1907
Toate credinţele au acelaşi întemeiere. Şi nu poate fi altminteri, omul e acelaşi pretutindeni. (13 februarie)
Uitarea de sine e necesară şi în doctrinele religioase; trebuie să uiţi tot ce ţi-e drag, familiar, pentru a te pune de acord cu alte doctrine. (13 februarie)
De ce ne avântăm înainte, mereu înainte? Pentru că viaţa e descoperire. (13 februarie)
Eliberarea poporului, constituţia, feluritele libertăţi, măreţia statului, patriotismul, cea mai bună rânduială socială, toate sunt numai poleieli sub care se ascund invidia, iubirea de putere, ambiţia, orgoliul, trândăvia, disperarea. Urmările acestor intenţii bune sunt lupta împotriva tuturor, ura în locul iubirii şi o decădere tot mai mare a moravurilor. (13 februarie)
Viaţa ni se prezintă ca mişcare. Pentru ca mişcarea să existe trebuie să avem un punct fix faţă de care să se producă mişcarea. Conştiinţa spiritualităţii noastre e un astfel de punct. Ceea ce ne apare ca mişcare este ridicarea vălurilor ce acoperă duhul pe care îl aflăm în noi. (13 februarie)
Viaţa noastră ni se pare mişcare, începând cu naşterea şi sfârşind cu moartea. Iar noi vrem să judecăm prin prisma vieţii noastre trecătoare întreaga viaţă, atribuindu-i mişcare, început şi sfârşit. Vorbim despre facerea lumii sau zămislirea ei, despre sfârşitul lumii şi despre dinamica vieţii în lume, în vreme ce termenii aceştia sunt proprii numai părţii noastre limitate de viaţă, nicidecum nu pot fi proprii întregii vieţi a lumii. (13 februarie)
Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas
