Cântecul tatuului – poveste din Bolivia

0
125

tatuulTatuul era prea bătrân pentru a mai face ceva, astfel încât nu mai putea, decât să caute furnici. Dacă aş şti să cânt, se gândea el, nu m-aş mai simţi singur. Deodată auzi un greiere cum cânta în roşcov. „Învaţă-mă să cânt”, l-a rugat el pe greier. „Aş vrea şi eu să pot cânta ca tine pentru ca să treacă timpul mai uşor”.

„Nu cântăm pentru ca timpul să treacă mai repede”, i-a răspuns greierele. Noi cântăm pentru că suntem îndrăgostiţi. Găseşte pe cineva pe care să-l iubeşti şi vei putea cânta şi tu.” „Dar eu sunt prea bătrân pentru a mai găsi pe cineva pe care să-l iubesc.” Atunci au început şi broscuţele să cânte şi tatuul s-a grăbit să meargă la iaz.

„Învaţă-mă să cânt cum cântaţi voi”, a rugat-o el pe una din broscuţe.

„Noi cântăm pentru a-i chema pe cei dragi acasă”, a răspuns ea. „Tu ai pe cineva drag?”

„Nu”, a răspuns tatuul cu tristeţe. „Nu am pe nimeni drag sufletului meu.”

Soarele răsări de după dealuri. O muzică minunată se răspândea în aer.

Tatuul era uimit. „Cine cântă?” a strigat el. „Arată-te!”

Printre crengi s-a auzit un foşnet şi lângă tatu apăru o tânără privighetoare, „Aş da orice să pot cânta ca tine”, i-a spus cu tristeţe tatuul.

„Eu am scăpat din colivie şi cânt pentru că sunt liberă”, i-a răspuns ea. „Tu eşti liber?” a răspuns tatuul. „Sunt doar un bătrân închis în propria lui carapace.”

„Du-te şi vorbeşte cu bătrânul vrăjitor care trăieşte pe malul râului”, i-a zis  pasărea. „El m-a ajutat să-mi recapăt libertatea. Poate că va putea să-ţi dea şi ţie harul de a cânta.”

Când a ajuns tatuul la el, bătrânul vrăjitor rătăcea prin pădure şi strângea roua de pe frunze. L-a ascultat pe sărmanul animal şi i-a zis „Tu nu ai nevoie de ajutorul meu. Aşteaptă să devii liber şi atunci vei  putea să cânţi mai frumos decât privighetoarea din pom.”

Tatuul nu a înţeles cuvintele bătrânului.

Numai moartea îl putea elibera de carapacea lui grea i de durerea de picioare. Oare va putea cânta după moarte? Se aşeză un pic să se gândească şi adormi, pentru a nu se mai trezi niciodată!

Câteva luni mai târziu, un ţăran tânăr găsi carapacea tatuului sub un tufiş. O curăţă şi îi legă câteva fire peste partea goală făcând din ea un charango, o mică chitară tradiţională.

Mireasa sa a venit să-l asculte. Ce cântec minunat! Era mai dulce decât al greierilor şi mai frumos decât al broaştelor, chiar mai frumos decât al privighetorii.

Până la urmă, cuvintele bătrânului vrăjitor se adeveriră.

Ocolul pământului în 80 de poveşti,

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here