Viaţa poate fi binecuvântare sau blestem…depinde de noi

1
548

rugaciune70Viaţa poate fi binecuvântare sau blestem…depinde de noi

Poate că iadul, afirmă părintele Dumitru Stăniloaie, nu e decât neputinţa noastră de a mai face pentru alţii în prezent şi în viitor ceea ce n-am făcut pentru ei în trecut, fiindcă ne-am obişnuit cu un prezent identic cu o veşnicie chinuitoare, sterilă şi imposibil de schimbat. Existenţa noastră este redusă la monotonia eternă a închiderii în superficialitate şi singurătate. Nu vedem decât răul din jurul nostru şi de fapt nu e decât răul. Chinul singurătăţii, al nemângâierii, al neîncrederii dureroase este intensificat în noi prin răceala, nepăsarea şi neîncrederea tuturor.

Peste tot, pe stradă, la şcoală şi chiar şi în biserică,  se poate observa faptul că suntem un popor de oameni trişti, de oameni bolnavi şi puşi pe harţă, care ne îmbrâncim, înjurând printre dinţi sau în gura mare la cea mai mică bănuială că  ne-a fost  lezat orgoliul. Ne plângem de tot şi de toate. Alergăm bezmetici prin viaţă pentru a câştiga bani pe care apoi îi cheltuim pentru sănătatea  pierdută  în această cursă. Am uitat ce-i politeţea şi nu mai avem timp sau chef să-i ascultăm pe cei de lângă noi convinşi fiind că ceea ce facem sau vrem noi are prioritate.

Suntem un popor profund nefericit.

De ce  am ajuns aici?

Păi pentru că ştim mult mai multe lucruri despre o maşină sau un calculator,  de exemplu, decât despre noi înşine. Atracția exercitată de lumea exterioară asupra noastră  ne determină să neglijăm  lumea interioară. Iar consecinţa directă este profunda noastră nefericire.

Între cele 34 de state din Europa și Asia Centrală incluse într-un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), România a înregistrat cel mai mare procent de oameni nemulțumiţi.

Vorbim tot mai des despre epidemii de sinucideri şi este îngrijorător că au  crescut tendinţele suicidare  în rândul adolescenţilor. Un studiu cu caracter naţional al Centrului Regional de Sănătate publică Cluj a relevat că 8 liceeni din 100 s-au gândit cel puţin o dată la sinucidere, numărul fetelor fiind de două ori mai mare decât cel al băieţilor.

Habar nu avem cine suntem, ce sunt mintea şi sufletul nostru sau cum funcţionează acestea. Dar mai ales nu ştim ce este şi cum putem obţine fericirea. Trăim  ani de zile sau o viaţă cu convingerea că suntem altceva decât suntem  de fapt, mulţi cercetători numind  această stare “Noaptea sufletului”.

Ne putem trezi ? Ne putem însănătoşi ca naţiune? De unde să începem?

Cu siguranţă primul pas ar trebui să fie înţelegerea  miracolului de a fi creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ar trebui să conştientizăm faptul că în noi există profunzimi care  ne depăşesc înţelegerea şi care  trebuiesc explorate. Suntem  însă prea comozi şi prea indiferenţi. O indiferenţa  dublată de neîncredere. Cum să crezi în ceva pe care nu-l vezi? Ca şi Toma necredinciosul avem nevoie să atingem cu mâna  rănile lui Iisus. Avem nevoie de  certitudinea că există înviere, că nu se termină totul odată cu prefacerea trupului  în ţărână şi că ne aşteaptă  un destin dincolo de ceea ce se vede.

Pervertiţi de materialism nu ne mulţumim doar cu învăţătura oferită de biserică  şi căutăm argumente ştiinţifice care să o confirme. Iată că recent, doi oameni de ştiinţă recunoscuţi la nivel mondial: Stuart Hameroff şi Sir Roger Penrose de la Departments of Anesthesiology and Psychology, Universitatea din Arizona,după 15 ani de cercetări, au publicat un studiu  care demonstrează că sufletul este un produs al mai multor interacţiuni ale întregului Univers care se concentrează în celule vii, precum microtubulele din creier.

Aceasta înseamnă că sufletul  există şi în afara corpului şi că moartea fizică nu distruge informaţia cuantică prin care se defineşte. Pur şi simplu informaţia se distribuie  în Univers.

