Un român care studiază rocile în Argentina, recrutat de ExxonMobil

0
177

eugent-tudor-viitorRomânia se schimbă cu ei: tineri entuziaşti, talentaţi, inovatori. Iată poveştile românilor care construiesc în prezent un viitor spre care putem privi cu optimism.

Eugen Tudor, de exemplu, este student masterand în anul doi la Jackson School of Geosciences din cadrul University of Texas, Austin. Vâlceanul este asistent de cercetare pe un proiect finanţat de Statoil SA, în nordul Patagoniei, Argentina, fiind supervizat de unul dintre cei mai buni geologi din domeniu, Ron Steel.

Tânărul a fost recrutat şi angajat de către ExxonMobil, cea mai mare companie de petrol din lume, pentru un internship în vară din 2014, în Houston.

Care este pregătirea ta academică, cum ai ajuns să studiezi în SUA?

Din start aş vrea să precizez că nu am fost olimpic naţional sau internaţional, nu am ieşit în evidenţă precum mulţi alţi tineri talentaţi din România care studiază afară. Am terminat liceul în cadrul Colegiului Naţional Gab Mihăescu din Drăgăşani. Am ajuns să studiez geologia, una dintre ştiinţele subapreciate în România. Geologia m-a făcut să privesc cu alţi ochi lumea.

Cu greu mai pot privi un munte fără să mă gândesc cum s-a format, ce falii afectează muntele sau ce roci fac parte din el. Am urmat pentru patru ani cursurile Facultăţii de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi pot să spun că am avut norocul de profesori cu adevărat dedicaţi şi foarte deschişi faţă de studenţi. Ei m-au ajutat să cred că valorile precum pasiunea pe care o ai faţă de meseria ta contează cel mai mult pentru dezvoltarea ta şi că în România, dacă îţi doreşti ceva cu adevărat poţi să faci acel lucru, sigur nu simplu.

În timpul studenţiei am avut norocul să fac parte dintr-un grup unic al studenţilor (Bucharest Student Chapter), datorită căruia am ajuns să particip şi să organizez numeroase conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale, să organizez împreună cu colegii practici de teren atât în ţară cât şi în străinătate şi am ajuns să reprezint Universitatea din Bucureşti la competiţii internaţionale pentru geoștiințe (Imperial Barrel Award sau Field Challenge). De cele mai multe ori am ajuns la aceste conferinţe din dedicaţie, cu maşinile personale (Kiev, Milano, Viena etc.), transformând călătoriile acestea în adevărate aventuri ce au dus inevitabil la formarea unui grup de prieteni foarte buni.

În cadrul unei conferinţe organizate de Societatea Geologică a României (SGR), unde eram parte din staff-ul organizatoric, am ajuns să-i cunosc pe Ron Steel şi Cornel Olariu, care împreună ne-au predat un curs unic despre sisteme depoziționale folosind exemple din toată lumea şi împărtăşind din experienţa lor vastă.

În urma unor discuţii, aceştia m-au invitat să urmez programul de MSc. la University of Texas at Austin. În SUA, când eşti acceptat în Graduate School (Masterat şi Doctorat), trebuie să scrii o lucrare de masterat respectiv doctorat, care se concentrează în jurul unui proiect de cercetare individuală. În Jackson School of Geosciences majoritatea studenţilor au parte de finanţare completă pentru studii fie ca asistent în cercetare (research assistant) sau asistent la cursuri (teaching assistant). Cel mai important este să fii acceptat în program şi apoi să duci la bun sfârşit proiectul în sine. Pentru lucrarea de master mi s-a sugerat să mă implic într-un proiect în Nordul Patagoniei, în Argentina, unde să lucrez pe roci expuse din timpul Jurasicului.

Cum ai luat decizia de a pleca în străinătate? Ce au spus prietenii, familia?

Adevărata provocare constă în posibilitatea financiară de a părăsi ţara. Aveam nevoie de câteva mii de dolari ca să pot să încep o viaţă în SUA. Însă, norocul meu a constat în bursele pe care le-am primit în ultimul an, din partea Society of Exploration Geophysicists, Prospectiuni S.A. şi Facultatea de Geologie şi Geofizică. Aceste trei burse împreună cu sprijunul financiar acordat de părinţii mei şi fratele meu, m-au ajutat să pot pleca la studii fără să mă îngrop în datorii.

