Fish and chips – Va fi înlocuit cu alte feluri de mâncare? – Ce spun experții despre speciile de pești din ape reci – cod, calcan, sole.
Încălzirea Mării Nordului ar putea însemna sfârșitul felului de mâncare preferat al britanicilor: tradiționalul fish and chips. Este vorba despre fileul de pește cod pane cu garnitură de cartofi prăjiți, avertizează un studiu realizat de Universitatea Exeter.
Peștii cod, calcan sau sole – Pe cale de dispariție
Populația peștilor cod, calcan sau sole acuză o scădere semnificativă în Marea Nordului. Este o urmare a creșterii preconizate cu 1,8 de grade a temperaturii apelor peste 50 de ani, potrivit unui studiu desfășurat de cercetători ai Universității Exeter (sudul Angliei) și publicat în revista Nature Climate Change.
Citiți și Consumul de peşte – benefic pentru inimă, creier, imunitate.
Marea Nordului, o parte a oceanului Atlantic care se întinde deasupra Marii Britanii, Norvegiei, Danemarcei sau Germaniei, s-a încălzit de patru ori mai repede decât media mondială în cursul ultimelor patru decenii, relatează Agerpres, citând AFP.
Cercetătorii au măsurat efectul preconizat al încălzirii apelor mării asupra populației acestor specii susceptibile cu extincția. Au în vedere în cadrul acestor studii că peștii nu pot trăi decât la temperaturi potrivite.
Fish and chips – Se va renunța la acest fel de mâncare?
“Potrivit proiecțiilor noastre științifice, speciile care trăiesc în ape reci sunt amenințate cu dispariția. Ele ar putea fi înlocuite de specii obișnuite să trăiască în ape mai calde”. Concluzia a fost precizată de coautorul studiului, Steve Simpson, specialist în biologie marină și schimbări climatice.
Citiți și Farmecul și savoarea cartofilor prăjiți.
“Pentru a menține un pescuit sustenabil în Marea Britanie, trebuie să ne obișnuim să renunțăm la codul cu cartofii prăjiți (fish and chips). Să privim spre Europa de sud și să ne inspirăm din această gastronomie”, a conchis mai spus expertul.
Ana Grama