Astăzi în Europa – dar putem spune că în întreaga lume, se impune din ce în ce mai mult un universalism făurit din exterior – există multă suferinţă.
O dinamică a morţii se accelerează, ca urmare a faptului că orice sens şi orice reper au fost pierdute, iar Dumnezeu uitat. Va fi o moarte sau o mutaţie? Depinde de noi.
În căutarea, încă inconştientă, a unei adevărate identităţi doar în afară, particularismele naţionale se accentuează şi se înfruntă ” independentismele” ce reclamă un statut propriu pentru limbile, culturile, religiile şi obiceiurile lor, mai degrabă decât pentru tradiţiile lor uitate.
În această rătăcire, mass-media începe să se ocupe de articularea creierelor populare cu diferite curente de gândire favorabile cutărui tip de alegere politică sau cutărei orientări economice, de vreme ce voinţa de putere şi zeul Ban sunt stăpânii absoluţi.
Este clar că ne îndreptăm spre un babilonism cosmic; ne aflăm în cele mai mari turbulente ale ciclonului care este pe cale să devasteze vechile structuri ale vieţilor noastre. Pentru moment suntem prinşi într-un impuls al morţii inerente ” uitării de Dumnezeu”.
Omul a secularizat ideea mesianică în cea de progres, spune Nicolai Berdiaev; el a zeificat viitorul şi a crezut că poate, în ultimă instanţă să împace toate contradicţiile lumii.
Într-un cuvânt, omul a redus dinamica verticalizantă, programată în persoana sa la o dinamică târâtoare, sursa de măreţii exterioare, dar şi a unor foarte mari rele, căci energiile demontate de pe axa lor informaţională devin ucigătoare.
Să nu uităm că pentru om, respiraţia spirituală este o funcţie vitală, la fel ca şi respiraţia fiziologică; el resimte nevoia ontologica de a se uni colectiv cu misterele de sus care îl trimit, chiar dacă el nu o ştie, spre cele de jos, dinăuntrul lui.
