Viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog

„Sfinţenia este obiceiul de a îţi lega de Dumnezeu micile gesturi şi acţiuni” – S. Lewis

Cei care sunt familiari cu Biserica Ortodoxă şi cu învăţăturile şi tradaţiei ei vor putea vedea că în fiecare an pe data de 12 martie în calendarul ortodox apare ziua de prăznuire a unui celebru sfânt medieval, este vorba mai mult decât orice de Sfântul Simeon Noul Teolog.

Viaţa Sfântului Simeon este un aspect care îi preocupă pe foarte puţini dintre contemporanii noştri dar trebuie să ne aducem aminte că dintre toţi sfinţii ortodocşi, Simeon este unul dintre puţinii care poartă numele de teolog.

În calendarul ortodox vom întâlnii foarte mulţi sfinţi „doctori fără de arginţi”, milostivi, atoniţi sau mărturisitori. În data de 12 martie însă caldenarul ortodox a rânduit o zi anume sau o zi specială. Este vorba de ziua de pomenire a lui Simeon Noul Teolog. Prezentul capitol este mai mult decât orice un capitol de aghiografie.

În spiritualitatea ortodoxă, aghiografia este mai mult decât orice ştiinţa care se ocupă cu studierea critică a vieţilor sfinţilor. Acum ne vom ocupa mai mult cu datele biografice care le avem rămase de la Sfântul Simeon Noul Teolog. Mai mult decât orice voi spune din capul locului că Sfântul Simeon Noul Teolog nu a fost european după naştere dar a murit în Europa. Sfântul Simeon s-a născut mai mult decât orice în Asia Mică [Turcia de azi] la anul 949 într-o regiune care era numită la vremea naşterii sale Paflagonia, în localitatea Galatia şi avea să moară la anul 1022.

La vremea naşterii sale Turcia făcea parte din Imperiul Bizantin şi am putea spune că a fost un imperiu elen. Imperiul bizantin a fost mai mult decât orice caracterizat de o relaţie pacifică dintre Europa şi Asia. Părinţii Sfântului Simeon se numeau Vasile şi Teofana.

În timp ce Imperiul italian sau roman a fost am putea spune „iresponsabil” de mai multe acţiuni întreprinse în spaţiul asian sau asiactic, împăraţii bizantini şi-au propus mai mult decât orice „restabilirea unor relaţii cordiale dintre Europa şi Asia”, aceasta în special pe baza a mai multor eşecuri ale italienilor de a mai realiza ceva din acest dialog intercontinental. Moştenirea pe care imperiul italian a lăsat-o în urmă a fost am putea spune cât se poate de amiguă. Aceasta fiindcă italienii nu au fost extrem de implicaţi în regiunile Asiei Mici pe care pretindeau că le stăpânesc.

Oricum, Asia Mică a fost în Evul Mediu un spaţiu care a dat mai mulţi sfinţi sau mai bine spus a fost extrem de productiv în plan aghiografic. Astfel, un alt mare sfânt celebru din regiunea Asiei Mici a fost mai mult decât orice sfântul Simeon Noul Teolog. Plecat spre studiu Nichita Stithatul avea să îl numească „cărunt la minte.” Sfântul Simeon a fost singurul copil la părinţii săi.

Dominaţia romano-italiană a fost am putea spune dezastruoasă în ceea ce priveşte relaţiile Europei cu Asia. Aceasta fiindcă împăraţii italieni de la Roma credeau că sunt singurii  care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte Europa şi raportarea ei la Asia [Asia Mică era doar o formă de amăgire cu care liderii italieni credeau că pot menţine o stare de cordialitate dintre cele două elemente]. Prin urmare, balanţa avea să fie restabilită în timpul domniei lui Constantin cel Mare şi avea să dureze până prin anul 1453 la 400 de ani de la moartea Sfântului Simeon Noul Teolog.

În jurul anului 1000 la curtea imperială de la Constantinpol era la conducere dinastia porfirogeneţilor. Împărat la naşterea lui Simeon era Constantin VII Porfirogenetul sau Constatin al VII-lea Nobilul. Trebuie să ştim că Sfântul Simeon a fost senator în Imperiul Bizantin. El făcea parte la fel de bine din garda Împăratului. Sfântul Simeon a avut o viaţă prin urmare de aproximativ 88 de ani.

Cele mai multe scrieri despre Sfântul Simeon Noul Teolog nu le avem de la sine ci mai mult decât orice de la un ucenic de al său pe nume Nichita Stithatul. Prin urmare, o biografie despre Sfântul Simeon o avem de la ucenicul său.

Oricum, există mai multe scrieri despre Simeon Noul Teolog. O altă persoană care a întocmit mai multe lucrări despre Simeon este am putea spune Nichita Stithatul. Se ştie că dorinţa Sfântului Simeon de a intra în mănăstire a fost în jurul vârstei de 14 ani. După cum vom arăta din motive bine întemeiate el se va resemna şi va fi acceptat ulterior când se va mai maturiza.

Lecturile din copilărie ale Sfântului Simeon au fost mai mult decât orice din sfinţii părinţi precum a fost Sfântul Marcu Ascetul şi Sfântul Diadoh al Foticeii care au avut un impact extrem asupra tânărului Simeon. Lectura acestor doi sfinţi ortodocşi l-a împins pe Simeon din fragedă pruncie să vrea să deprindă meşteşugul rugăciunii neîncetate. Se pare că în urmă lecturii din aceşti doi sfinţi, Simeon avea să se roage lui Dumnezeu până noaptea târziu.

Am putea spune că viaţa Sfântului Simeon nu a avut nimic „extraordinar sau mai bine spus ieşit din comun.” Sfântul Simeon ca şi toate familiile bizantine din acele vremuri a fost am putea spune mai mult decât orice de origine aristocratică. Părinţii Sfântului se crede că făceau parte din aristocraţia imperiului bizantin. Se pare că bunicii Sfântului Simeon aveau funcţii extrem de înalte la palatul de la Constantinopol.

