Tudor Giurgiu, ambasadorul Festivalului Filmului European

0
65

tudor-giurgiu-am-fost-indragostit-de-angela-similea-17679802Festivalul Filmului European se va desfăşura între 7 şi 14 mai la Bucureşti, ambasador al acestei ediţii fiind desemnat regizorul Tudor Giurgiu, informează un comunicat al Institutului Cultural Român (ICR).

Evenimentul este organizat de ICR împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene şi continuă, după Bucureşti, în mari oraşe din ţară.

La ediţia din acest an vor fi proiectate peste 40 de filme (drame, comedii, filme biografice, documentare şi de animaţie) din 25 de ţări. Conform tradiţiei, proiecţiile vor fi însoţite de discuţii despre filme în prezenţa producătorilor, regizorilor, actorilor sau a unor critici de film.

Precedenta ediţie a adus în sălile cinematografelor Studio (Uniunea Cineaştilor din România) şi “Elvira Popescu” (Institutul Francez) aproximativ de 8.000 de spectatori.

“Ediţia de anul trecut, aplaudată îndelung de cinefilii români care au umplut sălile cinematografelor, ne obligă să păstrăm acelaşi nivel înalt atât în privinţa selecţiei filmelor, cât şi în ceea ce priveşte evenimentele conexe. Dorim să oferim publicului o întâlnire consistentă cu cinematografia europeană”, a declarat Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român, citat în comunicat.

Proiecţiile din Bucureşti vor avea loc la Cinema Pro, Cinema Studio şi Cinema “Elvira Popescu”. Ca şi anul trecut, accesul la proiecţii va fi liber. La Gala de deschidere accesul se va face pe bază de invitaţie.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here