Un monah, anume Sava, din mănăstirea Sfântul Dionisie din Olimp, a intrat în biserică la praznicul Sfanţului Simon Atonitul, când se cânta Vecernia Mare. Şi voind să sărute icoana cuviosului, a văzut că este icoana cea mică a lui şi nu cea mare. Deci s-a întors cu mânie, zicând în sine că nu este mulţumit a săruta icoana cea mică a sfântului. Însă acestea le zicea din prostia lui, fiind necărturar. Şi s-a dus în chilia lui să se odihnească şi, culcându-se, a adormit. Şi a văzut că se desface acoperământul chiliei lui şi se arată un şarpe mare şi înfricoşat, slobozind foc din ochii lui şi scoţând fum mult şi puturos prin nările lui. Atunci şarpele şi-a deschis gura lui cea mare să-l înghită şi-i zicea:
– Nu ţi-a plăcut icoana cea mică a sfântului? De ce ai fugit de la sfânta slujbă cu mânie? Iată dar de acum te voi sorbi cu totul.
Şi năvălind de sus asupra lui cu vuiet groaznic voia să-1 înghită. Dar monahul de frică, deşteptându-se, a început să strige cu glas mare: „Sfinte Simone, ajută-mă!’
Apoi, cu totul înspăimântat şi cutremurat, a alergat în biserică şi căzând în genunchi înaintea icoanei sfântului, o săruta de multe ori, încât toţi fraţii care erau acolo s-au mirat de spaima fratelui, care avea faţa galbenă ca de mort. Apoi, intrând în Sfântul Altar, a povestit tuturor ceea ce a pătimit de la diavol pentru necredinţa lui cea din prostie. Iar unul din fraţi i-a zis:
– Părinte, icoana cea mică nu are nici o deosebire de cea mare, când credinţa şi evlavia omului către ea este unită cu dragoste fierbinte, cu minte curată şi cu trup sfânt. Deci ia aminte ca de acum înainte să dai lui Dumnezeu şi sfintelor icoane de-a pururea cuviincioasă cinste, deşi ar fi ele mici sau mari.
Şi aşa fratele, încredinţându-se bine, a dat slavă lui Dumnezeu şi mulţumită sfântului.
Fapte minunate de la părinţi atoniţi, Arhimandrit Ioanichie Bălan
Jurnal Spiritual