Astfel, Sfântul Simeon spre deosebire de alţi copii din vremurile sale s-a bucurat am putea spune de o expunere maximă a celor mai bune şcoli ale vremurilor, el fiind trimis să studieze la Constantinopol. În timpul şederii Sfântului Simeon la Constantinopol nu ştim prea multe doar că a acceptat o funcţie extrem de înaltă la palatul bizantinilor.

Moartea unchiului său aveam să aibă mare impact asupra sfântului Simeon care în anul 963 se decide să intre într-o celebră mănăstirea bizantină denumită Studion de lângă Constantinopol.  Aici la această mănăstire Sfântul Simeon avea să se întâlnească cu o personalitate marcantă a vremurilor, este vorba mai mult decât orice de Simeon Evlaviosul.

Prin urmare, Sfântul Simeon se va forma sub protecţia lui Simeon Evlaviosul. Alegerea Sfântului Simeon de a intra la mănăstirea s-a manifestat şi pe fondul refuzului său de a profunda cultura şi studiile profane. Se pare că Simeon Evlaviosul l-a primit pe Simeon şi l-a acceptat în obştea mănăstirii. Totuşi, Simeon Evlaviosul i-a dat o perioadă de răgaz lui Simeon Noul Teolog până la primirea s-a definitivă în mănăstire.

Astfel, Sfânul Simeon avea să mai aştepte încă 6 ani până la momentul călugăriei sale. Acum face o ultimă vizită la casă părinţilor. Se spune că în această perioadă când se ruga atât se ruga de intens că înţepenea în rugăciune. Egumen la Studion era un călugăr Petru, dar care nu era părintele duhovnicesc al mănăstirii. Din cauza invidiilor care le stârneşte la Studion el este alungat din această mănăstire.

Conştient de calităţile deosebite ale tânărului Simeon, Simeon Evlaviosul îl duce la o altă mănăstire. Este vorba de mănăstirea Mamas. Aici Simeon va fi călugărit şi îşi va începe viaţa de nevoinţe ascetice. Va fi hitoronit şi va deveni ieromonah. Este ale să conducă mănăstirea Mamas pe când avea 31 de ani. Se dovedeşte un extraordinar de bun administrator renovând mănăstirea în întregime. La această mănăstirea rostea cuvinte de învăţătură zilnic sub forma unor cateheze.

Simeon Noul Teolog avea să conducă această mănăstire timp de 25 de ani. Prin urmare, din copilăria sfâtrnului Simeon putem vedea că a avut am putea spune o prepoderenţă în spre ceea ce este curat şi spiritual. Sfântul Simeon a fost un tânăr extrem de educat şi foarte mult deprins cu învăţătura şi cu studiul mai mult decât orice. În timpul tinereţii mai multe documente ne spun că a fost extrem de mult dedicat studiului şi învăţăturii pe cât era posibil în secolele al X-lea şi al XI-lea, timpul când a trăit.

Evident, după cum am spus de la vremea sa au trecut mulţi ani. El a rămas însă în canonul sau în cultul Bisericii Ortodoxe ca şi o persoană provindenţială care a ajuns la culmi de viaţă spirituală extrem de înalte.

Adversarul central al Sfântului Simeon avea să fie mai mult decât orice Ştefan mitropolitul Nicomidiei. Acesta avea să îl invidieze extrem de mult pe Sfântul Simeon pentru modul său de a trăi şi de a se raporta la Dumnezeu. Ştefan al Nicomidiei era şi el pe vremea respectivă un înalt demnitar la curtea Bizanţului.

Invidios pe Sfântul Simeon şi pe modul său de a vieţii el avea să influenţeze curtea imperială de la Constantinopol şi Sfântul Simeon va fi exilat pe marginea Bosforului de partea asiatică şi lăsat într-un loc pustiu. Aici va descoperi un mic paraclis ortodox unde se va adăposti. Oricum, se pare că relaţia Sfântului Simeon cu curtea imperială de la Constantinopol se răcise extrem de mult în timpul când Simeon s-a retras la mănăstire.

Exilat şi prigonit Sfântul Simeon avea să construiască în singurătate ajutat de prieteni şi de ucenici o mănăstire pe locul exilului său. Ceea ce ştim despre Sfântul Simeon Noul Teolog este că a trăit aproximativ 13 ani în exil. Sfântul Simeon avea să moară pe data de 12 martie 1052 în urma unei boli extrem de severe în localitatea Palouki Ton.

În mod miraculos trupul său a rămas neputrezit.  Astfel, după mai mulţi ani de la moartea sa trupul său a fost exhumat şi moaştele puse la închinare. Faptul că Sfântul Simeon nu a putrezit după moarte a fost încă un fapt evident al sfinţeniei sale. Aceasta ar fi o „sinteză” a vieţii Sfântului Simeon. Nu trebuie să uităm că acest mare Sfânt  fost mai mult decât orice o persoană pe care trebuie să o analizăm în contextul vremurilor sale.

Contextul vremurilor Sfântului Simeon a fost un context confuz care se afla la încheirea unui mileniu şi la începerea unui al mileniu. Este vorba mai mult decât orice de anul 1000 care era un an critic în contextul de atunci. Nimeni nu prea ştia în ce direcţie aveau să se îndrepte lucrurile. Prin urmare, nu sunt singurul care am scris despre Sfântul Simeon. Oricum, vremurile în care a trăit el au fost extrem de confuze.

Evident, viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog trebuie înţeleasă într-un anumit context sau mai bine spus în general cam în mentalitatea din secolele al X-lea şi al XI-lea după Hristos. În limba română prima traducere a vieţii Sfântului Simeon o avem de prin anul 1835.

Prin urmare, viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog trebuie plasată într-un anumit cadru care ţine foarte mult de istoria Bizanţului. Imperiul Bizantin a fost un imperiu care a elaborat o spirutualitate aparte care în secolul al XXI-lea nu este am putea spune populară. Aceasta fiindcă vremurile şi lumea s-a schimbat.

