Tenul sensibil iarna!

0
91
Tenul Temperaturile scăzute grăbesc deteriorarea şi îmbătrânirea tenului.

Cu cât acesta este mai sensibil ori uscat, epiderma va avea şi mai mult de suferit. Hidratrarea şi protecţia corespunzătoare, măştile nutritive ori tratamentele cu uleiuri bogate în vitamine, acizi oleici şi antioxidanti naturali reuşesc să diminueze efectele nedorite pe care frigul le are asupra pielii.

Nu doar gerul şi vântul aspru, ci şi căldura artificială din încăperi pot avea ca efect deshidratarea pielii.

Un prim remediu în acest sens este folosirea unui săpun-cremă sau gel, care nu usucă şi mai mult tenul, evitând totodată folosirea apei dure.

Zona din jurul ochilor este extrem de sensibilă şi nu doar cremele pentru contur îi fac bine, ci chiar şi ochelarii de soare, cu lentile cât mai mari (pe eticheta lor se regăsesc informaţii privind cantitatea de lumină pe care o transmit prin lentilă; cei din categoria 0, transmit între 80 -100%, fiind eficienţi inclusiv pe timp noros, fără soare), care protejează pielea faţă de radiaţiile UV reflectate de zăpadă, dar şi faţă de vântul uscat-acestea pot provoca oftalmía de zăpadă, manifestată prin iritarea conjunctivei şi senzaţia de “nisip în ochi”.

Folosirea cu regularitate a cremelor de protecţie împotriva radiaţiilor UV (sunt recomandate cele cu factor de protecţie cât mai ridicat), hidratante şi calmante, combinate cu tratamentele cu uleiuri vegetale dau rezultate foarte bune si sunt la îndemâna oricui.

Uleiul de argan este cel mai bogat în vitamina E şi acizi graşi esenţiali.

Nu conţine colesterol, reglează secreţia de sebum chiar şi în cazul tenului uscat, regenerează epiderma, previne ridarea prematură şi înmoaie pielea uscată.

Totodată, efecte benefice se pot obţine şi cu ajutorul uleiului de jojoba sau a unor creme care au la bază acest ingredient – este bogat în vitamina E şi minerale naturale şi este un ajutor de nepreţuit pentru tenul uscat, pe care îl hrăneşte în profunzime. Dat fiind că nu este toxic pentru piele şi nu irită ochii, poate fi utilizat atât ca demachiant, cât şi pentru îngrijirea pielii sensibile din jurul ochilor. De reţinut că aceste uleiuri sunt utile şi pentru hrănirea adecvată a buzelor.

Îngrijirea pielii cuperozice

Cuperoza este o afecţiune dermatologică des întâlnită, care arată o anumită fragilitate a vaselor capilare de la nivelul tenului. Nu este cunoscut motivul exact al acesteia, dar specialiştii susţin că predispoziţia la cuperoză este ereditară. Mai expuse sunt persoanele blonde, cu tenul deschis la culoare, cele cu o viaţă sedentară, dar şi femeile aflate la menopauză.

Afecţiunea “loveşte” de regulă persoanele cu tenurile uscate sau seboreice.

Printre posibilele cauze au fost identificate dilatarea exagerată a vaselor din piele, tulburări endocrine, diferite afecţiuni gastrointestinale (gastrite, colon iritabil), unele infecţii, dar şi lipsa de vitamine.

Alimentaţia de tip fast-food ori intens condimentată, dar şi tutunul, constituie principalele cauze interne ale afecţiunii. Cauzele externe care pot provoca iritaţia sunt: poluarea, abuzul de soare, dar şi condiţiile climaterice din sezonul rece şi nu în ultimul rând produsele cosmetice alterate sau cele care conţin ingrediente chimice agresive.

Tratamentul cuperozei presupune obligatoriu recomandările medicului dermatolog.

Acesta va indica medicamente cu rol în tonificarea vaselor de sânge, alături de uzul zilnic al produselor cosmetice dedicate tenurilor cuperozice. Acestea sunt, de regulă, creme cu rol calmant, puternic hidratante şi bogate în nutrienţi (vitaminele A, E, C, etc.), care întăresc tonusul capilarelor şi le redau elasticitatea.

Dona Info, ianuarie-februarie 2015

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here