Supravieţuirea celor mai iubitori

0
128

iubitoriPoate că acceptaţi cuvintele lui Rumi despre puterea iubirii, ca fiind nobile, dar e posibil să nu credeţi că ele se potrivesc acestor vremuri tulburi, când pare mai potrivită expresia supravieţuieşte cel mai bine adaptat. Oare nu are Darwin dreptate, când spune că violenţa este esenţa vieţii? Oare nu violenţa este modul de existenţă al lumii naturale? Ce ziceţi despre toate documentarele cu animale care urmăresc alte animale, animale întinzând curse altor animale, animale ucigând alte animale? Oare oamenii nu au o înclinaţie înnăscută către violenţă? Logica e următoarea: animalele sunt violente, oamenii sunt animale – ca urmare, oamenii sunt violenţi.

Nu! Oamenii nu s-au „căpătuit” pe vecie cu un caracter competitiv înnăscut – la fel cum nu suntem căpătuiţi pe vecie nici cu gene care ne fac bolnavi sau violenţi. Cimpanzeii, cei mai apropiaţi de oameni, din punct de vedere genetic, oferă dovezi că violenţa nu este o parte necesară din sistemul nostru biologic. O specie de cimpanzei – bonobo – creează comunităţi paşnice, conduse de masculi şi femele care conduc împreună. Spre deosebire de alţi cimpanzei, comunităţile de cimpanzei bonobo nu funcţionează după o etică bazată pe violenţă, ci pe o etică ce poate fi descrisă prin expresia „faceţi dragoste, nu război”. Când devin agitaţi, ei nu se angajează în lupte sângeroase, ci îşi epuizează energia negativă, făcând dragoste.

Studii recente efectuate de biologii Robert M. Sapolsky şi Lisa J. Share, de la Universitatea Stanford, au descoperit că până şi babuinii sălbatici, care se află printre cele mai agresive animale de pe această planetă, nu sunt obligate genetic să fie violente. într-Într-un grup de babuini, studiat foarte bine, masculii agresivi au murit de la carnea contaminată pe care au furat-o dintr-o groapă de gunoi pentru turişti. în urma morţii acestora, structura socială a grupului a fost reinventată. Cercetările sugerează că femelele au ajutat masculii rămaşi, mai puţin agresivi, să dezvolte comportamente mai cooperante, care au dus la o comunitate foarte paşnică. într-un editorial publicat în Public Library of Science Biology, unde s-a publicat studiul de la Stanford, Frans B. M. De Waal, cercetător de la Universitatea Emory, specializat în studiul cimpanzeilor, a scris: „…chiar şi cele mai fioroase primate nu au nevoie să rămână aşa, pentru totdeauna. În plus, indiferent cât de multe documentare aţi văzut pe National Geographic, nu există niciun fel de imperativ de genul lupul îl mănâncă pe lup, care să fie obligatoriu pentru oameni. Noi ne aflăm în vârful lanţului trofic. Supravieţuirea noastră depinde de consumarea unor organisme inferioare în ierarhie, însă nu suntem mâncaţi de alte organisme, superioare în lanţul trofic.

Fără prădători naturali, oamenii sunt scutiţi să devină „pradă” – lucru care îi scuteşte şi de toată violenţa pe care o implică acest termen. Bineînţeles că asta nu înseamnă că oamenii sunt în afara legilor Naturii, pentru că, în cele din urmă, şi noi o să fim mâncaţi. Suntem muritori, iar după ce murim – sperăm că după o viaţă lungă şi lipsită de violenţă – rămăşiţele noastre pământeşti vor fi consumate şi reciclate în mediul înconjurător. Ca un șarpe care se devorează pe sine însuşi, oamenii aflaţi în vârful piramidei trofice vor fi devoraţi, în cele din urmă, de organismele situate cel mai jos – bacteriile.

Dar înainte ca şarpele să se devoreze, e posibil să nu trăim o viaţă fără violenţă. în ciuda poziţiei noastre confortabile în lanţul trofic, noi suntem cei mai răi duşmani ai noştri. Mai mult decât orice alt animal, noi ne întoarcem împotriva noastră. Animalele de nivel inferior se întorc uneori împotriva lor însele, dar întâlnirile cele mai agresive dintre membrii aceleiaşi specii se limitează la atitudini, sunete şi mirosuri ameninţătoare, şi nu provoacă moartea. în populaţiile sociale – altele decât cele umane – cauza principală a violenţei în cadrul speciei este fie pentru procurarea aerului, a apei şi a hranei necesare supravieţuirii, fie când e vorba de selectarea partenerilor pentru perpetuarea speciei.

Prin contrast, violenţa între oameni, atunci când are legătură directă cu asigurarea supravieţuirii sau cu selecţia partenerului, este relativ redusă. Cel mai adesea, violenţa umană este asociată cu achiziţia de posesiuni materiale care depăşesc necesarul pentru supravieţuire, sau cu distribuirea şi achiziţionarea de medicamente, pentru a scăpa de lumea de coşmar pe care am creat-o, sau cu maltratarea copiilor şi a partenerilor de viaţă -comportamente transmise din generaţie în generaţie. Poate că cea mai răspândită şi mai insidioasă formă de violenţă umană este controlul ideologic. De-a lungul istoriei, mişcările religioase şi guvernele şi-au îndemnat mereu alegătorii la agresiune şi violenţă, pentru a-i elimina pe necredincioşi sau pe cei care au alte păreri.

Violenţa umană nu e nici necesară, nici nu o aptitudine „animalică” de supravieţuire, genetică şi înnăscută. Avem capacitatea – şi cred că avem şi obligaţia, din punctul de vedere al evoluţiei – să oprim violenţa. Cel mai bun mod pentru a opri violenţa este să ne dăm seama, după cum am subliniat în ultimul capitol, că suntem fiinţe spirituale, care au nevoie de iubire, în aceeaşi măsură în care au nevoie de hrană. Dar nu vom ajunge în noua etapă a evoluţiei, doar gândindu-ne la asta, la fel cum nu putem schimba viaţa copiilor noştri şi pe a noastră, doar citind nişte cărţi. Alăturaţi-vă unor oameni care gândesc ca şi voi şi care lucrează pentru progresul civilizaţiei omeneşti, înţelegând că Supravieţuirea Celor mai Iubitori este singura atitudine etică ce poate să asigure nu numai o viaţă personală sănătoasă, ci şi o planetă sănătoasă.

Vă amintiţi de studenţii nepregătiţi şi subapreciaţi, care s-au unit, la fel ca celulele pe care le studiau la cursuri, ca să formeze o comunitate de studenţi buni? Luaţi-i ca model şi veţi reuşi să le asiguraţi un final fericit tuturor celor prinşi în credinţe prin care se autosabotează -dar şi pentru această planetă. Folosiţi inteligenţa celulelor, pentru a propulsa omenirea cu o treaptă mai sus pe scara evoluţiei, acolo unde cei mai iubitori fac mai mult decât doar să supravieţuiască – ei prosperă.

Bruce H. Upton, PhD, Biologia credinţei

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here