S-a remarcat că lumea bizantină era extrem de evalvioasă şi extrem de crediuncioasă. Aceasta a fost am putea spune o trăsătură şi a vieţii sfântului Simeon. Despre Imperiul bizantin ştim foarte puţine lucruri ăstăzi, doar că acest imperiu a fost extrem de influent în estul Europei. Imperiul Bizatin se exitinde ca teritoriu pe trei contienente: Asia, Africa şi Europa.

Spre deosebire de imperiul macedonain şi de cel roman care i-au precedat imperiul bizatin a fost am putea spune un imperiu care era în toalitate creştin. S-a şi spune de mai mulţi autori că Imperiul Bizatin a fost singurl Imperiu creştin în deplinătate din istorie. Această lungă istorie a imperiului bizantin avea să culimneze cu  ridicarea Catedralei Sfânta Sofia din Istambul vechiul Constantinopol, o capodoperă a arhitecturii umanităţii realizată de Împăratul Iustinian cel Mare. La vremea Sfântului Simeon Catedrala Patriarhală Sfânta Sofia era funcţională am putea spune şi era încă existentă în toată gloria şi splendoarea ei.

Ne putem imaginia fastul liturgic şi religios din Constantinopolul în care tânărul Simeon mersese dornic să intre în contact cu lumea bună sau înalta societate a  vremurilor. Ne putem imagina am putea spune „pedanteria de la curtea bizantină” cu care a intrat în contact Sfântul Simeon şi toate discursurile sau ideile filosofice care se dezbăteau într-un oraş extrem de înfloritor care se afla în culmea succesului şi a gloriei. Sfântul Simeon nu a fost străin de această perioadă înfloritoare din istoria umanităţii.

Patriarhi, filosofi, comercianţi şi savanţi erau persoane destul de des întâlnite la Constantinopol. Oraşul lui Constantin avea în acele vremuri o „aromă deosebită” şi am putea spune ceva aparte. Prin anii 900 sau 1000 după Hristos orice muritor vroia să ajungă la Constantinopol. Constantinopolul nu era numai un simbol politic ci am putea spune şi un simbol religios. Era oraşul care era menit după întemeietorul său Constantin cel Mare să „revanşeze” Roma păgână.

Astfel, în timp ce în Roma, Coloseumul [Amfitiatrul Flavian] lui Vespasian şi Domiţian domina centrul imperiului, în Constantinopol, centrul vieţii oraşului avea să fie catedrala Sfânta Sofia.

Prin urmare, contextul vieţii sfântului Simeon a fost am putea spune un context imperial. La fel de bine sfântul Simeon a fost o persoană care a trăit pe două continente: Asia şi Europa. Prin urmare am putea spune că în cintextul istoric, sfântul Simeon a fost un sfânt european. El a marcat în specail spiritualitatea secolului al XI-lea.

La o primă vedere viaţa Sfântului Simeon am putea spune că nu are nimic spectacular sau extraordinar, cu excepţia faptului că a fost prezent la curtea imperială bizantină,  Sfântul Simeon a fost un model social şi urban. Era un om ascultător, supus, onest şi muncitor.

În orice caz, ştim puţine lucruri despre persoana Sfântului Simeon acum la mai bine 1000 de ani de la moartea sa. Prin urmare, nu ştim ce haine purta sau care era genul de cărţi care le prefera să le citească. Sfântul Simeon a fost astfel am putea spune un iubitor de solitudine şi linişte. Ceea ce ne spun mai multe mărturii de ale lui Nichita Stihatul este că sfântul Simeon a experimentat extrem de mult „lumina necreată a lui Dumnezeu.” Din scrierile lui Nichita Stithatul reise că de mai multe ori sfântul Simeon cădea în extaz şi în această stare avea descoperirea luminii necreate a lui Dumnezeu.

Evident, viaţa Sfântului Simeon este pliduitoarea fiindcă după cum atestă ortodoxia el a fost sfânt, prin urmare am putea spune că nu a fost o persoană obişnuită. Din viaţa lui reise foarte clar aproape toate trăsăturile unui ascet.

Oricum, ceea ce este extrem de central vieţii sfântului Simeon este mai mult decât orice „viziunile sau vedeniile” luminii în mărire a lui Dumnezeu. Unii spun că după moartea lui Simeon Evlaviosul i s-ar fi arătat într-o lumină orbitoare.

Mai multe mărturii ne spun că în timp ce sfântul Simeon se ruga lui Dumnezeu a fost atacat în mod vizibil de demoni. Oriccum, trebuie să spunem că vom întâlni anumite laturi extreme în viaţa Sfântului Simeon. De exemplu, sfântul Simeon avea obiceiul să se roagă la mormintele celor decedaţi. La fel de bine ni se spune că atunci când se ruga Sfântul Simeon cădea în extaz mai multe ore.

„În istoria creştinismului trei sfinţi au primit titlul de Teologul: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Grigorie al Nazianzului şi Sfântul Simeon, sărbătorit pe 12 martie. Sfântul Simeon a primit numirea de Noul Teolog mai întâi ca o ironie a adversarilor săi, însă, mai apoi, a ajuns să descrie vieţuirea sa duhovnicească şi scrierile în care dovedeşte un grad înalt de pătrundere a lucrărilor dumnezeieşti…”

Prin urmare, am putea spune că „memoria istorică” a lui Simeon este am putea spune extrem de ştearsă, dar Simeon a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o persoană marcantă a aghiografie, deşi ca şi senator al Bizanţului, Simeon a fost o personalitate statală marcantă a epocii sale, el a fost fără de nici o îndoială o personalitate uimitoare a epocii sale. Simeon a fost mai mult decât orice un mare iniţiat în viaţa ortodoxă.