2Doamne cât timp şi câtă energie irosite pentru a demonstra un truism.

Practic e atât de simplu să ne aflăm fericirea şi liniştea. Doar că, poate, este  nevoie de o nouă revoluţie spirituală pentru a-l redescoperi pe Dumnezeu şi pentru  a regăsi ceea ce dintotdeauna ne-a fost la îndemână.

Biserica o numeşte Trezvie adică “starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare şi  începutul a tot binele ca temelie a îndumnezeirii.

Comparată cu starea pe care o are omul cand nu doarme Trezvia este în principal luare aminte la cele ce se petrec în interiorul nostru, la gândurile care ne asaltează, la sugestiile care ne vin, la consecinţele faptelor noastre.

Ea se manifestă şi prin paza minţii, în sensul că luarea aminte se face pentru păzirea minţii, pentru înlăturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea în minte şi necontinuarea în conştiinţă a lucrurilor care sunt aducătoare de nelinişte, care duc la dezorientare şi devieri.” (Părinele Teofil Pârâian )

„Nu subestimaţi puterea gândului”, spun tot mai mulţi terapeuţi iar forţa gândului începe să fie din ce în ce mai des folosită nu numai în psihologie, ci şi în terapiile complementare şi multe vindecări îi datorează succesul dacă este folosită correct.

Doctorul Ryke Geerd Hamer, fizician şi teolog evanghelic, fost medic şef internist al Spitalului universitar de Oncologie din München a demonstrat încă din 1981, după studierea cazurilor a  peste 10.000 de pacienţi, că fiecare cancer sau altă afecţiune gravă, are drept cauză un un şoc emoţional (DHS).

Omul se îmbolnăveşte mai întâi la nivel mintal, când apar dereglări în creier şi apoi  boala  se răsfânge asupra unui organ.

Tipul conflictului care a generat şocul emoţional determină zona de pe creier în care apar nişte vibraţii anormale, vizibile,pe tomografie, sub formă de cercuri concentrice . Zona aceasta, corespunde organului în care se va declanşa boala.

Cu cât durează mai mult conflictul, cu atât se îmbolnăveşte mai grav organul corespunzator acestui tip de conflict. Practic,creierul are rolul unui calculator, psihicul fiind  programatorul şi împreună cu trupul împart atât succesul unei funcţionări optime în cazul unei programări optime cât şi insuccesul datorat unui eşec de programare.

Odată ce omul  a conştentizat şi rezolvat conflictul emoţional care a generat boala corpul intră în faza de conflict rezolvat şi este capabil de autovindecare.

La sfârşitul acestei faze, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia şocului deoarece organismul şi-a format anumite mecanisme de apărare şi prevenţie.

După ce a făcut aceste descoperiri revoluţionare, doctorului Hamer i-a fost retrasă licenţa medicală şi a fost condamnat la închisoare atât în Germania cât şi în Franţa. În timpul procesului,  însăşi  procuratura a arătat că din cei  6.500 de pacienţi  cu cancer  în ultima fază, trataţi la Burgau, Austria, împreună cu o echipă de 10 medici, după cinci ani, 6.000  mai erau încă în viaţă. (În medicina tradiţională rata de supravieţuire este sub 5%) Acuzaţia  ce i s-a adus  a fost: „propagandă realizată împotriva ştiinţei medicale ”.

După eliberare, în pofida  protestelor de stradă a mii de pacienţi vindecaţi, doctorul Hamer a fost pus sub urmărire în majoritatea ţărilor din Europa, acceptat fiind doar de Spania, la început şi apoi de Norvegia, unde  locuieşte astăzi.

Zeci de ani am trăit cu iluzia, indusă de Determinismul genetic, că sănătatea şi soarta noastră sunt programate de genele noastre.

Ultimele cercetări ale doctorului Bruce Lipton –  specialist în biologie celulară şi profesor de anatomie şi biologie celulară la Facultatea de Medicină a Universităţii Wisconsin, contrazic, însă, flagrant dogma oficială, biologii celulari recunoscând astăzi că, de fapt, mediul înconjurător, universul exterior şi psihologia noastră lăuntrică dar mai ales, percepţia noastră asupra mediului înconjurător, controlează în mod direct genele noastre.

