″Violenţa şcolară aduce serioase prejudicii dezvoltării persoanei!″

0
289

Care ar fi primul lucru care vă vine în minte când auziţi cuvântul violenţa?  Nu pare să aibă aceeaşi semnificaţie pentru toţi, fiecare ajungând la propria definiţie. E diferită de la adult la copil; de la tânăr la bătrân, de la elev la profesor; de la părinte la copil; de la un reprezentant al unei etnii la alta; de la  bărbat la femeie, de la bogat la sărac şi…enumerările ar putea continua.

Violenţa îmbracă forme diferite şi se manifestă diferit pentru noi toţi. Punând în balanţă violenţa şi agresivitatea, violenţa şi stările conflictuale ce iau naştere de aici, putem defini violenţa ca stare superioară şi decisivă a agresivităţii, cu toate că de cele mai multe ori este dificil să le separi trasând o linie de demarcaţie sigură între ele.

Există numeroase definiţii ale violenţei.

Eric Debarbieux, specialist în problematica violenţei în mediul şcolar ne oferă o definiţie prin care surprinde în ansamblu fenomenul. El spune: “Violenţa este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social. Ea se traduce printr-o pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, materială sau psihică. Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei, conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău.”

Violenţa este una dintre marile probleme cu care se confruntă pe toate planurile lumea contemporană. De la formele cele mai agresive, precum războaie, lupte ori crime terifiante, baătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri şi până la cele mai puţin şocante, precum violenţele verbale, toate acestea susţinute de o abundenţă de imagini violente, se perindă zilnic prin faţa ochilor noştri.

Violenta – definitii

Definirea violenţei este una extrem de dificilă deoarece aceasta reprezintă un fenomen complex, dar are şi forme complexe de manifestare. Nu în ultimul rand, dificultatea a aparut si din cauza asocierii și, uneori, chiar a confundării violenței cu agresivitatea. Aşa cum precizează şi Dorina Salavastru, noţiunea de agresivitate trimite la o potenţialitate individuală, la capacitatea de a înfrunta un obstacol, de a te confrunta cu altul şi de a nu da înapoi în caz de dificultate.

În acest sens, agresivitatea este deci necesară, uneori chiar utilă pentru desfăşurarea şi finalizarea unei activităţi. Ea reprezintă o instanţă profundă care permite individului să se afirme, să nu cedeze în faţa dificultăţilor şi nici să nu ocolească lupta ca o fază de confruntare cu ceilalţi în succesul unei întreprinderi.

Există trei teorii explicative ale comportamentului agresiv:
  • agresivitatea este înăscută, poziţie susţinută de autori precum Sigmund Freud si Konard Lorenz. În viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa şi de a fi violenţi.
  • agresivitatea e un răspuns la frustrare. Cei care susţin această afirmaţie pleacă de la convingerea că agresivitatea este determinată de condiţiile externe. Cea mai cunoscută între aceste teorii este cea a lui J. Dollard, teoria frustrare-agresiune, teorie care a fost supusă revizuirii mai târziu.
  • agresivitatea este un comportament social învăţat. Aceasta poziţie este legată, în special, de numele lui A. Bandura care formulează teoria învăţării sociale a agresivităţii. Conform acestei teorii  comportamentul agresiv se învaţă în mai multe feluri: direct, prin recompensarea sau pedepsirea unor comportamente şi prin obervarea unor modele de conduită ale altora, mai ales ale adulţilor.
Statistici ingrijoratoare

Potrivit http://www.asociatiapsihologilordinromania.ro, violenţa şcolară reprezintă “una dintre problemele cele mai complexe sub aspectul impactului socio-emoţional şi educaţional în rândul elevilor. Preocuparea pentru gestionarea situaţiilor conflictuale reprezintă o constantă a activităţilor desfaşurate de către specialiştii din domeniul educaţional (psihologi, cadre didactice, diriginţi). Se impune tot mai mult necesitatea implicării elevilor în activităţi specifice pentru dezvoltarea abilităţilor de relaţionare pozitivă.”

Şcoala are datoria să preîntâmpine acţiunile de violenţă în rândul copiilor, să consilieze atât copiii cu tendinţe de violenţă, cât şi familiile acestora, să organizeze activităţi educative cu elevii, promovând nonviolenţa.

Conform lucrării, ″Psihosociologie, Teorie şi aplicaţii″ a lui  Septimiu Chelcea, ″Violenţa şcolară aduce serioase prejudicii dezvoltării persoanei. Un studiu realizat în Marea Britanie a concluzionat că în fiecare an cel puţin 10 elevi au tentative de suicid determinate de actele de violenţă de la şcoală.

Acelaşi studiu arată că 80% dintre victimele violenţelor consideră violenţa verbală mai stresantă decât atacurile fizice. 

30% dintre victime afirmă că agresiunile le afectează capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor şcolare. Pe ansamblu, datele existente demonstrează că violenţele şcolare au o tendinţă constantă de creştere. Ele ating rata cea mai înaltă la nivelul învăţământului gimnazial şi liceal; din punct de vedere al distribuţiei pe sexe, violenţele sunt cele mai des întâlnite la băieţi cu o frecvenţă maximă atinsă în preajma vârstei de 14-15 ani.″

Mass-media, cercetările şi statisticile oficiale raportează o creştere spectaculoasă a fenomenului în ultimile decenii. In mai multe ţări ale lumii escaladarea violenţei devinăe preocuparea preponderentă în câmpul educaţiei formale şi nonformale. Dacă, în fazele de început ale educaţiei şcolare, predomina violenţa profesorului asupra elevilor, democratizarea educaţiei a antrenat o deplasare a violenţei către elevi, canalizând-o dinspre aceştia spre profesori.

În ultimii ani afirmaţii referitoare la o explozie a violenţei în rândul tinerilor din România au fost făcute de nenumărate ori de profesionişti dar fără a exista date exacte care să certifice aceste fapte. În şcolile din România, nivelul de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar a crescut mai mult decât îngrijorător. Concluziile unui studiu realizat de Institutul de Ştiinte ale Educaţiei, “Violenţa în şcoli”, au arătat că violenţa este mai mare în unităţile de învăţământ postgimnazial – 80%, şi mai redusă în cazul şcolilor generale – 73%, apare mai ales la tinerii din mediul urban – 82% , faţă de tinerii din mediul rural – 71%.

Concluzii

Concluzionând, putem spune că violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex. El are o determinare multiplă: familială, socială, şcolară, personală şi culturală.  Ea se prezintă ca un ansamblu specific de forme de violenţă care se condiţionează reciproc şi au o dinamică specifică: violenţa importată din afara şcolii, violenţa generată de sistemul şcolar, violenţa adulţilor împotriva elevilor dar şi violenţa elevilor împotriva profesorilor.

Alexandra Gîrbea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here