El a ajuns la măsuri uimitoare de rugăciune şi de contemplaţie. Aversiunea lui faţă de „învăţătura seculară sau laică” a fost foarte problematică pentru el de la o vârstă foarte tragică. Am putea spune că Simeon a fost extrem de mult precupat să fie în întregime dedicat lui Dumnezeu şi slujirii Sale.

Pentru noi ca şi oameni care trăim în secolul al XXI-lea este cât se poate de „deficil” să ne raportăm la un sfânt care a trăit acum mai bine de 1000 de ani. Oricum, este mângâietor să ştim că au existat înaintea noastră sfinţi şi un sfânt ca şi Simeon care ne poate fii nou şi în special celor care studiază sau vor să studieze teologie şi teologie ortodoxă un model de urmat.

Astfel, viaţa Sfântului Simeon a devenit am putea spune cât se poate de controversată după moartea lui, fiindcă unii au văzut că ar fi imposbil ca Simeon să fie trecut în rândul sfinţilor ca şi fost senator la curtea imperială bizantină.

Senatul din care făcea parte mai înainte de călugăria sa Sfântul Simeon se numea mai mult decât orice sinkletos [σινκλατος]. Iniţial senatul Bizantin avea c-am 300 de membrii, când s-a fondat Constantinopolul ca şi capitală a Imperiului.

O reformă a senatului Bizantin avea să vină în timpul Împăratului lui Iustinian. Pe vremea Sfântului Simeon Noul Teolog, senatul de la Constantinopol avea undeva pe la 10000 de membrii. Se ştie astfel că în timpul vieţii sfântului Simeon au fost extrem de multe neînţelegeri între Împărat şi Senat. Sfântul Simeon avea să fie un „mediator între curtea imperială şi senatul constantinopolitan.

Toate aceste aspecte sunt puţin ştiute în zilele noastre de istorici şi de cei care sunt interesţai de studiezea imperiului bizantin. Prin urmare, ni-l putem imagina pe Sfântul Simeon intim al împăratului şi memberu al unui senat imperial care începuse cu 300 de membrii şi acum ajunsese la 10000 de membrii. Atribuţiile sale ca şi senator nu sunt cât se poate de clare, dar se ştie că Sfântul Simeon era am putea spune şi un bun scriitor la fel de bine mai avea şi datoria de a păzii apatamentul împăratului.

Lumea bizantină este o lume de multă vreme apusă. Dar această lume a creat o spiritualitate şi o civbilizaţie unică care a fost sinteza a două lumi diferite. Este vorba de Europa şi Asia. Prin urmare, Sfântul Simeon a fost am putea spune şi un mediator de relaţii de pace şi de înţelegere între Europa şi Asia care se întâlneau geografic la Bosfor. Bosforul a fost am putea spune un loc care din punct de vedere istoric a fost extrem de „tensionat şi de controversat.”

Aecasta mai ales fiindcă Imperiul Roman a lăsat în umră în funte cu liderii de la Roma o situaţie destul de neclară în ceea ce priveşte relaţiile Europei cu Asia. Liderii de la Roma au făcut marea greşală de a vorbii în numele întregii Europe.

Prin urmare, Imperiul Bizantin nu a fost numai un imperiu de dominaţie ci un un imperiu care a dovedit că din punct de vedere istoric Europa şi Asia pot trăii în înţelegere şi cooperare. Coopetarea bizantină dintre Europa şi Asia a fost extrem de creativă nu nu numai în plan geografic ci am putea spune şi în plan istoric, cultural sau folosofic. Datele istorice care le avem dina ceastă peiroadă am putea spune că sunt extrem de puţine.

Totuşi, în timpul Bizanţului Bosforul avea să ajungă la o maximă înflorire şi la zenitul dezvoltării sale. Constantinpolul de pe vremea sfântului Simeon era am putea spune unul dintre cele mai râvnite oraşe ale lumii. Aici îşi doreau să ajungă toţi marii erudiţi şi toţi marii savanţi. Constatinopolul fermeca am putea spune cu şarmul său oriental şi prin priveliştea uimitoare a strâmtorii Bosforului.

De fapt actualul Istambul este numai o mică „rămăşită istorică” a vechiului Constantinopol. La Constantinopol existau cele mai bune şcoli, cele mai bune universităţi şi cele mai bune academii. Era oraşul de vis al oricărui tânăr mai răsărit din acele vremuri şi a fost am putea spune şi oraşul de vis a tânărului Simeon Noul Teolog.

Prin intermediul Constantinopolului Simeon avea să fie familiarizat cu cultura şi civilizaţia europeană. Oricum, se pare că deşi Simeon era extrem de familar cu cultura Europei, nu a stăruit prea mult asupra ei şi s-a consacrat cel mai mult spre viaţa pnevmatică prin faptul că în cele din urmă a intrat la mănăstire. Sfântul Simeon este am putea spune post mortem sinteza a două culturi: europeană şi asiatică.

Prin urmare, ştim foarte bine că din viaţa sfânţilor în general putem trage unele foloase prin faptul că învăţăm de la sfinţi anumite lucruri pe care nu le-am putea învăţa de la alte persoane în general. Astfel, sfinţii am putea spune că sunt extrem de mult „aproape de Dumnezeu” şi au o experinţă nemediată sau mejlocită a lui Dumnezeu.

Din viaţa sfântului Simeon aflăm că al a avut extrem de mulţi oponenţi în special în plan eccelsial. Oponentul său principal a fost mai mult decât orice mitropolitul Ştefan al Nicomidiei cu care după cum am spus el nu a avut o relaţie extrem de pritenească. Oricum, pentru a îl înţelege pe Simeon trebuie mai mult decât orice să înţelegem contextul acelor vremuri.

Lumea bizantină din secolul al X-lea şi al XII-lea nu a fost în nici un caz lumea din vremurile noastre. În această lume, dezbaterile stale au fost din mai multe punct de vedere extrem ambigue uneori. Deşi Constatin cel Mare şi sinoadele ecumenice stabiliserăm am putea spune cât se de poate de evident, care era principala credinţă a imperiului, existau în bizanţ extrem de multe grupuri religoise paracreştine sau mai bine spune obscurantise care doreau o altă credinţă în imperiu.