Nu genele sunt cele care ne condiţionează ci mintea noastră, credinţele şi prejudecăţile noastre. Odată ce am înţeles acest lucru putem alege. Pentru că înainte de toate omul se defineşte  prin liberul arbitru, ne spune părintele Kallistos Ware şi prin capacitatea de a lua decizii morale.

Acolo unde celelalte făpturi acţionează din instinct omul poate alege. Dumnezeu ne spune: ”Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte şi binecuvântare şi blestem.Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. (Deut.30,19)

Iar noi facem alegeri în fiecare clipă şi alegerile ne construiesc viaţa.

Este drept că Sfântul Augustin,afirmă  “iubeşte şi fă ce vrei”. Dar lumea de astăzi l-a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte»,  şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place; dar nu mai iubeşte.

Voind sa dea un îndreptar de convieţuire fericită Apostolul Pavel,  sfătuieşte ca fiecare “să nu caute ale sale, ci ale aproapelui.

”În această dăruire se descoperă taina iubirii şi în acest sens a zis Hristos că: “mai fericit este a da decât a primi”. Cel care este atent la durerile şi bucuriile aproapelui ajunge la smerenie.Iar smerenia nu judecă faptele celorlalţi, fiind izvorul liniştii si al păcii fericite.

Omul smerit nu dă sfaturi cu superioritate şi nu face observatii usturătoare, care sunt cea dintai pricină a conflictelor. Ceea ce strică oamenii din cauza mâniei sau a ambiţiilor personale se poate repara prin iertare, prin întelegerea profundă a realităţii că toţi suntem trecători pe pământ şi că orice supărare deşartă poate fi anulată printr-o simplă întoarcere de gând.

Dacă în Vechiul Testament oamenii împărţeau  lucrurile în bune sau rele, în Noul Testament, Iisus ne asigură că important este  modul în care noi ne raportăm la ele.

Ca un părinte iubitor Dumnezeu nu avantajează pe unii în detrimentul altora. Nu întâmplător ne asigură că: “iubirea Mea nu se va muta niciodata de la voi”şi depinde exclusiv de noi dacă-i permitem forţei care curge prin fiinţa noastră să se manifeste liber. “Nu traiesc eu, ci Hristos trăieşte prin mine” spune Sfântul Pavel. În această stare hristică (“lepădare de sine”) toată frica, neîncrederea şi toate celelalte obstacole care stau în calea curgerii  vieţii prin noi dispar. De fapt, ţelul vieţii creştine este redescoperirea prezenţei în noi a harului Duhului Sfânt, de a fi în mod conştient, ceea ce potenţial şi tainic  suntem în virtutea creării noastre după chipul lui Dumnezeu.

Dar cum poţi să ajungi la această stare?  În nici un caz  luptând contra gândurilor.

“În loc să-ţi goleşti mintea de ce e rău trebuie mai bine să o umplem de ceea ce e bun” ne învaţă Sfinţii Barsanufie şi Ioan.

“Pentru cel ce voieşte să se angajeze în această călătorie lăuntrică invocarea Numelui lui Iisus poate fi una din căile rugăciunii. O rugăciune pentru toate timpurile ce poate fi rostită pretutindeni şi totdeauna, potrivită atât celui începător în cele duhovniceşti, cât şi celui cu mai multă experienţă, în particular sau în centrul oraşului, în liniştea singurătăţii sau în agitaţia străzii.

Asfel rugăciunea nu mai este o simplă dorinţă de a obţine ceva ci calea de a intra într-o relaţie imediată şi personală cu El, trecând de la nivelul instinctiv la cel mintal, de la cel inconştient la cel conştient. A cunoaşte că suntem în Dumnezeu şi Dumnezeu este în noi.” Kallistos Ware

Rostirea unui nume cheamă sufletul persoanei respective.

Iată de ce o semnificaţie atât de adâncă este implicată în rostirea unui nume. Şi dacă toate acestea pot fi spuse despre numele oamenilor cu atât mai mult despre Numele lui Dumnezeu. “Alungă-ţi duşmanii cu Numele lui Iisus căci nu este o armă mai puternică în cer şi pe pământ”spune Sf.Ioan Scărarul (Scara 21 şi 27)

Rugăciunea poate fi rostită odată sau de mai multe ori pe zi în momente care altfel ar fi pierdute din punct de vedere duhovnicesc.

