Afară ninge, ninge, ninge neîncetat şi Crivăţul e tare poznaş,
Dansează neobosit cu prinţesa Zăpada, dansează pătimaş.
Natura întreagă a îmbrăcat straie din dantelă albă, regală
Şi te invită cu bucurie să asişti la celesta şi maiestuoasa-i – gală.
Dar ar vrea să te îmbraci cu haină albă ca Haina Botezului Sfânt
Şi sufletul să-ţi fie pur ca fulgii de nea, să strălucească ca un diamant,
Să lumineze cu lumina iubirii, cu lumina compasiunii şi comuniunii,
Cu lumina smereniei, sincerităţii, bunătăţii, prieteniei, dăruirii.
Fulgii de nea ne îndeamnă să fim ca ei – puri, blânzi, tandri, fericiţi –
Ne îndeamnă să ne împletim inimile într-o horă a iubirii, să fim uniţi
Şi când suntem de crivăţul nemilos al încercărilor îngenuncheaţi,
Să ne iubim, să fim împreună la bine şi la greu, să fim mereu fraţi
Întru Hristos Domnul, legaţi de firele credinţei şi iubirii necondiţionate,
Să fim cu inimile calde, nu de gerul aprig al orbirii spirituale – îngheţate.
Ne îndeamnă să ne înveşmântăm sufletele în mantie de iubire divină.
Ne îndeamnă să păstrăm pură, Haina Botezului, ţesută cu fire de Lumină,
Cu fire de Har, cu fire de Iubire sfântă, cu fire de Adevăr şi de Veşnicie.
Ne îndeamnă să fim izvoare de bunătate, blândeţe, bucurie, curăţie.
Visez că sunt un fulg de nea, ce mângâie obrazul unui copilaş cu nasul cârn.
Visez că sunt un fulg de nea, ce mângâie obrazul unui semen oropsit, sărman.
Visez că sunt un fulg de nea, ce mângâie obrazul unui semen – frate cu suferinţa.
Visez că sunt un fulg de nea, ce mângâie chipuri pe care e oglindită – neputinţa.
Visez că împreună cu alţi fraţi – fulgi pufoşi de nea cristalină,
Înveşmântăm întreaga lume, de răutate şi indiferenţă plină,
În mantie de frumos, puritate, smerenie, ginşăşie, în mantie divină.
Visez că trăiesc într-o lume de poveste, într-o lume mai bună.
Visez frumos, visez că ninge feeric, cu iubirea lui Hristos.
Visez că ninge liniştit şi fermecat ca într-un basm frumos
Ce are un final fericit, binele şi iubirea, triumfând întotdeauna.
Visez frumos, visez că în lumea mea domneşte doar Lumina…
Doamne, Te rog să ningi peste noi cu fulgi de pace, credinţă, nădejde şi iubire!
Doamne, Te rog să topeşti gheaţa răutăţii, nesimţirii, egoismului inimilor noastre!
Doamne, Te rog să ningi peste noi cu fulgi de milostivire, de dăruire, compasiune!
Doamne, ajută-ne să iubim autentic, sincer, curat, necondiţionat, să iubim ca Tine!
Cristina Toma