Viaţa sfântului Simeon a fost am putea spune cât se poate de mult legată de viaţa imperiului. Deşi după unele opinii ni se spune că Sfântul Simeon nu a fost senator în imperiu, este cât se poate de evident că el a fost cât se poate de mult implicat în viaţa şi probleme imperiului mai înainte de a intra la mănăstire.

Nici în zilele de azi nu ştim exact care au fost motivele care l-au determinat pe Simeon să intre în mănăstire. Este cât se poate de prosibil ca modul de adminstraţie a unor înalţi demninari bizantini să îl fii determinat să tânărul Simeon să renunţe la viaţa de la curtea imperială unde după cum ne spun unele documente Simeon ar fi putut ajunge chiar şi împărat al Bizanţului.

Se pare că Simeon a fost extrem de rezervat în ceea ce priveşte acceptarea de demnităţi imperiale. Singura demnitate care a primit-o în imperiu a fost cea de a senator. Deşi Simeon putea ajunge Împărat fiindcă din câte ne spun mai toate mărturiile istorice avea toate posibilităţile deschise, opţiunile lui Simeon au fost cât se poate de „imprevizibile.” Simeon va refuza demnitatea de împărat în bizanţ şi se va retrage definitiv la o mănăstire din imperiu. Acest fapt a stârnit extrem de multă simpatie în epocă. La fel de bine am putea spune şi în zilele noastre. Din senator, Simeon avea să ajungă simplu ieromonah.

Este foarte probabil ca în mentalitatea timpului demnităţile eccelsiale să fie din mai multe punct de vedere în competiţie cu cele imperiale. Aceasta fiindcă între ierarhia bizantină şi cea ecclesială a existat o legătură extrem de strânsă. Cu ce surprindere ar fi trebuiit să fi fost acum 1000 de ani în lumea bizantină când au auzit că tânărul Simeon marele consident şi acolit al împăratului se retrage la mănăstire.

Simeon Noul Teolog a fost unul dintre puţinii sfinţi ai ortodoxiei care a renunţat la purpura imperială pentru umila rasă monahală. Lumea de azi nu prea poate cuprinde contrastul care a avut loc în viaţa sfântului Simeon. Evident, aceasta avea să stârnească foarte multe antipatii faţă de Simeon care a fost acuzat în epocă că a descosiderat „demnitatea imperială” a bizantinilor. Acest Simeon însă care a ajuns până la capacitatea de a putea conduce un imperiu, avea să se retragă umil şi smerit într-o simplă măînăstire ortodoxă. Aici el a renunţat la tot comfortul şi la toată „pendanteria” de la curtea imperilă şi avea să ducă o viaţă ascetică practicând postul şi rugăciunea.

Sfântul Simeon a fost am putea spune un model în epocă şi exemplul lui am putea spune că ne mai vorbeşte şi azi. În mănăstire, sfântul Simeon avea să se concentreze asupra scrisului. El avea să devină unul dintre cei mai faimoşi scriitori ai epocii şi ai bizanţului în general. Sfântul Simeon a fost o persoană extrem de vexată în filosofie, în retorică şi în gramatică în special. Deşi nu s-a născut în Elada el era vorbitor de limba elenă. Srierile sale au fost redactate în limba elenă timpa oficială a imperiului. Prin urmare, este posbil ca sfântul Simeon să fi fost poliglot.

Mai multe decât orice, din epoca bizantină în care a vieţuit Sfântul Simeon Noul Teolog putea vedea mai mult decât orice ceea ce am putea denumii contrastul dintre fastul imperial şi fastul ecclesial. Bizantinii ami mult decât orice erau iubitori de fast şi de mari ceremonii imperiale. La unii dintre basileii sau împăraţii bizantini, am putea spune că aceasta a fost mai mult decât orice o „fixaţie” comportamentală.

Ceremoniile imperiale de la curtea din Constantinopol durau uneori săptămâni. Un astfel de caz a fost mai înainte de naşterea Sfântului Simeon împăratul Iustinain cel Mare. Iustinian cel Mare, am putea spune că a îmbrăţişat credinţa creştin ortodoxcă numai formal, după unii pentru a putea ajunge în fucnţia de împărat sau basileu. Odată ajuns basileu el a căutat mai mult decât orice să impună cât mai mult indetitatea bizantină, aceasta a dus la construirea celebrei sale biserici din centrul Constantinopol, Sfânta Sofia.

Am putea spune că viaţa sfântului Simeon nu a fost străină de contrextul vremurilor lui Iustinain cel Mare. În vremea lui Simeon, curtea bizantină imperială era extrem de preocupată cu chestiuni de religie.  Oricum, unii susţin că Simeon a fost înzetrat în timpul vieţii cu darul de a face minuni. Acest lucru a fost chestionat de mulţi alţi care nu cred în acest lucru.

Sfântul Simeon avea să fie recunsocut ca şi sfânt de Biserica Ortodoxă. Acest lucru avea să fie cât se poate de mult contestat de restul confesiunilor creştine. Oricum din viaţa sfântului Simeon am putea spune că tragem mai multe foloasă. Din viaţa sfântului Simeon aflăm am putea spune mai multe lucruri din  etapa trecută a umanităţii care a fost imperiul şi cultura bizantină a cărui exponent sfântul Simeon a fost  cât se poate de mult.

Prin urmare, putem vedea din viaţa Sfântului Simeon mai multe trăsături morale. În primul rând ca şi deminat în înalta curte imperială a bazileilor, Sfântul Simeon a fost asculător şi câtă vreme a stat în îndatoririle sale imperiale şi-a făcut cu vârs şi îndesat datoria şi obligaţiile care iau revenit.

În al doilea rând, Sfântul Simeon şi-a dat seama că acceptarea unor funcţii mai mari decât cea de senator imperial ar fi putut aduce cu sine o viaţă destrăbălată şi lipsită de Dumnezeu. De fapt în toată viaţa sfântului Simeon putea vedea această caracteristică a sa de a vieţui cât se poate mai mult în curăţie şi mai ascetic.

Acest lucru a avut să aducă în epocă mai mulţi duşmani ai sfântului Simeon. Duşmanii sfântului Simeon am putea spune că nu au fost vizibili. În acest sens, este foarte probabil să credem că Sfântul Simeon ar fi ajuns chiar basileu sau împăcat bizantin dacă arr fi găsit în context favorabil.

Ranchiuna şi controversele statale şi interesele deşarte şi vanitoase ale marilor deminari de la curtea de la Constantinopol erau foarte bine cunoscute. Setea de stăpânire şi de putere au primit în anumite contexte proporţii tiranice. Tronul imperial bizantin era râvnit de foarte mulţi pretendeţi şi avem motive să credem că Sfântul Simeon a fost de mai multe ori martorul „vrăşmăşiei dintre diferiţi rivali bizantini” care îşi diputau pretenţiel de supremaţie în imperiu.

Oricum, situaţia imperiului nu era atât de gravă pe vremea sfântului Simeon. Imperiul bizantin avea să cadă cu mult mai târziu şi nu din cauza conducerii statale ci mai mult decât orice am putea spune din cauza „segmentării care exista între înalţii demnitari de la curtea imperială.”

Bizanţul a fost un pământ mult dorit care avea să stârnească invidia şi egoismul a mai multor popoare europene şi asiatice. Să ne amintim că Bizanţul a existat istoric timp de mai bine de 1000 de ani. Una dintre cele mai de preţ moştenrii ale Bizanţului pe care moi contemporanii nu se cuvine să o neglijăm a fost Sfântul Simeon Noul Teolog.

Paradoxal, apogeul statal şi politic al Imperiului Bizantin avea să aducă cu sine apogelul unei spiritualităţi şi mistici bizantine unice şi singulare în istoria umanităţii. Sfântul Simeon avea să devină unul dintre cei mai mari mistici ai impeirului bizantin şi ai umanităţii aceasta fiindcă contextul era de aşa natură.

Un imperiu creştin prin excelenţă, Bizanţul a încurajat viaţa religioasă şi în special viaţa creştinească. Relaţia dintre împărat şi patriarh era o relaţia tradiţională în Bizanţ. Patriarhii şi împăraţii au ajuns la un moment dat să se susţină reciproc în funcţile care le aveau.

Se pare că relaţiile Sfântului Simeon cu patriarhul Constantinopolului erau mult mai strânse decât relaţiile Sfântului Simeon cu împăratul. Aceasta a dus în cele din urmă la exilarea Sfântului Simeon sau am putea spune la scoaterea lui „din cerul puterii din Constantinopol” unde devenise o persoană incomodă.

Avem motive să credem că la curtea imperială din Bizanţul Sfântului Simeon, fandoselile, mofturile şi slugărnicia erau de foarte multe ori practicate. Mai mulţi împăraţi denumeau demnitari în fucnţii de conbducere şi de răspundere a imperiului prin miture şi corupţie. Sfântul Simeon a luat atitunie împotriva acestor abuziri care aveau loc la palatul imperial. Se pare că în tabăra opusă lui era mitropolitul Ştefan al Nicomidiei care departe de a fi un ascet şi un teolog era un „om compromis” care cânta în strună curţii imperiale.

Ştim că au existat mai înainte de retragerea definitivă a Sfântului Simeon de la curtea imperială mai multe „dispute vehemente” dintre Simeon şi Stefan al Nicomidiei care deşi era conştient de personalitatea Sfântului Simeon a găsit de cuviinţă să îi pună mai multe beţe în roate. Unul dintre oprincipalii protagonişti ai exilării sfântului Simeon a fost am putea spune Ştefan al Nicomidiei. Totuşi, ca şi în cazul altor sfinţi ai ortodoxiei cum ar cazul Sfântului Ioan Botezătorul sau a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Simeon nu a murit ca şi martir ci a avut am putea spune susţinerea nesară plecând din această lume fără să fie necesară omorânrea lui.

Este cânt se poate de posibil ca asupra Sfântului Simeon să se fi făcut mai multe ameninţări cu moartea mai înainte de fi exilat. La acest capitol, atât aghiografii cât şi istoricii nu au căzut de acord. Sfântul Simeon avea să se găsească la vârsta de 80 de ani singur şi părărit şi am putea spune cât se poate de neajutorat. Câte regrete a suferit el din cauza şicanelor de la curtea imperială din Bizanţ numai Dumnezeu ştie fiindcă sfântul fiind fire modestă şi umilă nu ne-a lăsat prea multe mărturii.

În scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog avem extrem de puţine amănunte despre sine. Ceea ce ne spune din cuvintele sale Sfântul este că din copilărie a fost am putea spune cât se poate de mult „atras de viaţa creştinească şi de ortodoxie” simţind o chemare irezistibilă de a slujii lui Dumnezeu. Se pare că sfântul Simeon a fost am putea spune cât se poate de mult fascinat de viaţa mistică şi de cea contemplativă care de pe la vârsta de 27 de ani a devenit singurul său ţel. Nichita Stethatul ne spune că părinţii lui nu ar fi dorit să intre la mănăstire fiindcă era singurul lor copil şi era am putea spune singurul lor sprijin de la bătrâneţe.

Ceea ce am putea spune mai mult decât orice este că viaţa Sfântului Simeon nu a fost un eşec. Nevoia Sfântului Simeon de retragere a fost cât se poate de mult productivă în plan literar. Retras din tumultul constantinopolitan Sfântul Simeon avea să se consacre în scrierea a mai multe opere şi lucrări teologice şi dogmatice dintre care culmea creaţei sale teologice a fost mai mult decât orice Imnele iubirii dumnezeieşti.

Imnele iubirii dumnezeieşti ne descoperă am putea spune o altă „faţă” a lui Simeon. Aceste imne în număr de 58 descoperă am putea spune sinteza trăirii religioase şi ortodoxe a Sfântului Simeon. Imnele iubirii dumnezeieşti am putea spune că sunt mai mult decât orice sinteza teologiei sfântului Simeon. Ele ne arată că viaţa sfântului Simeon de după ce  a renunţat la prerogativele sale imperiale a fost am putea spune în întregime dedicată lui Dumnezeu.

Prin urmare, Sfântul Simeon a fost departe de a fi un călugăr  habotnic şi fundamentalist care ţine cât se poate de mult o singură orientare în viaţa lui. Imnele iubirii Dumnezeuzeieşti de arată mai mult decât orice marea iubiri a lui Simeon faţă de Dumnezeu şi cât de mult a dorit acest sfânt al ortooxiei să se apropie de Dumnezeu. Chiar şi azi la mai bine de 1000 de ani de la decesul său, exemplul său ne şochează şi ne dă fiori. Imnele simeoniene au fost am putea spune rezultatul unei chemări profunde care a vechit de la Dumnezeu şi în care acest mare sfânt şi mistic ortodox s-a afundat, încât după cum spun chiar el de mai multe ori a fost deplin afundat în adâncul trăirii lui Dumnezeu.

Desprin de lume şi de vacarmul ei, Sfântul Simeon nu s-a dovedit am putea spune un „urâtor al lumii” din care venea ci mai mult decât orice o personaă care a transces lumea şi problematica ei. Viaţa şi biografii Sfântului Simeon ne spun că el a fost de mai multe ori „inundat de lumină.”

Desprins de „cotidian şi de derizoriul său” Simeon care pe acum era un bărbat în toată deplinătatea cuvântului, avea să aibă una dintre cele mai profunde şi mai impresionate experinţe şi trăiri religioase. Sinteza acestei vieţi a fpst lăsată nouă ca şi moştenire în Imnele iubirii dumnezeieşti, imne care sărbătoreau „iubirea infinită” care o avea sfântul faţă de Dumnezeu şi de existenţa Lui.

Imnele iubirii dumnezeieşti descoperă cu adevărat că acest mare sfânt a fost o personană remarcabilă şi extraordinară. Acum la mai bine de 1000 de ani de al compunerea lor, Imnele iubrii dumnezeieşti încă mai sunt actuale pentru cei care doresc să facă teologie. Teologia Sfântului Simeon ne arată am putea spune şi mai multe lucruri despre persoana sa.

Am putea spune că Sfântul Simeon a avut din mai multe punct de vedere o personalitate „dublă” una era implicată în lucrurile seculare şi imperiale din Constantinopol şi cu alta era în lumea de dincolo sau mai bine spus cât se poate de mult în relaţie nemijlocită cu Dumnezeu.

Este cât se poate de evident, că personalitatea sfântului Simeon a fost deaprte de a fi una a unui despot sau a unui tiran sau a unui tâlhar. Om al rugăciunii şi al contemplaţiei, sfântul Simeon ne-a lăsat am putea spune mai mult decât orice o bogată moştenire literară pe  care este nevoie să o cercetăm.

Fără de nici o îndoială numele Sfântului Simeon se leagă de imperiul bizantin. Imperiul bizantin nu mai există viaţa, biografia şi viaţa Sfântului Simeon mai există am putea spune şi este mai mult decât orice ceea ce ne face să ne aducem aminte de lumea bizantină.

Este cât se poate de evident că Sfântul Simeon a fost am putea spune un bizantin convins. A fost probabil unul dintre cei mai devotaţi bizantini care au existat vreodată. Relaţia Sfântului Simeon cu imperiul bizantin a fost am putea spune una destul de strânsă. Sfântul Simeon nu a fost numai un mare scriitor ci a fost am putea spune şi un mare imnograf. La fel de bine a fost un orator desăvârşit. Cetehzele sfântului Simeon au fost mai înainte de a fi citite în faţa audienţei scrise de sfântul Simeon.

Eistă mai multe mărturii că atunci când Sfântul Simeon se ruga cădea în stare de contemplaţie. Din această stare de contemplaţie sfântul Simeon nu mai ieşea mai multe timp. Prin urmare, este necesar să ne aducem aminte de Sfântul Simeon şi de viaţa sa, în special pentur cei care vor să fie teologi. Ceea ce este am putea spune extrem de caracteristic Sfântului Simeon este mai mult decât orice „experienţa lui Dumnezeu în lumina Sa necreată.” Mistica şi teologia Sfântului Simeon am putea spune că a fost mai mult decât orice o mistică şi o teologie a luminii.

Din viaţa Sfântului Simeon putem vedea că acest sfânt a fost cât se poate de mult dispus de a se nevoie şi de a se apropia de Dumnezeu. Astfel, preocupările Sfântului Simeon au fost cât se poate de mult legate de viaţă în Dumnezeu şi de a ajunge la o cunoaştere a lui Dumnezeu.

Prin urmare, ştim că Dumnezeu alege pe anumiţi poameni din toate timpurile pentru a îşi face voia şi ceea ce intenţionează. Prin urmare, Dumnezeu este Cel care cheamă pe unii oameni la sfinţenia. Oricum, cum am spus în ortodoxie există o veche tradiţie a vieţilor sfinţilor.

În vieţile sfinţilor ortodocşi există mai multe variante ale vieţii sfântului Simeon Noul Teolog.  Sfântul Simeon este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii un sfânt care este cât se poate de mult tradiţional după dogma ortodoxă.

Prin urmare, trebuie să ştim că Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii centrul aghiografiei ortodoxe. Sfinţii din ortodoxie am putea spune că sunt mai mult decât orice sfinţi care sunt mai mult decât orice ceea ce am putea denumii sfinţi înduhovniciţi sau mai mult decât atât sunt sfinţi care am putea spune că sunt cât se poate de mult prietenii lui Dumnezeu.

