Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Marcu 5, 7)
Duhul răutății, duhul trufiei, duhul satanei nu pot avea nimic în comun cu blândul duh al dragostei lui Hristos; focul nu se poate amesteca niciodată cu apa, nu se pot uni întunericul și lumina.Tot ce este necurat, rău, păcăos în noi fuge în mod instinctiv de la fața lui Dumnezeu. Ne apropiem de El doar în clipele noastre cele mai bune, mai luminoase, și numai cu o parte a ființei noastre.
Ce groaznice sunt vorbele acestea: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel -Preaînalt? Prin ele, duhul satanic al tăgăduirii și răutății și-a irosit singur osânda. Ele trebuie să fie și pentru noi un avertisment înfricoșător, care să ne oprească în pragul păcatului. Dacă vom trece pragul acesta, ne va fi greu să facem cale întoarsă, ne va cuprinde dezgustul față de tot ce este sfânt și curat, vom simți cu groază că nu mai avem nimic în comun cu luminosul Chip al lui Hristos.
Să cădem înaintea Lui, rugându-L să ne atragă la Sine cu puterea Sa, să aprindă în noi flacăra iubirii cu iubirea Sa cea dumnezeiască, așa încât, cu adâncă recunoaștere a păcătoșeniei și nimicniciei noastre, să ne lepădăm la picioarele Lui pentru totdeauna de acel duh al răutății care, în nebunia sa, a cutezat să Îl respingă pe Mântuitorul lumii.
„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste articole
