Testament. Cuvinte de folos. Din testamentul părintelui Arsenie Papacioc: „Moartea nu înseamnă moarte…”

0
206

parintele-arsenie-papacioc-marele-duhovnic-de-la-malul-marii-În ziua de astăzi, se spune că e bine să facem pace unii cu alţii, să fie înţelegere între confesiuni, înţelegere între religii. Că Dumnezeu primeşte rugăciunile oamenilor, indiferent de religia în care se află.

-Asta o spun oamenii, că Dumnezeu vrea pace. Vrea pace mai mult decât oricine, dar nu cu dracul! Ce întâlnire are adevărul cu neadevărul? Pentru care motiv, după 1054 de ani, s-au despărţit? Şi acuma vor să ne împăcăm?! Mai mult decât ei, vrem noi pace – dar în adevăr! îi primim cu toată plăcerea.

Eram în preajma hramului. Şi a sosit un preot din Paris, probabil cu gândul să slujească a doua zi, că era Sfânta Maria. Era şi P.S. Serafim, în casa arhierească. Şi a venit acolo acest părinte, şi s-a prezentat când a intrat – că era camera plină cu musafiri, vreo treizeci de persoane distinse din Constanţa. Eram la o gustare, că a doua zi erai hramul, obiceiul locului. Şi ăla s-a prezentat, până a ajuns la mine şi la P.S. Serafim. Şi: „Arsenie!  Arsenie! Arsenie!…” Făcea teatrul ăsta. Zic: „Nu-mi place deloc.” Ce să spună el Apusului din partea părintelui Arsenie? Să vină la Răsărit, fără pretenţii şi smeriţi. „Păi, [ei – n.n.] zic că au dreptate.” Dreptate şi dracu’ zice că are. Ăsta nu e un argument. în sfârşit, nu mă lăsa deloc.

-Era catolic?

-Era ortodox, dragă, venea de la Paris, voiaj să slujească a doua zi la noi… A venit un catolic să  slujească şi nu i-am dat voie. Şi i-am spus multe lucruri, şi i-am spus şi lucrul acesta: „Napoleon a  omorât un demnitar. Şi i-a spus cineva: «Sire, pe  lângă marele păcat pe care l-aţi făcut că l-aţi omorât, aţi făcut şi o nedreptate.»” Aia era mail important decât moartea unui om. Şi aşa este! Nu putem să susţinem un adevăr după cum vrem noi. Biserica Ortodoxă n-a făcut nicio greş,eală în manifestarea ei mistică, ca să zică acum: „Hai să ne împăcăm!” N-a făcut nicio greşeală. Să vedem de unde au plecat ei, primii, chiar cu cafea, dacă vor. Dar nu vor! Şi acum să punem o întrebare: „Dacă vii să ne împăcăm, renunţi la Filioque? Renunţi la primatul papal? Renunţi la indulgenţe? Renunţi la imaculata concepţie?” Nu renunţi la nimic. Vizibil, vor să pună mâna… Dar, ceea ce este important… Dacă ai ochi de văzut, vezi că îi roade ceva. îi roade dorinţa de hegemonie, ori un vierme care nu-i lasă în pace – pentru că nu sunt în adevăr. Pentru că nu putem trece cu vederea. Dumnezeu nu vede toate aceste lucruri? Nu le suportă cu multă plăcere. Adevărul este singurul care odihneşte. Dacă nu eşti în adevăr, nu eşti în Dumnezeu. Şi e numai unul adevărul. Eu sunt Adevărul şi Viaţa. Ce putem ciunti din adevăr? Nu ciuntim nimic. E vorba de credinţă, dragii mei, nu-i vorba de păcate de moarte, capitale şi nu mai ştiu cum. E vorba de cele mai grozave păcate. Pentru că au fost anatemizaţi. Patriarhii Sinoadelor Ecumenice, pe Nestorie l-au anatemizat şi anatemizat a rămas. Pur şi simplu nu a mai convenit, la 1054, ca acel Humbert să ne pună anatema pe sfânta masă. Şi demonstrativ şi îndrăzneţ! Măcar că Roma era primus inter pares la sinoade, primul între egali adică. Dar atâta era, mai mult nu poţi. Şi, în sfârşit, s-au dat de gol catolicii prin mărturisirea papei, prin care a fost declarată [biserica! catolică drept – n.n.] singura Biserică. De ce mai! rezistăm atâta timp? Mă rog, mă rog! Dar noi cine suntem? Şi cu cine vreţi să vă împăcaţi, dacă voi sunteţi singurii, singura Biserică? Şi suntem obligaţi să stăm drepţi la astfel de afirmaţii şi astfel de dorinţe bolnave?