Din cele mai vechi vremuri sfinţii au fost am putea spune „intimii lui Dumnezeu.” Dacă Dumnezeu există am putea spune că Dumnezeu este mai mult decât orice capabil de a aduce pe unii la sfinţenie şi la tot ceea ce decurge din ea. În acest sens, viaţa acelei persoane am putea spune că a devenit mai mult decât orice una cu Dumnezeu.

Sfântul Simeon prin viaţa şi prin faptele sale am  putea spune că a intrat mai mult decât orice în ceea ceea ce am putea denumii „cercul de intimi ai lui Dumnezeu.” La fel de bine el a devenit un părinte ale tradiţiei ortodoxe sau mai mult decât orice al crezului ortodox.

Prin viaţa sa Sfântul Simeon a intrat în tradiţia ortodoxă ca şi un sfânt părinte al ortodoxiei. La fel de bine prin faptul că Sfântul Simeon a fost am putea spune feidel tradiţiei ortodoxe el a ajuns la vederea lui Dumnezeu în mărirea Sa inefabilă şi supralumească. Vedenii sau desoperirile care le-a avut sfântul Simeon au fost cât se poate de mult concentrate în  jurul idei de sfinţenie şi de iubire a lui Dumnezeu în lumină.

Tema luminii a fost o temă care l-a preocupat pe Sfântul Simeon. Mai toată viaţa lui Sfântul Simeon a fost preocupat de definirea luminii care iese din Dumnezeu fiindcă concluzina el de mai multe ori că lumina care iese de la Dumnezeu nu este aceiaşi cu lumina care vine de la soare sau de la stele şi lună.

Sfântul Simeon a fost mai mult o persoană cât se poate de filosofică. Este greu de spus dacă sfântul Simeon a fost mai mult decât orice un savant sau un academician. Este cât se poate de evident că viaţa de mănăstire a fost viaţa care i s-a potrivit cel mai mult. În mănăstire Sfântul Simeon s-a simţit în elementul său.

Prin urmare putem vedea la Simeon am putea spune mai mult decât orice ceea ce putea denumii o sete după Dumnezeu şi după contemplaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost astfel am putea spune mai mult decât orice ceea ce este dincolo de orice centrul vieţii de 88 de ani a Sfântului Simeon.

Simeon Noul Teolog a avut parte de o viaţă am putea spune cât se poate de tumultoasă sau mai bine spus plină de încercări şi de contradiţii. Din preferatul şi un candidat central l-a funcţia de basileu sau de împărat al Bizanţului,  Simeon avea să moartă exilat şi desconsiderat. Dar deja Simeon era am putea spune o personă matură care numai credea în „zădărniciile acestei lumi trecătoare.”

În pământ străin şi singur Simeon avea să se concentreze încă odată în spre Dumnezeu şi acolo avea să ăşi ridice toate simţirile. Simeon avea să moară pe malul Bosforului cu încrederea că toate viaţa lui a fost mai mult decât orice o viaţă închinată lui Dumnezeu şi slujirii sale. În vremuri când lumea părea confuză şi tulbure, Simeon avea să îşi găsească liniştea sa lăuntircă sau mai bine spus pacea s-a profundă în slujbele Bisericii şi în obştea mănăstirii de la marginea Bosforului.

Îngreuiat de zile şi de griji dintre cele mai diverse Sfântul Simeon avea să plece din această lume numai trupeşte fiindcă sufleteşe simţim că Sfântul Simeon este şi acum cu noi. De la sfântul Simeon ne-au rămas foarte multe scrieri şi rugăciuni. Dar ne-au rămas ca şi mărturie peste secole şi milenii uimitoarele sale Imne ale iubirii dumnezeieşti. Imnele iubirii dumnezeieşti sunt imne care sunt am putea spune mai mult decât orice imne care au rămas mai mult decât orice ca şi imne ortodoxe care au dat contur unei iubiri unice a unei persoane care avea să fie unică sau mai bine spus care avea să se distingă în toată ortodoxia ca fiind de o autenticitate uimitoare.

Acest biet monah bizantin pe care istoria l-a îngropat am putea spune cât se poate de mult a fost unul dintre cei mai mari trăitori ortodocşi ai tuturor veacurilor. Numele sfântului Simeon avea să intre în caldenaru ortodox şi a rămas am putea spune de la moartea sa ca şi o mărturie a unei perioade istorice sau mai bine spus ca şi un martor cât se poate de profund al ortodoxiei şi al tradiţiei ortodoxe dincolo de orice.

Sfântul Simeon a fost am putea spune filosof, scriitor, ieromonah,  mistic, retor şi mentor a mai multor generaţii de mari demnitari bizantini. La fel de bine a fost am putea spune produsul unei spiritualităţi şi a unei culturi care fie că nu voim să recunoaştem a avut ample implicaţii în istoria umanităţii. Este uşor ca azi să scriem despre aceaastă perioadă uitată din trecutul nostru şi al Europei în special. Viaţa şi biografia Sfântului Simeon ne arată un om remarcabil cu o trăiere capabilă să despartă trecutul umanităţii şi să îşi arate şi azi actualitatea.

În general am putea spune că indiferent de gradus de avansare la care am ajuns din punct de vedere spiritual, vieţile sfinţilor sunt încă o lectură actuală. Moaştele sfântului Simeon nu mai ştie unde sunt astăzi. Odată cu ridicarea imperiului otoman, mai toate rămăşiţele legate de trecutul bizantin au fost date uitării. Este posibil ca din această perioadă să fi dispărut şi moaştele lui Simeon. Mai multe mărturii ne spun că după Sfântul Simeon au rămas moaşte. Locaţia lor se mai ştie astăzi.

“Sfântul Simeon NoulTeolog model al teologului ortodox”, Radu Teodorescu