Viața creștinilor, ieri și astăzi

0
162

ciataÎn vechime, viața creștinilor era mai liniștită, semăna cu o corabie care plutea pe ocean, având ca destinație limanul mântuirii. Desigur că uneori apăreau și furtuni, dar iarăși, prin credință și nădejdea în Hristos, călătoria lor redevenea liniștită și se continua. Astăzi viața creștinilor se aseamănă cu sporturile extreme, este ca și cum călătorim cu o canoe pe un râu de munte, năvalnic, nesfârșit, cu multe locuri greu de trecut, cu stânci de-o parte și de alta, de care ne lovim, întâlnind de multe ori și cascade abrupte. În călătoria aceasta foarte puțini reușesc să se salveze, primejdiile zilnice ale vieții apar înaintea noastră precum stâncile ascuțite, care lovesc în această bărcuță de plastic mincinoasă, „așa cum mincinoasă este și viața noastră”, și o găurește și se umple de apă, iar noi ne cufundăm. Și atunci, unii dintre noi simțim nevoia să căutăm o scândură de salvare, un buștean de care să ne prindem și să ieșim la un liman oarecare al râului, înainte să ne ia iureșul sălbatic și să ajungem la cascadă și să pierim în apele năvalnice.

Și, în agonia, în deznădejdea noastră, Dumnezeu, care dorește ca nimeni să nu piară, când Îl strigăm și îl rugăm, uită viața noastră păcătoasă și ne întinde degrabă o mână de ajutor și ne salvează. Dacă, în final, reușim, cu ajutorul Lui, și ieșim din această încurcătură fără ieșire, dintr-o catastrofă, dintr-o strâmtorare sau dintr-o boală, prin această minune ni se dă prilejul să ne pocăim. Dar, din nefericire, puțini dintre noi recunoaștem minunea, ca să ne folosim de iubirea și de mila Lui față de noi, și repede le uităm pe toate și spunem: „Așa a fost să se întâmple!” – ca să nu spun că de multe ori considerăm că este reușita noastră. Și apucăm din nou canoea, ca să ne continuăm ca și mai înainte călătoria primejdioasă. Alții, călătorind cu această canoe ciudată, nu privesc deloc și nu sesizează primejdiile râului năvalnic, și aleargă neîncetat, mulțumiți de bogățiile lor din viață și lipsiți de griji, fără să se gândească vreodată că undeva trebuie să se oprească. Și deodată ajung într-o zi în fața unei cascade uriașe, unde pier, înainte să apuce să strige după ajutor.

Și ne găsim în fața unei calamități, în fața unei nenorociri, într-o boală, pătimim o moarte bruscă și le pierdem pe toate. Și înainte să apucăm să spunem: „Am păcătuit!” ne găsim în cealaltă viață, în fața Judecătorului drept și nemitarnic! Și atunci va fi vai de noi, pentru că vom apărea precum robul acela din Sfânta Evanghelie, care a intrat la nunta împărătească fără îmbrăcămintea cuvenită sufletului, adică fără pocăință adevărată, fără spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Dacă nu ne pocăim cum trebuie vom auzi și noi acele cuvinte înfricosătoare din gura preasfântă a lui Dumnezeu: Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă? Și atunci vom lăsa capul în jos, auzindu-L spunând slujitorilor Săi: Apucați-l de picioare și de mâini și aruncați-l afară în întunericul cel mai de afară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților (Mat 22, 12-13).  Și mă întreb, de ce să fim atât de nepăsători în fața valorii minunate a sufletului nostru și a vieții veșnice? De ce să așteptăm ultima clipă a vieții noastre ca să-L căutăm pe Dumnezeu și să-I cerem ajutorul? Dumnezeu este Viața și împarte viața, prin urmare de ce să așteptăm să ajungem cu puțin înainte de moarte ca să ne rezolvăm marea problem a mântuirii? Dorim să ne asemănăm cu cei care-l caută pe preot cu un ceas înainte de moarte, când nu înteleg ceea ce trebuie să facă și să spună, de vreme ce se găsesc sub influența medicamentelor? Vrem să fim asemenea celor care în ultimul moment îl aduc pe preot la spital sau acasă, siliți de rudenii, ca să nu moară neîmpărtășiți?

Ne arătăm nepăsători și leneși, de zici că ne temem să nu murim dacă ne punem în ordine sufletul nostru! Alții evită spovedania, deoarece nu doresc să piardă nimic din confortul material și din obiceiurile lor rele, căci știu că duhovnicul le va spune să se oprească dacă doresc să vadă fața lui Hristos. Cât ne înșală Satana! Ne face să fim nepăsători față de cel mai important lucru din viața noastră! Dacă ne hotărâm să mergem într-o călătorie, ne vom pregăti din timp, vom avea grijă să avem pașaportul și biletul  în buzunar, ca să n-avem problem. Și dacă pentru o călătorie pământească facem pregătirile cu foarte mult timp înainte, pentru călătoria noastră cerească fără întoarcere nu trebuie să ne pregătim într-un mod potrivit? Și desigur că cel mai inteligent lucru ar fi să ne îngrijim să călătorim pe calea vieții cu corabia, care simbolizează mila nemărginită a lui Dumnezeu, folosindu-ne de cele două vâsle care preînchipuie credința în Hristos și nădejdea mântuirii noastre.

Sevasta E. Hasioti, Când vrei să-ți potolești setea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here