-Dar ce trebuie să facem?

-Murim! Pentru adevăr, asta facem. Nu se pune problema: apărăm adevărul, orice ar fi. Dacă e moarte, e sfinţenie, dacă nu e moarte, e laşitate.

-Şi cum scăpăm de frica de moarte?

-Dragă, viaţă înseamnă moarte continuă. Uite, a venit, îl înfruntăm. Mă culc liniştit, şi ăsta nu e lucru puţin – ca un creştin să doarmă liniştit în privinţa adevărului. Şi noi suntem cei care trebuie să mărturisim adevărul. A anatemizat Biserica lumea de pe stradă? Nu, ci pe cei care au susţinut un punct de vedere greşit. Pe Nestorie şi pe ceilalţi, nu-i luăm pe toţi. Pentru că cuvântul ăsta [Filioque – n.n.], cu Sfântul Duh, că vine de la Fiul,… s-a discutat în toate sinoadele, şi niciunul n-a acceptat. Sfântul Vasile cel Mare a fost foarte activ în răspunsurile astea… Ca şi cum Duhul Sfânt ar fi nepotul lui Dumnezeu, ştii, că e tata, e fiul şi e şi nepotul acuma. E de o fiinţă Tatăl, cu Fiul, cu Sfântul Duh. în trei chipuri, în trei feţe, în trei persoane. Sigur că lumea care creeze într-un Dumnezeu o să întrebe: „Cum sunt trei?” Ei, Sfântul Spiridon – care e [prăznuit – n.n.] chiar astăzi – a dovedit [adevărul prin minunea – n.n.] cu cărămida. Acest grozav Spiridon n-a făcut niciun fel de teologie, n-a făcut. Teolog e cine susţine adevărul. Ce teologie ceri? Avem teologi: Sfântul loan Evanghelistul, Grigorie de Nazianz şi loan cel Nou [care a teologhisit apărând adevărul în faţa musulmanilor – n.n.]. Vrei să faci pe teologul? Ce teologie? Adevărul poate să-l apere oricine ar fi creştin.

-Dar mai sunt astăzi oameni simpli, cum a fost Sfântul Spiridon? înainte de a deveni episcop, el avea grijă de oi, de animale. Mai sunt oameni simpli astăzi, care au curăţia credinţei lui?

-Fără discuţie. E liber fiecare să apere adevărul. Teologia rânduieşte lucrurile, dar nu e singura care are cuvânt. Toţi Sfinţii Părinţi, de la Sinoadele Ecumenice… Sfântul Atanasie era mai teolog, şi era diacon. Şi avea libertatea să apere adevărul, chiar dacă nu era arhiereu. Că la sinoade se alegeau, veneau arhierei. Dar adevărul îl poate apăra oricine. Că, acolo unde e adevărul, e Biserica. Nu unde e mulţime, unde e gălăgie, unde e „Hai, dom’le, să ne-mpăcăm!”. Repet:

 „Biserica Ortodoxă n-a făcut nicio greşeală în manifestarea ei mistică, ca să zică: «Să ne-mpăj căm acum, hai! Am greşit şi eu, şi tu…»M

-Aşa pun mulţi problema: au greşit catolicii, ani greşit şi noi, hai să cădem la pace!

-Adică, să-mpărţim pomana, ştii? Să-mpărţim colacii. Nu-i aşa, poziţia demnă. Şi, acum, i-aş întreba chiar pe ei, să spună ei, teologi, şi papi, şi ce sunt: „Unde e adevărul?” Dar hai să ne-mpăcăm, nu? La un pahar de bere… Sunt foarte siguri că mai dau un rând, nu?

-Dar ne acuză că suntem tradiţionalişti, căj suntem fanatici.