De exemplu: când ne îmbrăcăm,ne spălăm,coasem,conducem maşina sau aşteptăm autobuzul,când nu putem dormi sau imediat după trezirea din somn.

Rugaţi-vă neîncetat ne îndeamnă Sf.apostol Pavel. Cum ? ”Măinile la muncă şi mintea şi inima la Dumnezeu.

Dar “nu   te osteni de câte ori rosteşti Rugăciunea. Singura ta grijă să fie ca ea să ţâşnească din inimă ca un izvor dătător de viaţă, dintr-o sfântă  apă vie” spune Sf.Teofan Zăvorâtul.

Când cineva face efortul de a se ruga, Dumnezeu îi vine în întâmpinare întărindu-i acest efort şi atrăgându-l în adâncimile vieţii şi puterii Sale, din care capătă  puteri nesfârşite.

“O rugăciune este un remediu puternic”, afirma Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.” Propunându-şi să măsoare puterea rugăciunii, profesorul Slezin  a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la copiii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe măsură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, fiind prezent numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii. Valeri Slezin a numit această stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Dacă bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte, în timpul rugăciunii grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Şi slujbele bisericii ajută la ameliorarea sănătăţii.

Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a coordonat peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizează tensiunea şi valorile analizei sângelui.

3Rugăciunile pot neutraliza chiar şi radiaţiile.

Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de măsură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare. Însă, în apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, aflată la patru km de reactoare, valoarea acestoa era normală.

Apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare au confirmat oamenii de ştiinţă din Petersburg.

Ultrasunetele emise de clopote omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos iar proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, afirma inginera Malakovskaia.

Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri fiind mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

4

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică.

Astfel, recomandările Ortodoxei de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci  îşi schimbă şi structura, spectrograful indicând o densitate optică mai mare , ca şi cum aceasta ar  înţelege sensul rugăciunilor pe care preluându-l îl transformă în putere tămăduitoare.

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi, apa “distingând” nivelul de credinţă al oamenilor. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când o face un laic credincios este de 1,5 ori mai mare, fiind nesemnificativă la un necredincios.

Se dovedeşte astfel ştiinţific un alt truism: că ne stau la îndemână mijloacele pentru a învăţa cum să devenim fericiţi.

”Învaţătura lui Iisus  este universală. Se află peste tot. E mare cât cea mai mare mărime, dar încape şi într-o inimă de om. Şi, mai presus de toate, nu e în forme, locuri şi ritualuri, decât atunci când e în oameni, în duh şi adevăr”Antonie Plămădeală.

În prezent trăim trecutul şi viitorul într-o unitate existenţială nu numai între ele, ci şi cu cei pe care i-am cunoscut şi cu Dumnezeu şi, prin aceasta cu veşnicia.

Aceasta ne face transparent atât absolutul personal cu perspectiva comuniunii eterne cu El sau a întoarcerii Lui de la noi cât şi pe semenii noştri cărora le-am greşit putându-ne mustra în veci pentru greşelile faţă de ei sau bucura cu iertarea lor. Prin clipa prezentă ne putem pregăti şi deschide în faţa unui viitor mai bun, care ne umple de nădejde. Trecutul nu stăpâneşte ca o fatalitate fiinţa noastră.

Înţelegând acest adevăr  pricepem că toate instinctele, toate imboldurile, gândurile, sentimentele şi dorințele noastre reprezintă o materie asupra căreia avem o lucrare de înfăptuit.

Cred că, într-un anume fel, este o lucrare de creație artistică, pentru că ascultă de aceleași legi. Este o lucrare  în care, clipă de clipă, putem adăuga o culoare pură, o formă armonioasă, un sunet cristalin.

5Parafrazându-l pe Constantin Noica  voi încheia afirmând că: Eu nu am a vă da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria şi liniştea certitudinii.

Chiar dacă a fost o vreme când am umblat în întuneric acum sunt fericită. Sunt fericită pentru ştiu că ”ni s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ” şi am curaj pentru că Mântuitorul ne-a îndemnat:

“Îndrăzniti! Eu am biruit lumea!” 

Elena Oboroceanu

 

V-ar putea interesa şi aceste articole

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here