Îmi doream mult să văd ce se întâmplă în exteriorul ţării, cât de departe sunt celelalte ţări faţă de noi şi ce anume îmi lipseşte. În geologie se spune că devii cu atât mai bun cu cât vezi mai multe tipuri de roci. De când am plecat, am avut posibilitatea să vizitez multe locuri noi printre care şi California, Oklahoma, Colorado, Utah, Arizona, Argentina, Svalbard şi Manchester. În timpul acestor călătorii, am ajuns nu o singură dată la concluzia că România are un potenţial uriaş de a creşte ca ţara. România ar putea să le ofere tinerilor oportunităţi similare cu cele din SUA (la o scară mai mică), dacă aşa ceva s-ar dori.

A pleca din România nu a fost deloc uşor. E greu să fii departe de familie şi prieteni, însă cu toţii au insistat să plec şi să profit de pe urma acestei oportunităţi. Chiar şi acum în prag de absolvire, toată lumea insistă să nu mă întorc acasă, pentru că e rău şi voi regreta că am încercat să fac ceva în România.

Mi-ar fi plăcut să rămân în România, însă în condiţiile în care cercetarea nu este finanţată sau încurajată de către guvern, e aproape absurd să crezi că poţi creşte în domeniu. Industria începe să îşi revină câtuşi de puţin, însă şi acolo sunt probleme ce necesită rezolvare. Corupţia ne ţine în loc în tot ceea ce facem.

Consider că sistemul educaţional român a fost conceput inteligent cândva, dar acum nu mai ţine pasul cu prezentul. Nu investim în viitor, în cercetare, în pregătirea tinerilor, nu există un plan pentru ei. Cei mai mulţi studenţi care au reuşit să facă ceva foarte bine din punct de vedere profesional atât în ţara cât şi în afară sunt studenţi care s-au pregătit singuri şi în care părinţii au investit mult timp şi bani ca să ajungă departe. Asta a dus la o independentă în gândire şi de aceea cei mai mulţi studenţi români care studiază afară foarte rar au probleme în a impresiona prin calităţile lor. Constat şi că, din păcate, acestor tineri profesionişti nu le este recunoscută valoarea în România, ceea ce pentru mulţi este un motiv solid de ce nu iau în calcul a se întoarce acasă.

Ce te-a surprins cel mai tare acolo, cum te-ai adaptat?

Trăiesc în Texas, în statul din SUA în care totul e mai mare, de la maşini, la drumuri, la oraşe (Austin e de trei ori mai mare ca suprafaţă comparativ cu Bucureşti), unde clima este variată şi unde mândria texană e la loc de cinste. Mâncarea este probabil cel mai surprinzător lucru, fiecare masă fiind abundentă, restaurantele domină relieful prin diversitate, iar oamenii sunt foarte amabili cu oricine.

E un stat în care maşina reprezintă o extensie a persoanei tale şi fără ea ar fi foarte greu să fii mobil. În acelaşi timp oamenii ştiu când să zică stop şi să ia o pauză. Oraşul e plin de tineri, plin de muzică live, plin de lucruri noi de făcut şi cu greu ai putea să te plictiseşti trăind în Austin.

Ce impresie au americanii despre români, ce vor să ştie despre România?

În general, au o părere bună, sunt obişnuiţi cu străinii, îi intrigă faptul că noi cunoaştem mai multe limbi străine, că limba română face parte din limbile cu rădăcini latine şi nu slavice, că Transilvania există şi e în România, că avem femei foarte frumoase sau că avem o ţară cu un potenţial turistic uriaş. Însă, doar un mic procent din americani ştiu şi le pasă că România există şi poate mai puţini ştiu unde ar fi pe hartă. Suntem foarte puţin promovaţi la nivel internaţional, iar din prietenii de aici ştiu că mulţi ar aprecia mai mult să călătorească în România decât în vestul Europei.

Lucrezi ca asistent de cercetare, supervizat de unul dintre cei mai buni geologi din domeniu. În ce constă munca ta?

Acum 190 de milioane de ani în zona mea de studiu există o mare adâncă conectată cu un ocean, similară cu Marea Neagră. Scopul studiului meu este să înţeleg cum sedimentele aduse de râuri la marginea continentală au fost transportate în câmpia abisală dezvoltând zone extinse de nisip şi care după milioane de ani au fost transformate în greşii. Aceste roci ar putea fi folosite ca şi analog pentru rezervoare de hidrocarburi din marile bazine de sedimentare bogate în resurse de hidrocarburi (petrol şi gaz), (ex. Golful Mexicului).

