Vocaţia liturgică a creştinului ortodox

0
91

liturgicExistenţa creştină ca existenţă liturgică

Existenţa creştină este o existenţă marcată şi susţinută de Sfânta Liturghie fiind astfel o existenţă liturgică, adică prin şi pentru Liturghie. Sfânta Liturghie Ortodoxă are în centrul ei Taina Sfintei Euharistii, adică a împărtăşirii de Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica Ortodoxă este anticiparea în istorie a vieţii veşnice, deoarece ea este plină de prezenţa sfinţitoare a Sfintei Treimi. în icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov vedem în centrul comuniunii Sfintei Treimi Potirul cu Sângele Domnului.

Vocaţia liturgică a creştinului ortodox…

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că această comuniune sfântă a Preasfintei Treimi este modelul suprem de viaţă sau structura supremei iubiri. Fără renuţarea la egoism nu există comuniune. Potirul din centrul icoanei este şi simbolul crucii, adică al jertfei de sine, fără de care nu este nici comuniune şi nici înviere.

Icoana Sfintei Treimi ne revelează şi sensul existenţei. Omul există deoarece este iubit în mod veşnic de către Dumnezeu, care dă chiar pe Fiul Său cel Unul Născut ca toţi care cred în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.

Existenţa creştină după modelul comuniunii de supremă iubire a lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este o existenţă liturgică, deoarece ea mărturiseşte pe Dumnezeu ca iubire desăvârşită şi participă astfel la iubirea dătătoare de viaţă şi sfinţitoare a Sfintei Treimi în lume.

Credinţa în Sfânta Treime nu este o credinţă teoretică, speculativă ci are o relevanţă practică pentru viaţa de zi cu zi a creştinului. Dacă Dumnezeu Creatorul este o comuniune a iubirii desăvârşite atunci atât viaţa veşnică cât şi desăvârşirea vieţii au de a face cu comuniunea. Fără comuniune, fără iubire şi fară jertfă nu sunt posibile nici împlinirea vieţii şi nici sfinţirea lumii. Icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov ne arată că existenţa liturgică în comuniune şi pentru comuniune este sfinţitoare şi transfiguratoare. Atât omul cât şi cosmosul sunt creaţi pentru a fi părtaşi la comuniunea iubirii Sfintei Treimi.

De aceea Taina Sfântului Botez ca Taină a creştinării omului se săvârşeşte „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28,18).

Ce înseamnă însă existenţa liturgică a creştinului?

Conform învăţăturii de credinţă a Bisericii Ortodoxe Dumnezeu Tatăl crează lumea prin Fiul în Duhul Sfânt chemând-o astfel Ia existenţă. Dumnezeu nu este numai originea vieţii şi a creaţiei ci şi ţinta şi desăvârşirea lor. întregul cosmos este creat de Dumnezeu şi menit să ia parte la comuniunea sfântă şi sfinţitoare a Sfintei Treimi. Prin păcat însă °mul pierde dinamica pozitivă a existenţei şi se îndreaptă în deraierea sa spre moarte în loc să existe pentru Dumnezeu. Păcatul înseamnă o pierdere a comuniunii cu Dumnezeu – sursa vieţii. Datorită egoismului păcatului omul refuză comuniunea cu Dumnezeu, cu ceilalţi oameni şi cu creaţia. Omul îşi pierde demnitatea sa de “chip al lui Dumnezeu”. El nu mai vrea să fie preotul creaţiei şi devine prin păcat robul creaţiei şi al morţii. Refuzul comuniunii cu Dumnezeu ca plenitudine a existenţei fericite duce la o izolare dureroasă, care este de fapt anticiparea iadului veşnic.

Omul, fiinţă sensibilă, creat de Dumnezeul sensibil al iubirii pentru mai multă sensibilitate şi fineţe, devine prin păcat insensibil la durerile altora, nesimţitor şi chiar nesimţit.

Păcatul înseamnă izolare prin egoism şi îndrăgostire de sine. Virtutea, postul şi rugăciunea ne deschid însă o nouă viziune a lumii, un nou sens al vieţii. Creştinul Ortodox trăieşte liturgic atunci când îşi depăşeşte egoismul propriu şi intră în Biserica lui Hristos. A fi membru al Trupului Tainic al lui Hristos înseamnă a străluci în lume aceeaşi lumină sfinţitoare, jertfelnică şi transfiguratoare pe care o transmitea Mâtuitorul ucenicilor săi nu numai pe Muntele Taborului ci în fiecare moment al vieţii sale: “Doamne, unde să ne ducem? Tu ai Cuvintele Vieţii Veşnice” (Ioan 6, 68).

A fi creştin ortodox este un dar şi o datorie în acelaşi timp-Creştinul este creştin prin Harul lui Dumnezeu, înmiresmat de frumuseţea jertfeltnică a lui Hristos, parfumat de prezenţa dătătoare de lumină şi sens a Duhului Sfânt şi orientat spre braţele deschise ale Tatălui, care ne aşteaptă nerăbdător la cina împărăţiei Sale veşnice.

