A lua viața în glumă e o decizie foarte serioasă (Hasier Agirre)
Vorbe de alint
O familie de tineri merge în vizită la niște prieteni mai în vârstă și se așază cu toții la masă. Bătrânul îi zice soției:
– Luceafărul meu, adu felul întâi!
După ce termină, bătrânul îi zice:
– Frumoasa mea, adu felul doi!
După ce termină, bătrânul îi zice soției:
– Iubirea mea, adu desertul!
După masă, femeile merg la bucătărie, iar bărbații rămân singuri.
– Cum de reușești după atâția ani să-i mai spui cuvinte așa de frumoase?
– Să mor de mai știu cum o cheamă!
Lipsa totală a umorului face viața imposibilă (Colette)
Partida de golf
– De fapt, cine va fi operat aici, întreabă medicul-șef.
– Un om care a înghițit o minge de golf!
– Și ce dorește celălalt bărbat, care a intrat în mod nepermis în sala de operații?
– Așteaptă mingea de golf, deoarece vrea să-și continue jocul, partida nefiind încă încheiată!
Umorul – această mirodenie a vieții! (Vasile Ghica)
Antena TV
– Domnule doctor, v-am adus-o pe soția mea, care se crede antenă de televizor.
– Da, și e foarte palidă!
– Tocmai de-aia v-am adus-o, faceți ceva, că acum nu mai putem recepționa imagini color…
Se pare că recreația și gluma veselă sunt necesare pentru viață (Aristotel)
Ereditate
– Domnule doctor, am venit să mă ajutați și pe mine. Am încercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rămas gravidă.
– Stați s-o luăm metodic. Poate e o chestiune de ereditate. Mama dv. a avut copii?
Viața este o glumă și o joacă (Mahomed)
O caramea
La cinematograf, în timp ce pe ecran se desfășoară o scenă de acțiune, un domn începe să caute ceva pe jos, printre scaune, deranjând vecinii. O femeie, furioasă, îl întreabă:
– Ce te-a apucat? Ce cauți acolo?
– O caramea!
– Faci atâta caz pentru o caramea?
– Da, pentru că în caramea e și dantura mea!!
Uneori, viața e o glumă proastă (Dorel Schor)
Mărinimie
Un tip vine la control după operație. După ce îl consultă, chirurgul spuse:
– Regret, dar va trebui să te redeschid, cineva din echipă a uitat în abdomenul tău o pereche de mănuși chirurgicale.
– Vai, domnule doctor, nu merită să vă deranjați pentru atât. Mă duc la magazinul tehnico-medical și vă cumpăr o duzină!!
Dacă viața nu-ți zâmbește, înseamnă că nu are simțul umorului (Viorel Vintilă)
Alte glume puteți citi și aici.
A consemnat Mihaela Mușetescu