-Este o poziţie revoltătoare, chiar. Aşa. A început să miroasă greu şi ei singuri nu mai pot să suporte propriul lor miros. Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Pentru că nu se poate chiar aşa… Eu, când eram în închisoare] m-a chemat un colonel, cu santinele, cu puşti, şl mă duceau la el – la Aiud era. Eu eram lângă AiudJ acolo. Şi m-a întrebat, să-i spun dacă exista Dumnezeu. Şi i-am spus: „Domnule colonel, asta e o întrebare de şcoală primară. Şi nu mărturiseşti ochii mei şi ochii dumneavoastră? Mărturisesc că există! Inima, sentimentele, comparaţia întrd valori, între culori, între… Dar, dumneavoastră, ce motiv aveţi de spuneţi că nu există?” Dar pentru! asta trebuia un mare curaj, că acolo erai otreapă, nu erai… Zice: „Păi ce, războiul din Rusia, care s-a dat în numele crucii…” „Ce, în numele crucii? Nebunul ăla de Hitler voia să cucerească lumea! Ce, în numele crucii?” Şi el a fost biruit şi am spus: „Şi de ce nu credeţi?” Şi mi-a spus aşa – şi-a dat seama că era înfrânt: „Şi acuma, care e ultimul cuvânt?” „Sunt gata să mor pentru tot ce spun! Dumneavoastră încercaţi să muriţi pentru ce spuneţi?” „Luaţi-I de aici!” – asta a fost ieşirea tiranului: „Luaţi-I de aici!” Eu am fost bucuros că nu m-a împuşcat pe loc, ştii? Că asta era situaţia la Aiud. Asta era una dintre marile probleme care te frământau: nu erai sigur că trăieşti până mâine. Mărturiseam prin morse, prin perete, şi le spuneam: „Dacă muriţi până mâine, e valabilă dezlegarea mea.” Le dădeam dezlegarea prin perete, aşa. „Dar dacă nu muriţi şi daţi de un preot, măr-turisiţi-vă păcatele…” – că nu era cu mâna pe cap [dezlegarea], nu era… înţelegeţi? Starea de spirit… Vreau să spun, în ce stare de spirit trăiam. Asta era. Aşa că moartea era foarte binevenită. Şi acum, la fel. Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţă. Dar, cel puţin, lucrurile se văd, pentru că ai apărat adevărul. Ce ziceţi? Vorbim de conştiinţa noastră, nu vorbim numaidecât despre adevăruri istorice. Dar lumea nu stă de vorbă cu conştiinţa proprie. Hai să vedem de adevăr. Ce-au hotărât

 Sfinţii Părinţi? Ce caută Filioque ăsta, când s-a hotărât la două sinoade – în primul şi al doilea [învăţătura despre – n.n.] Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cât l-a costat pe Grigorie de Nazianz să apere adevărul? Chiar la moarte a zis „Mă duc la Treimea mea.”

-Pe cei care apără învăţătura ortodoxă, ceilalţi  îi acuză că sunt fundamentalişti: „Eşti extremist eşti mândru!” Îi pun într-o situaţie delicată.

-Dragă, asta nu e o mândrie. Dar dacă e mândrie a la Hristos, e binevenită. Apostolii au apărat adevărul, iar noi suntem mândri că apărăm adevărul. Poţi să-mi spui orişicum ai vrea! Dar nu noi ridicăm problema. Ei o ridică. Ce aveţi, dom’le ce v-a apucat? De la 1054, până acuma? Mai alem noi, românii, avem o dovadă materială de la 1700 ne-au păcălit, să ţinem administrativ de ei. Ei uitaţi-vă acuma: sunt mai catolici decât… mă rog catolicii! Greco-catolicii…

-Sunt mai agresivi în manifestări.

-O maică m-a întrebat care drac e mai [rău n.n.]… Toţi dracii sunt ai dracului, aia e!

-Ce să facem cu lipsa de dorinţă de cunoaşte învăţătura Sfinţilor Părinţi? Se practică Ortodoxie care nu are baze dogmatice. Unii vor să trăiască virtutea, fără să cunoască…

-Asta să îi spuneţi patriarhului, nu mie.