În cadrul programului de master, trebuie în paralel să urmezi şi cursuri şi să lucrezi în cercetare. În cazul meu, cercetarea consta în achiziţionare de date de pe teren (Argentina), procesarea şi interpretarea datelor şi crearea unui model care să explice aceasta evoluţia paleogeografică a rocilor Jurasice.

De când am fost acceptat la master am petrecut peste 15 săptămâni pe teren, fie lucrând pentru proiectul meu în Argentina fie ajutând colegii în California sau România. Lucrez în cadrul grupului de cercetare Dynamic Stratigraphy unde suntem în jur de 15 studenţi masteranzi şi doctoranzi cu proiecte extinse internaţional (California, Wyoming, Texas, Ecuador, Argentina, România, Trinidad etc).

În Argentina, trebuie să observăm rocile expuse şi să înţelegem procesele ce au dus la formarea lor în timpul Jurasicului. Zona de studiu are în jur de 200 km2 şi foarte puţine locuri sunt accesibile cu maşina. Într-o campanie de teren aş zice că mergem în jur de 10 km pe zi peste văi şi dealuri, unde altitudinea variază între 1300 şi 1800 de metri, ceea ce face ca munca de teren să te ţină în formă mai bine ca orice sală de fitness.

Sunt supervizat de Ron Steel care e şi şeful departamentului de ştiinţe geologice şi de Cornel Olariu, amândoi oferindu-mi sfaturi esenţiale şi îndrumându-mă spre a face lucrurile într-un mod profesionist. Finalitatea acestui proiect o să se regăsească în publicarea unui articol într-un jurnal de specialitate.

Cum ai ajuns să fii recrutat de ExxonMobil?

A fost o întâmplare fericită. Am urmat un curs pe care îl oferă compania studenţiilor din cadrul facultăţii noastre, unde m-au remarcat. În sezonul de recrutări din septembrie m-au invitat la un interviu unde mi-au oferit posibilitatea să lucrez pentru ei în biroul din Houston pentru vara aceasta, într-un departament de Explorare.

Cum arată o zi obişnuită pentru tine? Ce faci în timpul liber?

Zilele par mai lungi ca în România. În general petrec multe ore în birou pentru a lucra la dizertaţie sau a participa la cursuri. În cadrul programului ai posibilitatea să te organizezi singur, să decizi când lucrezi la cercetare şi la ce cursuri mergi, în aşa fel încât să poţi duce la bun sfârşit proiectul în timp util.

Deşi ca student masterand lucrez foarte mult, ca toţi ceilalţi colegi din facultate, fără să îmi ofer prea multe weekenduri libere, îmi găsesc din când în când timp să ies cu colegii de camera în oraş, sau în parc pentru a juca disc golf sau tenis. Uneori reuşim să mergem la căţărat sau să facem plimbări cu bicicleta prin împrejurimi.

În SUA studiile din Graduate School se iau în serios şi nu e loc de joacă. Se munceşte din greu pentru ca studenţii să poată învăţa cât mai multe în cel mai scurt timp posibil. De aceea, programul din Jackson School of Geosciences are în jur de 300 de studenţi înscrişi la programul de master şi doctorat. Este unul dintre cele mai mari programe pe geostiinte din lume şi an de an aproape 600 de studenţi aplică pentru cele 70 de locuri disponibile anual.

Unde vrei să ajungi, cum te vezi tu peste 20 de ani?

E greu să ştii ce se va întâmpla în 20 de ani. Eu îmi doresc să cresc ca om şi să investesc timp şi bani în educaţia celor din jur. Vreau să mă implic mai mult în cadrul Centrului Universitar Bucureşti, ce aparţine Organizaţiei Naţionale a Cercetaşilor din România, fiind un loc destinat tinerilor din România şi având ca scop dezvoltarea personală a acestora.

Momentan vreau lucrez în industrie, să mă dezvolt ca profesionist şi să contribui în timp la o dezvoltare durabilă a extragerii resurselor de hidrocarburi din subteran. La un moment dat îmi voi dori şi să predau, dar asta atunci când o să consider că am acumulat experienţă suficientă pentru a o transmite unor studenţi.

O să avem nevoie de resurse mai multe şi mai accesibile din punct de vedere economic în viitorul apropiat. Singurul mod prin care putem face asta e să dezvoltăm noi modalităţi de a le extrage mai ieftin şi în cantităţi mai mari pentru o perioadă cât mai lungă. Societatea actuală cere enorm de multe resurse şi având în vedere că multe sunt resurse limitate, va trebui să găsim modalităţi noi de a dezvolta industria energetică cu costuri minime pentru societate.

Sursa: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here