Taina răbdării

0
120

taina rabdariiTaina răbdării

În lumea aceasta nu poți crede în Iisus fără să fii pedepsit.

Scriptura a prevăzut demult cenzura potrivnică, zicând: „Fiule, când vrei să te apropii să slujești Domnului, gătește-ți sufletul tău spre ispită!”

Iar Sf. Pavel ne previne: „Toți cei ce vor să trăiască cucernic în (stilul lui) Hristos Iisus, prigoniți vor fi”.

Că doar ucenicii lui Iisus sunt ucenicii iubirii de oameni. Și iubirea e climatul care face posibilă viața oamenilor.

Deci oamenii veacului acestuia vă vor face și vouă ce Mi-au făcut Mie. De m-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă pe mine M-au denunțat stăpânirii veacului acestuia, și pe voi vor pune mâna și vă vor da în judecăți și temnițe și vă vor duce înaintea regilor pentru vinovăția Numelui Meu.

Deci „păziți-vă de oameni!”.

Totuși un rost au și încercările acestea. În încercările acestea veți vedea prezența Mea. Eu voi grăi puternicilor lumii prin voi. Voi grăi și prin răbdarea voastră, care îi va uimi și-i va sili să Mă cunoască pe Mine.

Așa a și fost. Căci mulți tirani s-au îngrozit de răbdarea sfinților și au sfârșit prin a mărturisi și ei pe Hristos.

„Semințe Duhovnicești”, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca Ed. Lumea Credinței București

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here