Tezaur vechi de 3.000 de ani, descoperit la Ciumeşti.
Un tezaur vechi de 3.000 de ani, constand in arme si podoabe din bronz, a fost descoperit de un elev din Ciumesti, in timp ce se afla pe câmp la prăşit.
Elevul Angyal Gellert se afla la prasit cartofi si, intâmplător, a dat peste mai multe arme, unelte si podoabe de bronz, potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Judetean Satu Mare.
,,Fiind un elev pasionat de istorie a reusit să constate că metalele verzui care in ultimi doi ani se agăţau de sapa bunicului la prăşitul grădinii reprezinta de fapt piese dintr-un tezaur ce a fost imprastiat de utilaje agricole pe intreaga gradina. La indrumarea profesorului de istorie, Anamaria Donca de la Liceul Teoretic Carei, a anuntat Muzeul Judetean Satu Mare.
Cu ajutorul detectorului de metale echipa de arheologi a reusit sa recupereze arme si unelte ramase pe camp.
Alte piese au fost recuperate din gramada de pietre de la marginea tarlalei culese, cu scopul de a nu deranja saparea culturilor”, precizeaza sursa citata.
Arheologii satmareni au constat ca descoperirile dateaza din anii 1.200 – 1.000 i. Hr., avand o importanta deosebita.
,,Armele si podoabele descoperite apartin unui tezaur ingropat, dupa toate indiciile ca ofranda pentru zei, in perioada 1.200-1.000 i.de Hr. Descoperirile de la Ciumesti au o importanta deosebita deoarece obiectele de bronz descoperite pot fi puse in legatura cu o importanta asezare preistorica datand din aceasi perioada, asezare in care a fost descoperit cel mai mare atelier metalurgic preistoric din Romania.
Urmeaza sa se stabileasca daca piesele descoperite in aceste zile au fost produse in asezarea satmareana, asa cum tinde sa sugereze numarul mare de lingouri de arama bruta ce au aparut impreuna cu piesele recent descoperite”, se arata in comunicat.
Impreuna cu alte artefacte iesite la lumina pe parcursul deceniilor anterioare, noile piese descoperite atesta existenta unui important centru de putere preistorica in zona Ciumesti-Sanislau. Arheologii Muzeului continua cercetarile.
Cules de Alina Magdici
Sursa: buletindecarei.ro
V-ar putea interesa şi următoarele articole