 Iulian Liţă: – Adică, şi în facultăţile de teologie, ce se învaţă acolo… Ştiţi? Asta e problema.  – Eu o să vă spun, după 60 de ani de preoţie: sunt şi călugăr, sunt şi creştin. Sunt şi puşcăriaş. Sunt şi pustnic. Am dreptul să apăr adevărul. Dar, chiar dacă aş fi oaie, cu glas aş apăra adevărul. Zic oaie, pentru că am văzut, când eram mic, o oaie care a dat cu piciorul şi s-a culcat. Şi n-a fost pentru mine o întrebare s-o întreb pe mama, că am văzut altă oaie că a făcut aşa. Zic: „Mămică, de ce a făcut aşa?” „Se închină, mamă, se închină!” A, zic eu, dacă oaia aia mă învaţă pe mine, aia e făcută de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Şi oricine e creaţia lui Dumnezeu. E prea frumoasă Ortodoxia să nu fie gratuită! Asta e…

-Aţi spus „sunt călugăr, puşcăriaş”,… Dar ce ne facem, că mor bătrânii care au trecut prin închisori. Mor cei care L-au mărturisit pe Hristos fără frică…

-Pomeniti-i la morţi! Ce să facem? E lucrarea lui Dumnezeu. O zi, cât mai avem de trăit, o săptămână, un an, o mie de ani – să susţinem adevărul! Puteţi să mâncaţi orice, să beţi orice, dar să fiţi în adevăr.

-Părinte, dar există o ruptură a acestei continuităţi duhovnic – ucenic, ucenic – ucenic şi tot aşa. S-a rupt, pur şi simplu, linia mărturisitoare. Părintele Cleopa a trecut la Domnul, n-a lăsat un ucenic pe măsură. Ce ne facem? Pentru că generaţia de azi e în criză. Are nevoie de modele şi…

-Întrebarea matale înseamnă că eşti ucenicul ăla. Recunoşti, zici: „Ce ne facem?” Ceea ce înseamnă că simţi răul pe spinare.

Iulian Liţă: – Cum?

-Din momentul în care întrebi lucrul ăsta, îţi da seama că e o neregulă. Pune-te la punct. Răspunsul la astfel de întrebări este ăsta: „întâi să te pui la punct tu.” Tu, care vezi lucrurile astea, stai aşa şi propovăduieşte adevărul mai departe. Dar pune-te la punct, că nu te ajută harul lui Dumneze dacă mărturiseşti adevărul şi nu crezi în el. [Asta n.n.] e mai grozav decât ateismul, să-L recunoşti pe Dumnezeu şi să nu-L asculţi. Să-L recunoşti [aparent – n.n.] în sinea ta şi în realitate să nu-l recunoşti.

-În fapte, nu. E foarte important ce zicem pentru că, pe de o parte, sunt unii care ţin de valorile morale, dar se îndepărtează de învăţătura dogmatică, şi alţii, în extrema cealaltă, ţin învăţătura dogmatică, dar nu trăiesc cum trebuie Ortodoxia.

-Se repetă lucrurile. Fiecare ins este obligat să se pună la punct, şi, dacă a făcut un mare efort a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica, la care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo

 E Biserica. Şi dacă un ins o susţine acolo, nu e un singur ins acolo, e Biserica întreagă acolo, în el. Pune-te la punct tu, pentru că eşti un microcosmos în care se oglindeşte un macrocosmos.

-Care sunt primii paşi pentru a se pune cineva la punct? A înţeles cum stau lucrurile, a înţeles care e adevărul. Cum să se pună la punct?

-Îşi face o cruce ortodoxă în faţa lor. „Dom’le, eu sunt ortodox” – dar să faci cruce! Nu cu toată mâna [ca şi catolicii – n.n.]. Şi chiar crucea în sine. Când s-a făcut această cruce, s-a făcut tot de către Duhul Sfânt: Tatăl – toată înălţimea, Fiul -toată adâncimea, Sfântul Duh – toată lăţimea; invocarea Sfintei Treimi. De aceea şi fuge dracul, asta e mărturia cea mai bună că e sfântul adevăr, că fuge dracul de cruce. Nu fuge numai de semn, fuge şi de invocarea semnului.

”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here