Tocmai asta este

0
846

naturaUitând de Dumnezeu, „deştepţii” vremurilor noastre cred că toate vin „de la natură” – credinţă ce le vine fie din dispoziţia lor morală, fie dintr-un sistem de raţionamente sui generis. Îi întrebi: „Dar natura ce e?” – „Păi uite, tot ce vezi”, răspund ei. „Dar ce anume? Văd soarele, luna, stelele – acestea sunt natura?” – „Nu.” – „Văd aerul, apa, pământul – acestea sunt natura?” – „Nu.” – „Iar nu? Bine; văd plantele, animalele, omul – acestea sunt natura?” – „Nu.” – „Şi atunci, ce este natura?” Trebuie să fie ceva nevăzut, nepipăibil, care există în întregul ansamblu al celor ce sunt. Dacă spunem că totalitatea celor ce sunt este natura, atunci, dat fiind că nici o parte nu reprezintă în sine natura, trebuie să socotim natura drept ceva atot-pătrunzător, atotcuprinzător, nevăzut în cele văzute. Astfel, pozitiviştii trebuie, vrând-nevrând, să admită un concept de natură foarte… abstract şi ideal.

Îi mai întrebi pe „deştepţii” de acum: „Floarea asta de ce-i aşa?” – „Natura a făcut-o”, răspund. „Dar aniniăluţul ăsta, de ce-i aşa?” – „Aşa l-a lăsat natura”.» De ce primăvara e aşa? – iar iarna altfel?” – „Organizarea naturii”. Orice i-ai întreba – natura şi iar natura.

Aşadar, natura este ceva atotlucrător, atotrânduitor iar întrucât orânduieşte tot ce vedem noi pe bucăţele înseamnă că ea nu poate fi ceva dintre cele care se văd şi pe deasupra trebuie să fi existat înaintea tuturor, să premeargă tuturor, ca să le poată face pe toate. Coroborând toate raţionamentele, trebuie să recunoaştem că natura este ceva nevăzut, nepipăibil, atotpătrunzător, dinainte de timp, veşnic. Iar dacă ne gândim cât de imensă este producţia naturii, cu câtă înţelepciune şi desăvârşită finalitate sunt rânduite toate, la însuşirile arătate mai sus va trebui să adăugăm că ea este atotputernică, preaînţeleaptă, bună şi dreaptă.

Cu alte cuvinte, va fi tot Dumnezeu, adică ceea ce pozitiviştii nu vor să recunoască şi despre care se tem chiar să vorbească. În Evul mediu se făcea deosebire între natura ca ansamblu al celor existente şi natura atotorganizatoare: aceasta din urmă era desemnată prin cuvintele natura naturans, iar prima ca natura naturata. Potrivit logicii lor, reieşea că într-un sistem atotcuprinzător de filosofare nu poţi rămâne numai cu cea din urmă; dar aceeaşi logică pretindea ca natura naturans să nu fie confundată sub nici o formă cu natura naturata. Tentativa de confundare a lor a început cu Kant şi a fost încheiată de Hegel. Acum, gândirea „hegelizantă” e la modă, deşi nu se exprimă întotdeauna hegelian. Aşa sunt vremurile: este la modă să încropeşti o filosofare proprie, iară să te gândeşti prea mult la temeinicia ei.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here