Când vorbim despre existenţa liturgică a creŞtinuluui gândim în acelaşi timp la faptul că Sfânta Liturghie încoronată de Sfânta Euharistie. Ce are însă Sfânta Euharistie a face cu existenţa creştinului în lume? Sfânta Euharistie este Taina  fundamentală a  Bisericii  deoarece ea are o comuniune şi duce la mai multă comuniune. La fel ca Biserică şi Sfânta Euharistie este o minune a Cinzecimii sfinte. Fără pogorârea Duhului Sfânt nu există nici Biserica, nici Sfintele Taine, nici existenţă creştină în lume. Minunea pogorârii Duhului Sfânt este minunea transformării şi transfigurării lumii prin lumina iubirii lui Dumnezeu.

Pogorârea Duhului Sfânt în lume are loc conform Evangheliei Sfântului Evanghelist Ioan odată cu învierea Iui Hristos. Mântuitorul Hristos Cel înviat dă pe Duhul Său Sfinţilor Apostoli zicând: “Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt!” (Ioan 20, 21-22).

Ce învăţăm noi din aceste cuvinte istorice ale Mântuitorului Hristos?

1.Creştinismul este religia învierii şi a vieţii veşnice. Fără învierea lui Hristos creştinismul nu ar fi existat. “Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (1 Cor. 15,13-14).

2.Creştinismul este religia păcii. Pacea pe care o transmite Hristos nu este numai pacea eshatologică de la Sfârşitul lumii, nu este numai o speranţă într-o viaţă mai bună, ci o realitate care transformă totul şi toate. Pacea Mântuitorului Hristos este lumină şi viaţă. A fi creştin înseamnă a fi purtător al păcii dumnezeieşti care este de fapt întruparea iubirii. “Fericiţi făcătorii de pace căci aceia fiii Iui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9).

Existenţa liturgică de care aminteam mai sus înseamnă a întrupa pacea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Pacea creştină ontologică adică transformatoare a vieţii şi a lumii. Pacea eŞtină este înrădăcinată în lumina învierii şi a iubirii veşnice a Dumnezeu. A fi creştin, a fi “lumină a lumii”, implică vindecarea lumii de boala şi întunericul violenţei. Pacea creştinismului este de fapt participarea la pacea pe care a adus-o tocmai cel înviat Apostolilor Săi. Existenţa creştină este tocmai “Liturghia” sfinţitoare a păcii lui Hristos. Secolul şI societate  în care trăim este marcată în mod extreme de violenţă. Aproape zilnic suntem confrontaţi cu acte de ln numele unei religii prost înţelese. Terorismul din New York în numele Islamului şi terorismul religios din Oslo în numele creştinismului sunt expresia crudă a violenţei de care este capabil omul păcătos, orbit de nebunia sa.

Creştinismul este religia păcii căci el ne vindecă de orbirea inimii şi ne dă o “inimă de carne”, o, sensibilitate pentru suferinţa din lume şi pentru crucea celuilalt. Fără sensibilitate suntem numai nişte animale răpitoare cu nume de om. Fără milostenie, fără jertfă de sine, fară slujirea aproapelui şi fără iubirea de Dumnezeu suntem morţi aici în istorie şi în viaţa veşnică.

Existenţa liturgică ortodoxă ne ridică dincolo de mizeria lumii, ne înnobilează prin frumuseţea plină de viaţă a lui Hristos, care vrea să ia chip în fiecare dintre noi. Mântuitorul Hristos este atât de umil şi smerit, încât el vrea să intre sub acoperământul modest şi şubred al existenţei noastre istorice.

Fără Hristos şi fară Biserică nu putem face nimic în lume. Taina Euharistiei este Taina Păcii deoarece ea înseamnă şi împăcare a omului cu Dumnezeu. Sfânta Euharistie ne aduce Pacea lui Hristos şi viaţa veşnică, deoarece ea ne introduce în comuniune cu Hristos, care nu este niciodată fără Duhul Sfânt şi fără Tatăl. Pacea existenţei creştine este pacea vieţii în Hristos spre comuniunea cu Sfânta Treime. Şi pilda datornicului nemilostiv este o pildă despre rolul iertării şi al împăcării.

Dacă suntem în Hristos atunci suntem o creatură nouă, un izvor al frumuseţii neapuse dăruitoare de pace a lui Dumnezeu în lume. “Şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertam greşiţilor noştri” (Matei 6,12). w 3. Existenţa creştină este liturgica deoarece ea este marcata prezenţa sfinţitoare a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Du u iubirii, al jertfei, al învierii şi al vieţii veşnice. Dacă suntem ai Hristos atunci avem pe Duhul Sfânt al lui Hristos. Hristos l-a făcut om pentru ca noi oamenii să avem parte de Duhul Sfânt. Deoarece Sfânta Euharistie este “medicamentul nemuririi” prin împărtăşirea de Sângele şi Trupul lui Hristos a _ de Duhul Sfânt al învierii şi al vieţii veşnice. Sfânta Liturghie ne îndreaptă astfel ochii şi paşii către împărăţia veşnică a Sfintei Ţreimi. Această împărăţie de care ne rugăm zilnic: “vie împărăţia ta” este împărăţia păcii, a iubirii şi a “uitării de sine”.

Pe urmele iubirii, Daniel Munteanu

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here