înalțe mereu către Domnul, să fie icoana vie a Lui Hristos în această lume, să se adape cu apa limpede și curată a lacrimilor de pocăință și de rugăciune, să respire aerul curat și proaspăt al faptelor bune și al Harului dumnezeiesc, să se hrănească și să se întărească cu masa Dumnezeiască a Sfintei Împărtășanii.

Să trăim starea sănătoasă a Bisericii, să ne folosim darul libertăţii pentru a fi vrednici următori ai Lui Hristos, pentru a trăi în Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, pentru a fi mărturisitorii Lui, trăind iubirea, pacea, dăruirea.

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]