Venus şi Jupiter își dau “întâlnire”. Cei mai strălucitori aștri vizibili cu ochiul liber, în conjucție

0
308

venusO conjuncţie între planetele Venus şi Jupiter va avea loc pe data de 30 iunie. Acesta este unul dintre evenimentele astronomice spectaculoase din luna iunie, care vor putea fi admirate cu ochiul liber din emisfera nordică.

Conjuncţiile dintre Venus şi Jupiter sunt destul de frecvente, însă se întâmplă destul de rar ca aceste două planete să pară atât de apropiate. Datorită unei poziţionări deosebite, Venus şi Jupiter vor părea, pentru observatorii din emisfera nordică, foarte apropiate una de cealaltă, scrie rfi.ro.

Venus şi Jupiter vor continua să se apropie pe parcursul acestei luni, iar distanţa aparentă dintre cele mai strălucitoare planete de pe bolta cerească va continua să scadă şi va ajunge la un nivel minimal, de 30 de ori mai mic decât de obicei, în seara de 30 iunie.

 Conjuncţia va fi vizibilă încă din timpul crepusculului, adică în momentele de lumină slabă de după apusul Soarelui. Dacă norii se îndură de pasionații de astronomie, fenomenul va fi vizibil timp de o oră şi jumătate, după apus.

Acest fenomen astronomic spectaculos va putea fi admirat şi din România, atât pe 30 iunie, cât şi pe 1 iulie, spune pentru Mediafax cercetătorul Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic din Bucureşti.

El le recomandă pasionaţilor de fenomene astronomice să admire Venus şi Jupiter cu câteva zile înainte de 30 iunie, pentru a putea observa modul în care cele două planete se apropie una de alta.

Adrian Şonka precizează că fenomenul se întâmplă aproape în fiecare an, însă Venus şi Jupiter nu sunt mereu atât de apropiate.

Cercetătorul le recomandă celor interesaţi să admire cele două planete pe 30 iunie şi 1 iulie, până la ora 23. Venus şi Jupiter vor sări în ochi, pentru că vor fi cei mai strălucitori aştri de pe cer în seara aceea, unul lângă altul.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here