Trestioara – poveste din Anglia

0
168

TrestioaraUn baron avea trei fete: una era înaltă şi hrăpăreaţă, alta grasă şi rea, iar mezina era frumoasă şi bună la suflet. într-o seară el le-a întrebat: „Spuneţi-mi, cât de mult mă iubiţi?

„Te iubesc aşa cum iubesc regii aurul”, a zis cea înaltă. Baronul, mulţumit de răspunsul fetei, i-a dat o punguţă plină cu bijuterii.
„Te iubesc aşa cum iubesc reginele diamantele”, a răspuns cea grasă. Baronul a pupat-o şi i-a dat o coroniţă strălucitoare.
„Eu te iubesc ca sarea în bucate”, a răspuns mezina.
Baronul s-a încruntat. Sarea nu valorează nimic. Oare nu-l iubea deloc fiica lui? „Sora noastră te-a insultat, tată”, a şoptit fata cea înaltă şi hrăpăreaţă. „Ea nu te iubeşte deloc”, a murmurat cea grasă şi rea.
Pentru baron asta a fost de ajuns. El a alungat-o pe fata cea mică din casă fără bani, haine sau mâncare. Nu-i rămăsese decât rochia frumoasă în care era îmbrăcată. Sărmana fată a plecat plângând şi suspinând. După un timp, a ajuns la o mlaştină. Aici a găsit nişte trestii şi din frunze şi-a împletit o haină lungă pe care a îmbrăcat-o, ascunzând rochia cea frumoasă în scorbura unui copac.

În apropiere, fata a văzut o casă mare şi bogată. A bătut şi un portar i-a deschis. „Vă rog, domnule, ajutaţi-mă, caut ceva de lucru”, a zis fata.
„Du-te la uşa din spate”, a răspuns cu dispreţ portarul. „Pe aici intră oaspeţii şi nu slugile.” Fata s-a dus la uşa din spate, unde bucătăreasa a tocmit-o pentru a spăla oale şi tigăi şi pentru a freca podelele. Fata nu le-a zis numele ei, dar din cauza rochiei îi spuneau Trestioara.

În vecinătate trăia un prinţ tânăr, ai cărui părinţi hotărâseră să dea un bal pentru a-i găsi o mireasă. Balul trebuia să se ţină peste trei zile şi Ia el fuseseră poftite toate fetele de măritat din ţinut.
„Noi ne ducem să privim cum vin oaspeţii”, au zis slugile. „Vii şi tu cu noi?”
„Am de spălat vasele”, a răspuns fata. Dar când au plecat, Trestioara şi-a adus repede rochia frumoasă pe care o ascunsese şi s-a dus la bal, unde prinţul a invitat-o la dans.

La miezul nopţii, Trestioara a fugit şi s-a dus să-şi ascundă rochia de bal. Când slugile s-au întors, i-au zis: „La bal a venit şi o frumoasă necunoscută care i-a furat inima prinţului. Vino cu noi mâine să o vezi.”
„Am de frecat podelele”, a murmurat Trestioara. Dar, după ce au plecat slugile, fata şi-a luat repede rochia şi s-a dus din nou la bal.
„Dansezi!” a întrebat-o el. Cei doi au dansat toată noaptea.
La miezul nopţii Trestioara a fugit. Când slugile s-au întors, i-au zis că iar a venit frumoasa necunoscută. Vino mâine cu noi să o vezi.”
„Nu pot, trebuie să-mi cârpesc hainele şi ciorapii”, a răspuns Trestioara. Dar, la fel ca în nopţile trecute s-a dus la bal.
De data aceasta prinţul o aştepta ca să-i dea o cutiuţă cu un inel de cununie: „Mărită-te cu mine,” i-a zis el şi îi dădu inelul.
Trestioara s-a învoit şi toată lumea din palat era bucuroasă. Invitaţiile de nuntă au fost trimise Ia toţi oamenii de vază din ţinut, printre care şi la tatăl fetei. Toată lumea era foarte nerăbdătoare şi aştepta cu sufletul la gură marea petrecere. Sau, mai bine zis, aproape toată lumea, fiindcă tatăl Trestioarei era amărât căci îl măcina dorul după fiica sa frumoasă şi bună la suflet, lîi părea rău amarnic că o alungase de acasă, căci ei i-ar fi plăcut tare mult să meargă la nuntă!
Cu o zi înainte de nuntă, Trestioara s-a dus la bucătăreasa care pregătea mâncarea pentru ospăţ. „Să nu pui sare în bucate”, i-a zis ea, „şi nici în solniţele de pe masă.”
„Dar, doamna mea, mâncarea nu va avea nici un gust”, s-a împotrivit bucătăreasa.
„Ştiu”, a răspuns Trestioara, „dar, te rog să faci aşa cum îţi spun.”
La nuntă mâncarea era servită la mese aşezate pe mai multe rânduri. Toată lumea gusta din bucate, dar nimeni nu a mâncat mai mult de o lingură din fiecare fel de mâncare. Fără pic de sare, mâncarea nu avea nici un gust.
Tatăl Trestioarei, care stătea singur, a izbucnit dintr-o dată în plâns.
„De ce plângeţi, domnule?” a întrebat Trestioara, având faţa acoperită cu un voal.
„Am avut o fiică care a spus că mă iubeşte ca sarea în bucate. Abia acum înţeleg că ea mă iubea cel mai mult din lume.”
„Şi ce s-a întâmplat cu fiica dumitale, domnule?” a întrebat mirele.
„Am alungat-o de acasă”, a murmurat tatăl fetei. „Probabil că s-a înecat în mlaştină sau a fost omorâtă de tâlhari.”
„Nu”, a răspuns Trestioara ridicându-se în picioare. „Fiica ta este vie şi te iubeşte mai mult decât orice pe lume.” Şi atunci şi-a ridicat voalul pentru ca tatăl ei să-i poată vedea faţa.
Astfel tatăl şi fiica s-au împăcat şi de fiecare dată când puneau sare în mâncare îşi aduceau aminte cât de mult se iubesc.

Ocolul pămntului în 80 de poveşti, Saviour Pirotta

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here