Un artist sicilan a montat în satul Galbeni opera “Ieslea din Bethleem”

0
109

2011-12-19Lucrarea artistică “Ieslea din Bethleem”, scenă a Naşterii Mântuitorului prin ochii sicilianului Roberto Vanadia, poate fi văzută de, începând de luni seara, în curtea Casei memoriale “Martin Benedict” din localitatea Galbeni, judeţul Bacău.

Artistul italian este recunoscut pentru valoarea lucrărilor sale în Registrul Patrimoniului Valorilor Spirituale al statului italian drept “singurul deţinător de cunoştinţe deosebite şi competenţă necesară pentru producerea de documente plastice etnografice de protejat şi ocrotit, ca elemente esenţiale ale identităţii culturale siciliene”, a declarat, pentru Agerpres, preotul Eusebiu Bejan.

Potrivit criticului de arră Iulian Bucur, “în jurul elementului principal al Naşterii, care este focarul mesajului reprezentativ, Vanadia pune în evidenţă povestea umană a ‘comunităţii’ marcată prin ritualuri şi culte, care exprimă spiritualitatea simplă a omului, motivată de o serie întreagă de semne interpretative ce reflectă tradiţiile. Reprezentarea Naşterii este surprinsă de artist într-un peisaj perfect recognoscibil prin care autorul conduce un dialog cu piatra, apa, focul şi pământul, sculptând şi modelând figuri şi ambiente. Practic, în prezenţa operei sale, te găseşti cufundat în iureşul activităţilor unei comunităţi şi poate acesta este şi secretul atracţiei creaţiei sale”.

La rândul său, prof. univ. dr. Ion Mitrea consideră că ‘”econstruirile care animează instalaţiile ieslelor artistului sunt adevărate documente în care se pot citi istoria epocilor trecute într-o secţiune istorică a peisajelor, a costumelor, a activităţilor şi a credinţei oamenilor din zona în care trăieşte Roberto Vanadia”.

Lucrările realizate de Roberto Vanadia mai sunt expuse la Assisi, Palermo, Roma, Brindisi, Moscova, Sankt Petersburg, Berlin, Wolfsburg şi alte mari oraşe, creaţia sa câştigând un renume internaţional.

Creaţia plastică realizată de Roberto Vanadia special pentru Casa memorială ,”Martin Benedict” din localitatea Galbeni, unde va şi rămâne prin donaţia făcută de artistul italian, este cuprinsă întro expoziţie organizată cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă de Provincia Fraţilor Franciscani Minori Conventuali din România, cu participarea Parohiei Sfântul Iosif Muncitorul, şcoala Martin Benedict Galbeni şi organizaţia Tineri voluntari.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here