Vindecarea prin cuvânt – Cum te vindeci – Galerie Video

0
415

Dr. Sang Lee a absolvit în anul 1967 Facultatea de medicină a Universității Yonsei – Coreea de Sud. Timp de 3 ani, a fost medic militar în cadrul Marinei Militare coreene. Ulterior, a urmat cursuri de specializare în medicină internă, alergie și imunologie la Wayne State University și University of California at Irvine – Statele Unite. În 1976 și-a deschis un cabinet particular în orașul Yorba Linda – California, unde a practicat până în 1982. Apoi, până în 1996, a fost unul din coordonatorii programului Newstart , din cadrul Weimar Institute – California, unde a predat un apreciat curs despre nutriție. În prezent, dr. Sang Lee este președintele Centrului Newstart din Atlanta – Georgia și Oseak – Coreea.

Prelegerile dr. Sang Lee, bazate pe una din ultimele descoperiri științifice, demonstrează cum o singură „scânteie” aprinsă în genele noastre poate stimula vindecarea și promova starea generală de sănătate. Dr. Lee împărtășește auditoriului rezultatul numeroaselor sale studii științifice, combinate cu dovezi biblice, demonstrând că orice boală este rezultatul unei alterări a genelor normale și sănătoase cu care am fost înzestrați de Creator. El se referă în detaliu la anumite boli grave, precum cancerul, diabetul, hipertensiunea, bolile autoimune sau cele mentale. Fiecare dintre acestea a fost declanșată de felul în care noi am perceput anumiți stimuli din exterior, și poate fi anihilată tot de către noi, prin schimbarea percepției și eliminarea stimulilor perturbatori.

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here