Vacanţa la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce surprize sunt pregătite pentru cei mici

0
178
Vacanţa la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce surprize sunt pregătite pentru cei mici
Vacanţa la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce surprize sunt pregătite pentru cei mici

Vacanţa la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce surprize sunt pregătite pentru cei mici

Ateliere pentru copii la prânz, tur ghidat după amiază şi un concert programat la lăsarea serii. Acestea sunt atracţiile de vacanţă de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) în a doua săptămână a lunii iulie., informează organizatorii. 

Aurora Király coordonează un modul de artă contemporană pentru copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, de miercuri până vineri, între orele 12.00 şi 14.00. Participarea costă 32 de lei pentru fiecare atelier. Costul biletului include şi vizitarea muzeului de către însoţitori. Participarea se poate face atât pentru întreaga serie de trei ateliere, cât şi separat.

Primul atelier are loc miercuri, cu tema “Portretul – Autoportretul”, dezvăluind elemente care privesc proporţia şi simetria chipului uman. “Ne vom fotografia, vom printa fotografiile, pe care le vom îndoi astfel încât să putem observa diferenţele fiecărei figuri în parte. Va fi un exerciţiu amuzant, în care vom completa fiecare jumătate lipsă prin desen observaţional”, arată organizatorii.

Vacanţa la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce surprize sunt pregătite

Joi, timp de două ore, după prânz, tema atelierului destinat celor mici este “Cartea poştală, o poveste în miniatură”. Copiii sunt provocaţi să aleagă o întâmplare, situaţie, loc, idee şi să o deseneze cu mare atenţie. Toate cu multe detalii pe un carton de format mic. “Tot ce ne trebuie este o poveste interesantă căreia să-i punem un timbru şi pe care să o lăsăm la o cutie poştală”, notează coordonatorii.

Finalul seriei de ateliere este dedicată, vineri, subiectului “Camera mea”. Folosind planşe de carton ce se pliază şi se îmbină, copiii vor construi o încăpere în miniatură. Ei vor fi invitaţi să o decoreze aşa cum şi-ar dori să arate camera lor.

“Folosind creioane, carioci şi plastilină, dar şi tehnica colajului, fiecare participant va obţine o dioramă. O vom privi şi despre care vom învăţa să vorbim, la sfârşitul atelierului”, explică organizatorii.

Ana Grama