La Râşnov va fi un parc cu dinozauri, după modelul celor din Austria și Germania, iar lucrările, demarate recent, urmează să fie finalizate la sfârșitul anului.
Licenţa pentru construcția parcului a fost luată din Germania, iar dinozaurii vor fi realizați dintr-o fibră specială de sticlă, pentru a rezista la intemperiile vremii, informează bzb.ro.
Lucrările la „Parcul cu Dinozauri” va fi finalizat la sfârşit de an, iar în primăvara viitoare va fi inaugurat. Locaţia aleasă a fost o suprafaţă de 1,4 hectare, în dreapta drumului care urcă spre Cetate, pe un teren concesionat de la Primărie, de construcţie ocupându-se o firmă privată, cu o finanţare obţinută de la Uniunea Europeană în valoare totală de 4,5 milioane de euro, pentru proiectul „Parc tematic de distracţii privind evoluţia dinozaurilor – Râşnov, Valea Cetăţii”.
Parcul va beneficia de o clădire de intrare complexă, care va cuprinde restaurant, terasă, locuri de joacă pentru copii, inclusiv un spaţiu pentru laser shooting într-un decor de „Jurassik Park”.
La exterior vor exista 56 de grupuri de dinozauri în mărime naturală, de până la 20 de metri. Piesele vor prezenta, practic, evoluţia dinozaurilor de-a lungul epocilor în care aceştia au trăit pe pământ. Licenţa a fost luată din Germania, iar proiectul este unic în România şi în ţările vecine, cel mai apropiat de acest fel fiind în Austria.
Deşi Ungaria a dorit de asemenea să construiască un „DinoPark”, licenţa au primit-o doar România (pentru Europa de Est) şi Croaţia (pentru Europa de Sud) – ambele acum în construcţie, iar un aspect interesant este acela că un proiect similar celui de sub Cetate va fi demarat în curând la Hollywood.
Ana Grama
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]