Acasă Etichete Simbol

Etichetă: simbol

Interpretarea ”poetică” a bolilor

Cuvantul simptom suna aproape la fel cu simbol. Din punct de vedere etimologic, simbol se refera la doua lucruri "puse la un loc", pe...

Cheia vindecărilor: trăirea în duh

Pe Sf. Munte Athos vom auzi adesea că s-au săvârşit minuni. S-ar putea zică că, acolo, miracolul este fapt cotidian si ca nu exista...

Ceasul Apocalipsei a fost dat înainte cu două minute

Acul Ceasului Apocalipsei, care simbolizează iminența unui cataclism nuclear, ecologic sau tehnologic, a fost dat înainte cu două minute. Acum arată ora 23 și...

Ecumenismul ca drum al crucii şi drum spre înviere

Crucea este simbolul jertfei de sine, condiţia sine qua non a progresului pe drumul umanizării şi eliberării de păcat. Stăniloae uneşte în teologia sa în...

Icoana – trecere de la semne la simboluri

În limba greacă, cuvintele „diavol” și „simbol” au aceeași rădăcină; dar diavolul separă ceea ce simbolul unește. Simbolul este o punte care leagă lumea...

6 ianuarie… Să ne amintim de Ion Minulescu

6 ianuarie... S-a născut unul dintre marile nume ale literaturii române, poetul și prozatorul Ion Minulescu. Reprezentant de seamă al simbolismului românesc, poetul s-a născut...

Crăciuniţa. Ştiaţi că…

Există cel puţin două plante de apartament cunoscute sub numele de Crăciuniţa sau ''Crăciunel'', care înfloresc în această perioadă şi sunt oferite cu prilejul...

Bradul și vâscul simbolurile vieții eterne

Bradul, cuvânt preluat nealterat din tezaurul cultural al dacilor, este considerat în simbolismul spiritual un arbore sacru, care face legătura între pământ şi cer...

Invenţii care au schimbat lumea – Rigla de calcul (1614)

Rigla de calcul seamănă la prima vedere cu o riglă obişnuită, dar funcţionează foarte diferit. Constă din două scări sau rigle divizate fin, una...

Notele muzicale. Știați că…

Cea mai veche formă de notație muzicală a fost scrisă în cuneiformă pe o tabletă descoperită pe teritoriul orașului Nippur din Sumer (Irakul de...

Invenţii care au schimbat lumea – Potcoava (450)

Calul a fost domesticit de foarte timpuriu, cu peste 6000 de ani în urmă. Este limpede că la vremea marilor civilizaţii ale carelor de...

Invenţii care au schimbat lumea – Scrisul (7000 î.H.)

Una dintre caracteristicile stilului de viaţă din noua Epoca Piatră a fost lipsa scrisului. Gândirea se dezvoltase până la un nivel complexitate care impunea...

Fistic, un simbol al sănătății și bunăstării

Fisticul a fost inca din cele mai vechi timpuri un simbol al sănătății și bunăstării, deoarece contine elemente nutritive esențiale pentru o sanatate de...

Trei orașe medievale superbe unde casele vechi de secole n-au îmbătrânit...

Se spune că există un farmec al ruinii, al clădirilor bătrâne și șubrede abandonate. Probabil că așa este, însă este clar că belgienii nu...

Mărţişorul – simbol al primăverii și speranţei

Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind însă,...

Crucea – forme şi semnificaţii

Crucea - forme şi semnificaţii Crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului. Indentificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei...