Timpul așteptării

0
82

asteptare„Ședeți aici, până ce Mă voi duce acolo ca să Mă rog.” (Matei 26, 36)

Este foarte greu să stai fără să faci nimic într-o clipă în care presimți că este hotărâtoare. În Grădina Ghetsimani, din cei unsprezece ucenici, opt erau… condamnați la inactivitate. Iisus se dusese să Se roage; Petru, Iacob și Ioan rămăseseră în urmă, la jumătatea drumului, ca și cum ar fi stat de strajă. Ceilalți, mai pe margine, stăteau în așteptare; se aflau în grădină, dar atât.

Era o clipă hotărâtoare, un timp de chinuitoare așteptare, și totuși păreau „consemnați” să nu acționeze. Vom fi încercat poate fiecare același sentiment de dezamăgire că trebuie să stăm nemișcați, în timp ce alții de lângă noi capătă anumite atribuții. Poate că ni se întâmplă așa din cauza vreunei boli sau a sărăciei, în orice caz devenim captivi unor împrejurări și ne este greu, și ne doare.

Dar, suflete al meu, nu te tulbura; aceasta nu înseamnă că ție nu-ți rămâne nimic de făcut într-o lucrare comună. Crezi oare că la Domnul își găsesc loc doar cei aflați „în activitate”? Nu, El îi primește și pe cei constrânși, din anumite motive, să fie „inactivi”.

Adu-ți aminte că Însuți Hristos a spus „Ședeți aici”. Locul tău în Grădina Ghetsimani este sfințit prin aceste cuvinte și are o semnificație aparte: nu este loc de luptă, nici de priveghere, ci de așteptare.

Sunt oameni cărora nu le este dat să facă mari fapte de desăvârșire, sau să poarte sarcini uriașe, ci numai să existe pe pământ, în liniște și tăcere. Sunt acele flori care rămân neluate în seamă prin grădini și care par a nu avea o menire deosebită. Dar nici ele nu scapă atenției Mântuitorului. Pot aduce mângâiere prin mireasma lor discretă, prin frumusețea lor sobră. Este nevoie și de ele! Nu cârtiți dacă aparțineți unei asemenea specii de plante modeste.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here