Temelia creștinismului

0
84

leg„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, de veți avea unii pentru alții”. (Ioan 13, 35)

La temelia întregii învățături creștine stă iubirea. Ea trebuie să fie prezentă și în inima fiecărui creștin. Dumnezeu este Iubire, iar cel ce crede în Hristos trebuie să fie asemenea Lui. Trebuie să-L aibă pe Hristos în inimă. Deci, cel ce nu are iubire nu este creștin.

Prima faptă de iubire a lui Hristos este trezirea iubirii în inima omului, o iubire care trebuie să se vădească în toate faptele sale. În primul rând, această iubire se îndreaptă spre Dumnezeu, iar iubirea de Dumnezeu încălzește inima, făcând-o sensibilă față de aproapele. „Pentru că cel ce nu-și iubește fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede” (I Ioan 4, 20).

Adevărata iubire este chemată să ne conducă fiecare pas în viață, să aprindă în noi scânteia dumnezeiască. Iubirea ne învață să fim compătimitori față de orice suferință și neputință, să fim înțelegători față de slăbiciunile omenești, răbdători în încercări, blânzi față de cei ce ne defaimă, gata oricând de orice sacrificiu. Având iubire în inimă vom fi gata să suportăm totul, să dăm totul, neținând nimic pentru noi, să suferim în toate pentru frații noștri.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here